 |
| Ultima Cină - de Sieger Koder |
 |
| Spălarea picioarelor - de Sieger Köder
Evanghelia Ioan
13,1-15: Înainte de sărbătoarea Paştelui, ştiind Isus că îi venise ceasul
să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai săi care erau în lume,
i-a iubit până la sfârşit. În timpul cinei – când diavolul pusese
deja gândul de a-l trăda în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon –, ştiind că Tatăl a dat toate în mâinile sale şi că de la Dumnezeu a ieşit şi că
la Dumnezeu merge, s-a ridicat de la cină, şi-a pus hainele
deoparte şi, luând un ştergar, s-a încins. Apoi a turnat apă
într-un vas de spălat şi a început să spele picioarele discipolilor şi să le
şteargă cu ştergarul cu care era încins. A venit deci la Simon
Petru; acesta i-a zis: „Doamne, tu să-mi speli picioarele?” Isus a
răspuns şi i-a zis: „Ceea ce fac eu, tu nu înţelegi acum, dar vei cunoaşte după
aceasta”. Petru i-a spus: „Nu-mi vei spăla picioarele în veci!”
Isus i-a răspuns: „Dacă nu te voi spăla, nu vei avea parte cu mine”. Simon Petru i-a spus: „Doamne, nu numai picioarele mele, ci şi mâinile şi capul”. Isus i-a zis: „Cine a făcut baie nu are nevoie să-şi spele decât
picioarele, căci este curat în întregime. Şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi”. Căci îl ştia pe cel care avea să-l trădeze; de aceea a spus: „Nu toţi sunteţi
curaţi”. După ce le-a spălat picioarele, şi-a luat hainele, s-a
aşezat iarăşi la masă şi le-a spus: „Înţelegeţi ce am făcut pentru voi? Voi mă numiţi «Învăţătorul» şi «Domnul» şi bine spuneţi, pentru că sunt. Aşadar, dacă eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi
datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Căci v-am dat
exemplu ca şi voi să faceţi aşa cum v-am făcut eu”.
|
Omilie
Ierusalim. Aprilie a anului 30.
De câteva zile, un zvon susţine
că Isus a readus la viață pe prietenul său Lazăr, care a murit. Or ştim cu
toţii că un zvon – adevătat sau fals – este o viaţa dură şi nu-l poți opri doar cu un pocnet de
deget! Acest zvon urcă la urechile fariseilor, care îi raportează Sinedriului: „Ce
să facem – spun ei – pentru că acest om face multe semne? Dacă-l lăsăm așa,
toți vor crede în el; vor veni romanii, ne vor lua pe noi și vor distruge și
sanctuarul nostru și neamul” (In
11,47-48). Apoi marele preot declară:
„Voi nu știți nimic, nici nu
înțelegeți că este mai bine pentru voi ca să moară un singur om pentru popor și
să nu piară întregul neam” (In 11,48-50).
I-a fost relatat lui Isus această
declaraţie a marelui preot. Şi Isus a decis să nu mai apară pentru un timp.
Dar, spune Ioan: „Îl căutau pe Isus și spuneau unii către alții, în timp ce
stăteau în templu: «Ce credeți, oare să nu vină la sărbătoare?» De fapt,
arhiereii și fariseii dăduseră ordin ca, dacă știe cineva unde este, să-l
denunțe, ca să-l aresteze” (In 11,56-57).
Aproape din întâmplare, oameni au
venit la el şi au organizat la Ierusalim un fel de manifestare de masă pentru a
lăsa să se înțeleagă capul unei revoluţii. Şi, în acea zi, Isus a acceptat – pe
acea vreme și până în prezent – el a refuzat întotdeauna. Este acea manifestare
pe care o amintim de ziua de Florii. Au fost prezenţi un număr așa mare de
oameni încât paza evreiască nu au îndrăznit să-i oprească. Şi apostolul Ioan
scrie: „Fariseii au zis unii către alții: «Vedeți că nu reușiți nimic! Iată,
lumea s-a dus după el!»” (In 12,19). Şi
au arestat pe Isus, pe Baraba şi alți doi complici de mai mică importanţă, găsindu-se
câteva zile mai târziu răstigniți la dreapta și la stânga Isus.
Isus ştie că libertatea sa este
amenințată. Chiar el a descoperit că Iuda a fost contactat de către membrii
Sinedriului ca să-l trădeze. Prin urmare Isus decide să se predea în mod
voluntar. Dar mai întâi vrea să ia o ultimă masă cu ucenicii săi. În taină,
conectează un prieten sigur care îi împrumută o sală. Această este o ultimă
masa luată cu ei. Ei nu ştiu nimic. Dar el ştie. În acest moment va spune în
timpul mesei: „Luați această pâine: este trupul meu predat pentru voi. Luați
acest vin: este sângele meu vărsat pentru voi”.
Este aceasta masa pascală anticipată
sau o masă simplă? Specialiștii discută întotdeauna. Dar este o masă rituală, ca
masa pascală. Şi la începutul mesei, el făce un gest neobişnuit, un gest care destabilizează
pe toți. Apoi, de obicei, este o îndatorire a unui sclav să spele picioarele
plin de noroi sau praf a celui care este primit în casă; în acea seară, Isus ia
locul sclavului şi spală picioarele ucenicilor săi. „Aşadar, dacă eu, Domnul şi
Învăţătorul, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi
picioarele unii altora. Căci v-am dat exemplu ca şi voi să faceţi aşa cum v-am
făcut eu” (In 13,14-15).
Astfel ei înțeleg – fără a
înțelege bine – că în lumea lui Dumnezeu, în Împărăția lui Domnului, cei mici sunt
mari, cei săraci sunt bogați, ultimii sunt primii, cei morți sunt vii, sclavii
sunt stăpânii. Și eu am înțeles că, în Împărăția lui Dumnezeu, orice candidat cu
responsabilitate fără valoare se prezintă pentru serviciul tuturor, în special de
cei mici, cei săraci și sclavi.
Numai trebuie spus, de sus în jos,
pe scara socială!
(pr. Jean Paul Bouland [24.03.2016]; traducător pr. Isidor Chinez;
http://www.jeanpaulbouland.com/homelies-2016/).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu