 |
| „Oricine primeşte un astfel de copil în numele meu, pe mine mă primeşte”, de Bernardette Lopez |
Evanghelia Marcu
9,30-37: În acel timp, plecând de acolo, Isus străbătea Galileea şi nu voia
ca cineva să ştie, căci îi învăţa pe discipolii săi şi le spunea:
„Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor şi îl vor ucide, iar după ce îl vor
ucide, a treia zi va învia”. Ei însă nu înţelegeau cuvântul şi se
temeau să-l întrebe. Au venit la Cafarnaum şi, când erau în casă,
i-a întrebat: „Despre ce aţi discutat pe drum?” Însă ei tăceau,
căci pe drum discutaseră unii cu alţii despre cine este mai mare. Aşezându-se, s-a adresat celor doisprezece şi le-a spus: „Dacă cineva vrea să
fie primul, să fie ultimul dintre toţi şi slujitorul tuturor!” Şi, luând un copil, l-a aşezat în mijlocul lor, apoi, luându-l în braţe, le-a
spus: „Oricine primeşte un astfel de copil în numele meu, pe mine
mă primeşte; iar cine mă primeşte pe mine, nu pe mine mă primeşte, ci pe acela
care m-a trimis”.
Omilie
Duminica trecută, profetul Isaia
ne-a vorbit de un om persecutat, pentru că el a primit de la Dumnezeu o misiune
și un angajament. Astăzi, Cartea Înțelepciunii
ne aduce înainte situația evreilor care au plecat în străinătate. În acest caz
este vorba ce cei din Alexandria. Grecii îi luau în râs pentru că pretindeau a
avea cunoștințe speciale a lui Dumnezeu. Ei spun că sunt fii ai lui Dumnezeu și
sunt puși deoparte.
Astfel, îi vedem defăimați în
orice mod. Dar ei au ferma convingerea că Dumnezeu nu-i va abandona: „Cei
drepți sunt în mâna lui Dumnezeu, care veghează asupra lor”. Sunt victimele
urii păgânilor, dar și a evreilor care au renunțat la credința lor. Pentru
aceștia din urmă, situația lor este de nesuferit. Fidelitatea lor de credincioși
este un reproș viu pentru cei care au renunțat la credința lor. Dar răul și ura
nu pot avea ultimul cuvânt. Cineva a spus despre Lourdes: „Acolo unde sunt
munți de suferință, există și un Himalaya de iubire” (Himalaya este cel mai
înalt munte din lume). Prin urmare, suntem invitați să cerem Domnului să ne
facă tari în credință. Niciodată nu abandonează pe cei care se bazează pe el.
În a doua lectură, sfântul Iacob se
adresează creștinilor care sunt împrăștiați pe tot Imperiul Roman. Mulți sunt
orbiți de prestigiul culturii grecești. Ei sfârșesc să abandoneze credința lor
și practica religiei lor. I-au zeflemisit și i-au persecutat pe cei care au rămas
fideli. Sfântul Iacob denunță această ipocrizie. El le reamintește că
războaiele și conflictele provin din aceste instincte care se învălmășesc și
duc lupta lor în noi. Toate acestea sfârșesc prin a profana rugăciunea. Nimeni
nu se gândește să se roage atunci când este în căutarea cu aviditate a
bunurilor aici pe pământ. Adevărata
lumină o putem găsi atunci când vine înțelepciunea de sus de la Dumnezeu. Ea este
„dreaptă, paşnică, tolerantă, plină de milă şi de roade bune”. Ea transformă
inima noastră. Face posibilă adevărata pace.
Evanghelia ne arată opoziție
între spiritul lumii și spiritul lui Dumnezeu. Evenimentul care ne este
raportat se întâmplă imediat după Schimbarea la față. Apostolii Petru, Iacob și
Ioan sunt martorii uimiți ai gloriei lui Dumnezeu. Au auzit glasul Tatălui care
a declarat pentru ei pe Fiul „preaiubit al lui Dumnezeu”. Așteptau pentru el un
destin glorios și victorios.
Dar, iată, că Isus anunță că se va
confrunta cu suferință și ura oamenilor. El va fi arestat, condamnat și
pedepsit cu moartea pe cruce. Discipolii nu mai înțeleg nimic, pentru că este
complet contrar ideii lui Mesia. Ei descoperă că cel care va conduce omenirea
va fi tratat ca un rebut.
Restul povestirii ne arată că ei
nu au înțeles nimic. Într-adevăr, vin să discute între ei care este cel mai
mare între ei. Este vechea poveste a puterii. În politică, în economie sau la
locul de muncă, voim se ne poziționăm față de alții prin forță, voim să dominăm
față de toți ceilalți și să supunem voinței sale personale.
Isus nu vede așa lucrurile.
Pentru a conduce la o adevărată perfecțiune, i-a un copil din mijlocul lor. În
lumea Bibliei, copilul este cel care nu are dreptul de a spune vreun cuvânt.
Este ultimul dintre toți. Primind un copil este ca și cum ar primi o mostră, ca
și cum ar primi pe Isus însuși. Adevărata măreție stă în a primi și a servi
celor mici. Acest serviciul umil este ridicat la rang de slujire a lui
Dumnezeu. Este important pentru noi, mai ales pentru cei implicați în asociații
de caritate.
Prin aceste trei lecturi din
Biblie, Dumnezeu este acela care ne vorbește. Dreptul care suferă (din prima
lectură) se referă la creștinilor persecutați care sunt nevoiți să-și
părăsească țara. Putem să recunoaștem, de asemenea, pe intrigant, de care
vorbește sfântul Iacob. Domnul vrea să ne elibereze de aceasta grijă de noi
înșine. În Evanghelie se amintește că cu adevărat mare nu sunt cei care caută primele
locuri și onoruri, dar cei care au o inimă deschisă pentru alții.
Suntem provocați să e revizuim
pozițiile noastre, deoarece, în ochii lui Isus, cel mai mare este cel mai mic.
Când lumea noastră lucrează în conformitate cu această ordine de valoare, când
cele mai fragile vor fi în centrul comunității noastre, viața va fi alta. Oricine
poate, la nivelul său, să pună în practică acest cuvânt care va fi acela al primirii
finale: „Tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi-ați
făcut”. Amin.
(pr. Jean Compazieu [12.09.2015]; trad. pr. Isidor
Chinez; sursă:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu