† Duminica a 16-a de peste an (C): Ospitalitatea... [17 iulie 2016]

Isus, Marta și Maria.

Evanghelia Luca 10,38-42: În acel timp au intrat într-un sat. O femeie cu numele de Marta l-a primit pe Isus în casa ei. Aceasta avea o soră numită Maria care, stând la picioarele Domnului, asculta cuvântul lui. Însă Marta era ocupată cu multele griji ale casei. Venind la el, i-a zis: „Doamne, nu-ţi pasă că sora mea m-a lăsat singură să servesc? Spune-i să mă ajute!” Domnul, răspunzând, i-a zis: „Marta, Marta, pentru multe te mai îngrijeşti şi te frămânţi, însă un lucru este necesar: Maria a ales partea cea bună, care nu-i va fi luată”.

 

Omilie

„Domnul i s-a arătat lui Abraham la terebinţii din Mambre, pe când el şedea la intrarea în cort, în timpul arşiţei zilei” (prima lectură din Gen 18.1-10a). Din ziua în care el a plecat din comunităţile sedentare din Ur Chaldeiei a devenit un „locuitor al cortului”, crezând pentru credinţă că Dumnezeu i-ar acorda un pământ şi o descendență  în așteptarea „cetății care are temelii al cărei arhitect și constructor este Dumnezeu (Evr 11,10). Mobilitatea precară a cortului care face din Abraham un străin şi un pelerin pe pământ întotdeauna în plecarea în necunoscut, este semnul vizibil al totalei sale încredințări, dar chiar semnul de temporalitate al vieţii noastre, vizitați şi confirmați de Cel care „s-a făcut trup” şi, voind să împărtăşească condiţie noastră precară, „vine să planteze cortul său printre noi” (In 1,14) (semnificativ este verbul grecesc eskenosen, tradus nu prea bune cu un banal venind să locuiască în textul oficial al CEI).

Experienţa nesiguranței împinge solidaritatea celui care experimentează aceeaşi situaţie. Iată, deci, entuziasmul cu care Abraham își oferă ospitalitatea la străinii. De notat rapiditatea în a-i servi: „I-a văzut”, „a alergat de la intrarea în cort ca să-i întâmpine”,  „s-a dus în grabă la cort, la Sara” şi „a alergat la cireadă”. Reţineţi tocmai generozitatea sa atât pentru făină, din care ia trei sea [măsuri] (egală cu o efa, adică 35 litri, echivalent cu greutatea specifică a 28 de kilograme) de sôlet (Biblia foloseşte două cuvinte pentru a indica faina: qemaḥ şi sôlet, prima „făină comună”, al doilea „faina folosit pentru cult”, din care trebuia Sara să frământe turte și vine tradus cu „floarea făinii”, cât pentru viţel, ales de el însuşi, „fraged şi bun”. Cu 28 de kilograme de făină și cu un viţel pentru trei persoane, ceea ce organizează Abraham este sigur nu poate fi numit o gustare simpla! Aceste gesturi arată, fără îndoială, convingerea sa că a primit, pentru a-i servi, un bine mai mare decât cel oferit vizitatorilor necunoscuți. Autor Scrisorii către Evrei cu siguranţă a avut în vedere atunci când a scris: „Nu uitați ospitalitatea, căci datorită ei unii i-au găzduit, fără a-și da seama, pe îngeri” (Evr 13,2).

Ospitalitatea oferită poate fi o ocazie de a primi un mesaj important de cine este găzduit. Afirmația lui Abraham „dacă am aflat har în ochii tăi, nu trece pe lângă slujitorul tău” privește – e adevărat – serviciile prestate de el oaspeților, dar privește și la eventuala misiune, necunoscută pentru el, că trebuie să-și exercite misiune sa. Este acest lucru special împărtăşit de episodul din Genezei cu lectura evangheliei (Lc 10,38-42). Știrea că va avea unui moştenitor, atât de mult dorit, vine dată lui Abraham spre finalul vizitei, după ce a prestat slujirea sa. Nu ar exista acest anunţ dacă Abraham nu i-ar fi primit pe vizitatori sau dacă ar fi fost întâmpinaţi cu căldură mai puțină?

Isus, în timp ce el călătorea, a fost întâmpinat de o femeie, Marta, în casa sa. Isus vorbeşte, comunică un mesaj. Totuși, în acest caz, beneficiarul nu este a proprietarului gazdei care, asemenea lui Abraham, împlineşte obligaţiile de ospitalitate, dar sora, care, pentru faptul că nu făcea nimic cu excepţia stării la picioarele lui Isus şi ascultă, stârnește vii proteste din partea Martei. Marta, pe de altă parte, este sigură că obține solidaritatea lui Isus, atunci când întreabă: „Deci, spune-i să mă ajute”, şi, desigur, rămâne neplăcut surprinsă când, în loc de solidaritatea sperată, primeşte o mustrare, la fel de binevoitoare: „Marta, Marta, tu te îngrijeşti şi te frămânţi pentru atâția lucruri, dar un lucru este necesar”, în timp ce sora criticată de ea este lăudată: „Maria a ales partea cea bună, care nu-i va fi luată”.

Aici se termină relatarea evangheliei şi noi nu ştiu dacă Marta s-a supărat pe cuvintele lui Isus închizând discursul sau a reflectat pentru a afla unde şi pentru ce ea a greşit şi cum ar putea îmbunătăți situația sa. Cu toate acestea lecția este clară pentru noi: trebuie să primim cu generozitate pe cel care are nevoie de ospitalitatea noastră, dar trebuie să avem timp şi răbdare să ascultăm oaspetele pe care ni l-a trimis şi că ar putea să fie – nu neapărat prin cuvinte – un purtător al unui mesaj important de a lui Dumnezeu.

Vorbind de generozitate, declarația apostolului Paul este tulburătoare: „Fraţilor, acum mă bucur în pătimirile mele pentru voi şi împlinesc ceea ce lipseşte suferinţelor lui Cristos în trupul meu pentru trupul său, care este Biserica” (Col 1,24-28 din a doua lectură). Ceea ce Paul suferă din cauza evangheliei se adaugă la ceea ce Cristos a suferit şi care este oarecum incompletă, pentru că el are nevoie, pentru a obţine mărimea potrivită, de contribuția la suferința celui care a fost chemat să continue opera şi a acceptat să o realizeze.

Astfel paradoxal în loc să plângem de suferinţele pe care le întâlnim făcând bine, trebuie mai degrabă să plângem dacă acestea lipsesc, fiind un ingredient necesar pentru activităţilor noastre în favoarea Bisericii să fie perfect, tocmai cum este necesară o mică picătură de apă în potirul de vin la ofertoriu de la sfânta Liturghie pentru ca Euharistia să fie perfectă.

(pr. Umberto Pineschi; traducătur pr. Isidor Chinez; sursă: 
http://www.settimanalelavita.it/?p=2544).