Înălțarea Sfintei Cruci – refleție [14 septembrie]

Evanghelia Ioan 3,13-17: În acel timp, Isus i-a răspuns lui Nicodim: „Nimeni nu a urcat la cer, decât cel care a coborât din cer, Fiul Omului. Şi, după cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică. Într-adevăr, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el”.

 

Refleție

 

 

Evanghelistul Ioan vorbeşte despre răstignirea lui Isus, inspirându-se din fragmentul sugestiv din Num 21,4-9 (șarpele de bronz) care ne-a fost propus în lectura I. Verbul „a înălţa”, probabil era termenul tehnic ce era folosit pentru a arăta răstignirea. Evanghelistul Ioan, care este foarte sensibil în interpretarea Vechiului Testament, în lumina Evangheliei, vede în răstignirea lui Isus sensul „cel mai plin” al episodului care descrie vindecarea oferită de Dumnezeu prin simbolul şarpelui înălţat în pustiu.

 

În acest fragment avem două refleții. Prima este aceea care ne poartă să considerăm logica lui Dumnezeu, care domină tot momentul pătimirii-răstignirii-morţii lui Isus. După om crucea este umilință, suferinţă, moarte – ceea mai negativă moatre – şi se opune succesului şi deplinei realizări de sine. În logica lui Dumnezeu, însă – aşa cum este formulată de evanghelistul Ioan şi de scrisorile pauline (vezi lectura II) – crucea este văzută ca glorificare sau înălţare. Ceea ce pentru om este un insucces şi moarte, în logica lui Dumnezeu este izvor de mântuire şi de viaţă.

 

A doua refleție ne face să ne oprim asupra termenului „lume” (în greacă „kosmos”): „Într-adevăr, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (In  2,16-17). În evanghelia lui Ioan se scoate în evidenţă o triplă semnificaţie a termenului „kosmos”. Prima este o semnificaţie neutră: este lumea în care trăieşte omul, ambientul său vital (nici bun nici rău, tocmai, neutru). A doua semnificaţie este negativă: lumea este înţeleasă ca un total de comportamente, atitudini, stiluri de viaţă în contrast cu Evanghelia. A treia semnificaţie este pozitivă: este totalitatea oamenilor, este omenirea creată şi iubită de Dumnezeu, care obţine mântuirea şi viaţa, iertarea prin harul lui Dumnezeu. În fragmentul de astăzi termenul „lume” este înţeles tocmai în acest sens pozitiv.

 

(pr. Isidor Chinez, Refleții).