 |
| Mironosițele... |
Evanghelia Matei
28,8-15: În acel timp, femeile, plecând în grabă de la mormânt, cu frică şi
cu bucurie mare, au alergat să dea de ştire discipolilor lui. Şi,
iată, Isus le-a venit în întâmpinare şi le-a zis: „Bucuraţi-vă!” Iar ele,
apropiindu-se, i-au cuprins picioarele şi l-au adorat. Atunci
Isus le-a zis: „Nu vă temeţi! Mergeţi şi daţi de ştire fraţilor mei să meargă
în Galileea şi acolo mă vor vedea!” După ce au plecat ele, iată
că unii din gardă au venit în cetate şi au dat de ştire arhiereilor despre
toate cele întâmplate. Aceştia, reunindu-se în consiliu cu
bătrânii, au dat suficient de mulţi arginţi soldaţilor, zicând: „Să
spuneţi: «Discipolii lui au venit noaptea şi l-au furat pe când noi dormeam!» Şi dacă va afla guvernatorul despre asta, îl vom convinge noi şi vă vom scăpa
de neplăceri”. Ei, luând arginţii, au făcut aşa cum au fost
instruiţi. Astfel, zvonul acesta s-a răspândit la iudei până azi.
Isus este viu: să nu-l mai căutăm printre amintiri, să
încetăm de a-l căuta printre morţii din trecut, el este viu, este aici, se
poate ajunge la el. Această veste am celebrat-o după 40 de zile de deşert iar
acum timp de 50 de zile o repetăm şi o celebrăm. Isus este viu, dar ucenicii,
fac eforturi ca să-l recunoască, sunt încă cu toţii legaţi de propria durere.
Bucuria creştină este o tristeţe de depăşit şi nu există decât un mod de a
depăşi durerea: de a nu o mai iubi, de a nu ne lega de ea. Vedem că apariţiile
lui Isus înviat urmează totdeauna o schemă precisă: o durere în punctul de
plecare, o întâlnire cu Domnul care însă nu este recunoscut şi – în sfârşit –
un semn: un gest, un cuvânt care deschid inima şi ochii.
Astăzi, în lunea îngerului, vedem femeile care fug de la
mormânt pline de teamă şi tulburate; pe drumul de întoarcere îl întâlnesc pe
Isus care le dă o misiune: trebuie să-i convingă pe ucenici să se întoarcă în
Galileea, unde îl vor afla. Şi aşa se întâmplă, numai că – aşa cum ne spune
evanghelistul Luca – inima închisă şi împietrită a apostolilor se va deschide
ca să le dea dreptate acestor femei. În Galileea: acolo, în preajma lacului,
toţi au fost chemaţi, acolo a început totul. Acum apostolii sunt invitaţi,
într-un anume mod, să se întoarcă la izvor, să redescopere şi să relege istoria
lor în lumina învierii.
Şi noi, lâncezi, asemenea ucenicilor, suntem invitaţi să ne
întoarcem la începuturi, la originile credinţei noastre, la acea experienţă
regeneratoare şi tulburătoare care – pentru prima dată – ne-a făcut să-l
întâlnim pe Învăţător ca Domnul vieţii noastre. Să facem acest drum de trecere,
să ne lăsăm întâlniţi de Cel Înviat, să nu opunem necredinţa noastră luminii
sale!
Tu eşti viu în mijlocul nostru, Doamne, şi ne aştepţi în
Galileea, la originile credinţei noastre. Ţie să-ţi fie cinste şi glorie,
Doamne Isuse care trăieşti în veci!
(Paolo Curtaz [21.04.2003]; traducător pr. Isidor Chinez; sursă:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu