 |
| Duminica Floriilor... |
Pătimirea Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca (22,14-23,56).
Omilie
În acea zi în care a intră Isus în
Ierusalim pe un măgar, se dezlănțui o neliniște. Cine i-a instigat? Cine a
organizat aceasta? Nici redactorul relatărilor evanghelice nu a spus nimic, dar
de bine de rău este o instigare. Matei, Marcu, Luca şi Ioan raportează niște
sloganuri strigat de mulţime: „Osana fiului
lui David! Binecuvântat să fie regele nostru!” Osana, adică salvează-ne! – Fiul
lui David!, adică Mesia. – Regele nostru. Adică regele iudeilor. Şi cel mai
uimitor este faptul că Isus – pentru prima dată, care este și ultima – îi lasă
în pace. Până atunci el a refuzat presiunea populară: „Așadar, cunoscând că au
să vină și să-l ia cu forța ca să-l facă rege, Isus s-a retras din nou pe
munte, el singur” (In 6,15).
Şi Isus persistă şi semnalează: «Apoi,
intrând în templu, a început să-i alunge pe vânzători, spunându-le: „Este
scris: Casa mea va fi casă de rugăciune. Însă voi ați făcut-o peșteră de
tâlhari”» (Lc 19,45-46). Se lega de
templu, chiar dacă pentru a-i alunga pe comercianții care și-au stabilit buticurile
acolo, se lega de Casa lui Dumnezeu, chiar dacă est un sacrilegiu prin
excelenţă în ochii fariseilor şi a preoţilor. Isus ştie. Isus face oricum! În
deplină cunoştinţă a consecinţelor la care poate să se aștepte. Și Luca
continuă: „iar arhiereii și cărturarii, precum și mai-marii poporului, căutau
să-l omoare. Dar nu găseau ce să-i facă pentru că tot poporul se ținea după el
ca să-l asculte”. Ei se temeau să relanseze neliniștea din ziua precedentă. Sunt
în aşteptare pentru timpului lor.
Şi timpul lor, va fi acela a lui
Iuda, ceasul prinţului întunericului.
Iuda, om cu pumnalul, „sicaire” [ucigaș angajat], Iscarioth i-ar zice, nu îndrăznesc să
spun că Iuda a fost un zelot, un terorist infiltrat în ceata lui Isus (cum? nu
știe nimeni ştie, căci Isus doar l-a chemat!). Terorist infiltrat, probabil
pocăit, dar a rămas în mâinile autorităţilor, care îl folosesc ca singura cale
care ar conduce la Isus. I s-au promis treizeci de arginți, adică o mizerie,
echivalentul la o lună sau două luni de salariu; desigur pentru că se considera
că acțiunea nu merită mai mult. Dorești să-i dai o lecţie bună lui Isus?! După ce
va fi pus în libertate, tu vei fi în pace. Cel puţin – nimica toată – îi va
spune lui Iuda. Şi Iuda îi conduce noapte pe muntele Măslinilor unde Isus se
ascundea, pentru câteva zile, probabil din ziua când a avut instigarea. Urmarea
noi o cunoaștem.
Noi
știm restul? Este atât de sigur?
Teoretic, cazul lui Isus,
agitator religios, partizan al întoarcerii la izvoare, remarcat de Sinedriului
– Consiliul suprem însărcinat cu afaceri religioase. Şi motivul principal al
acuzării lui Isus vine din partea Sinedriului: „El a spus că Fiul lui Dumnezeu!”
Este o blasfemie prin excelență. S-a alăturat de Templu. Sacrilegiu prin
excelență. Au fost două capete de acuzare putând la moarte prin omorârea cu
pietre. Dar mai-marele preoților va sesiza o altă ocazie nu va mai exista permiţându-le
să-și păstreze mâinile curate: Isus cel zis Mesia, adică regele iudeilor, căci
el s-a lăsat aclamat ca Rege în ziua revoltei. Şi ei vor face ca Pilat să-l condamne.
Frumoasă perfidie: se va transmuta inculpatul pentru motive religioase într-un
inculpat pentru motive politice!
Pentru Pilat este o afacere
minoră. Isus nu are aere de periculos. Nu ameninţă siguranţa publică. În tot
cazul nu este la fel ca teroristul care a fost prins în ziua revoltei: Baraba!
Și Pilat, care cu toate acestea, nu putea fi plin de gingășie, nu l-a trimis cu
invidie pe Isus pe cruce. Mai-marii preoților și membrii Sinedriului revoltând mulţimea,
ceru moarte pentru Isus şi libertate pentru Baraba. «Pentru a treia oară le-a
spus: „Dar ce rău a făcut acesta? Nu am găsit în el nicio vină care să merite
moartea. De aceea îl voi pedepsi şi-l voi elibera”. Dar ei insistau, cerând cu
strigăte puternice ca el să fie răstignit. Şi strigătele lor predominau. Atunci
Pilat a decis să li se îndeplinească cererea». Așa că Pilat condamnă pe Isus la
moarte. Îl dădu marilor preoți ale evreilor, oferindu-le oameni şi materialul
necesar crucificării.
Nu a fost poporul evreu care a reclamat
moartea lui Isus, dar puţinii oameni împinși de către mai-marele preoţilor şi
membri ai Sinedriului. Pilat se supune cererii de condamnarea a responsabililor, pentru care n-avea decât dispreţ.
Şi întrucât afirma dispreţul său, a pus să se scrie acest semn ridicol pe
cruce: Isus din Nazaret regele evreilor... Ridicol? Poate nu atât de mult!
În cele din urmă, însuşi Isus care
l-a lăsat să facă. El s-a oferit. A fost decizia sa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu