 |
| Schimbarea la față (1563) - di Tiziano Vecellio |
Evanghelia Matei 17,1-9: În acel timp, Isus i-a
luat pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, fratele lui, i-a dus deoparte pe un munte
înalt şi i s-a schimbat înfăţişarea înaintea lor: faţa lui a
strălucit ca soarele şi hainele lui au devenit albe ca lumina. Şi
iată că le-au apărut Moise şi Ilie, care vorbeau cu Isus! Petru,
luând cuvântul, i-a spus lui Isus: „Doamne, e bine că suntem aici! Dacă vrei,
voi face aici trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie”. Pe când mai vorbea încă, iată că i-a învăluit un nor luminos şi
iată că un glas din nor spunea: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care este
mulţumirea mea; ascultaţi de el!” Auzind, discipolii au căzut cu
faţa la pământ şi s-au înspăimântat foarte mult. Dar, venind Isus,
şi atingându-i, le-a zis: „Ridicaţi-vă şi nu vă temeţi!” Ridicându-şi ochii, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Isus singur. Pe când coborau de pe munte, Isus le-a poruncit: „Să nu spuneţi nimănui ceea ce
aţi văzut până când Fiul Omului nu va fi înviat din morţi!”
Cu această duminică a doua,
suntem invitați să ne deplasăm, să ieșim din grădina noastră, aceea a micii
noastre vieţi liniştite. Textele biblice din această duminică amintește de trei
mişcări care ar trebui să fie permanente: a părăsi casa, a urca pentru a descoperi
Lumina și apoi a accepta să cobori în vale (care poate fi o „vale de lacrimi”).
Ceea ce se întâmplă cu Abraham din
lectură întâia: el a fost chemat să lase o viaţă unde Dumnezeu era necunoscut;
a plecat spre o țara destinată lui de Dumnezeu. Mai târziu, Isus le-a cerut discipolilor
săi să părăsească totul pentru a-l urma. Suntem chemaţi să ne eliberăm de
obstacole care ne ţin departe de Dumnezeu şi de binecuvântarea pe care el vrea
să o verse în noi. A trăi Postul Mare, este a ieși din viaţa noastră liniştită,
este a ne hrăni în fiecare zi cu Evanghelia lui Cristos, este a-l urma pe
Domnul pe căile pe care nu le-am prevăzut.
Scrisoarea sfântului Paul către
Timotei se întâlnește textul de la prima lectură care tocmai ne-a fost proclamată.
Destăinuie marele plan a lui Dumnezeu: nu dorește nimic altceva decât să
desfășoare binecuvântarea dată lui Abraham. Marea preocupare a apostolului este
că Evanghelia să fie cunoscută tuturor: Dumnezeu ne-a salvat. „El ne-a dăruit
harul în Cristos Isus, înainte de veacuri... El a făcut să lumineze viaţa şi nemurirea
prin proclamarea Evangheliei”. Forța lui Dumnezeu însoţeşte misionarul lui Cristos.
Evanghelia din această zi ne
arata că Isus luând cu el trei dintre discipolii săi, pe Petru, Iacob şi Ioan, „i-a
dus deoparte pe un munte înalt”. În lumea Bibliei, „muntele reprezintă
apropierea lui Dumnezeu şi întâlnirea intimă cu el”. Este loc de rugăciune. Într-adevăr
suntem în prezenţa Domnului. Isus lasă să se întrevadă către discipolii săi
frumuseţea divinității sale. Ne amintim că într-o zi el a spus: „Eu sunt lumina
lumii”. Astăzi, el lasă să transpară un pic din această lumina care este în el.
Dacă Cristos ne cheamă la el, este pentru ca noi să contemplăm lucrurile din
cer.
Petru este orbit de această
viziune. El vrea să rămână, să se stabilească aici. Dar, iată că vocea din
ceruri se aude: „Acesta este Fiul meu preaiubit, în care îmi găsesc bucuria. Ascultați-l!” Acest cuvânt este foarte
important; este pentru fiecare dintre noi azi: „Asculți-l, pentru că acesta
este Fiul meu preaiubit”. Asculți-l pe Isus! Nu este preotul care îți spune acesta;
este Dumnezeu Tatăl care spune fiecăruia dintre noi.
Noi care suntem discipolii lui
Isus, trebuie să fim cei care ascultă vocea sa şi care ia în serios cuvintele
sale. Pentru a asculta pe Isus, trebuie să fim aproape de el, la fel ca
mulţimile din Palestina. Isus este un itinerant, unul care ține la drum, care propune
învăţăturile sale sau mai degrabă învăţăturile Tatălui.
Prin urmare, toţi suntem chemaţi
să-l urmăm pe Cristos pentru a-l asculta. Să ascultăm în cuvântul său scris, în
Evanghelii. Este important că noi putem citi un fragment în fiecare zi, în
special în timpul Postului Mare. Ne putem opri în orice moment al zilei pentru
a citi acest extras. Isus vorbește prin intermediul acestor texte.
În Evanghelia Schimbării la față,
vom putea sublinia două momente importante: urcarea şi coborârea. Avem nevoie
să ieşi departe, să urcăm pe munte într-un spaţiu de tăcere. Aici vom putea
înțelege mai bine vocea Domnului. Este ceea ce facem în rugăciune, în special
în Euharistie. Această întâlnire cu Cristos este un eveniment ce nu poate fi ratat.
Dar nu putem stă aici. Întâlnirea
cu Cristos ne determină „să coborâm de pe munte”. Suntem trimiși la „periferie”,
spre cei care suferă din cauza bolilor, nedreptăţilor, sărăciei materiale şi
spirituale. Suntem trimiși pentru a le aduce roadele experienţei pe care
Dumnezeu ne-a făcut-o. Am ascultat Cuvântul lui Dumnezeu; îl avem în inimă. Dar
nu va putea să crească dacă nu dăm altora. Aceasta este viaţa creştină. Este o
misiune pentru toți botezații, pentru noi toţi: a asculta de Isus şi a-l dărui
la alții.
Pe parcursul acestui Post, suntem
toţi chemaţi să ieșim din viaţa noastră liniştită şi a urca pe munte pentru a merge
la întâlnirea cu Domnul. Să ne amintim că cuvintele sale sunt cele de „Viaţa
veşnică”. Aceasta este o veste bună pe care noi am mărtisit-o într-o lume
desfigurată de atâtea suferințe, minciuni şi dispreţ pentru demnitatea persoanelor.
Sunt atraşi de speranţa transfigurării finale. Apoi, la fel ca Abraham şi ca mulţi
alţii, să-l urmăm pe Domnul. Este întotdeauna cu noi şi noi întotdeauna cu el astfel
încât viaţa noastră este o mărturie a iubirii ce o poartă pentru noi.
(pr. Jean
Compazieu [2017]; tradus
din limba franceză de pr. Isidor Chinez; sursă:http://dimancheprochain.org/6698-homelie-du-2eme-dimanche-du-careme-2/).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu