 |
| Pâine frântă... |
Dacă vreți să știți mai multe dați clic:
https://antropologieteologicabiblioteca.wordpress.com/2015/09/25/euharistia-in-viata-sociala-conferinta-2000/
4. Un exemplu: experiența
mântuirii în întâlnirea lui Zaheu cu Isus (Lc 19,1-10)
a) Isus creeaza aceasta
întâlnire
Să încercăm să vedem aceasta
realitate cu un exemplu simplu de descifrat. Este vorba despre vameșul Zaheu.
Textul subliniază că nu este doar unul dintre vameși, ci un personaj deosebit
care, folosindu-se de profesie, și-a facut o pozitie socială și un patrimoniu:
este șeful vameșilor și este bogat. Iar dacă vameșii în general sunt considerați
păcătoși publici, acest vameș este cu adevarat și pe deplin. A știut să se
folosească de condiția sa socială, a știut să-și realizeze viaţa conform
propriilor interese. Pe de altă parte, este o persoană care îl cunoaște pe
Dumnezeu și aparține unei tradiții de credință. Cunoaște Scriptura, poruncile,
adevarurile credinței sale, însă își traiește viaţa sa: o înțelege și o
evaluează în baza lui „a avea”, o
proiectează orientând propriile sale decizii în mod egoist. Această căutare de sine
este urmată de un alt criteriu: acela al încrederii în mâinile proprii, în șiretenie,
în propria abilitate. Acest criteriu îi este ghid.
Acest om a auzit probabil
vorbindu-se despre Isus ca despre o persoană ieșită din comun. Acum, când Isus
trece prin oraș, este curios „să vadă cine este”: aici nu este o dorinta de
convertire, nu este o căutare a Domnului; nu este nici dorința de a-l întâlni
pe acest Isus din Nazaret; este curiozitatea de a vedea cine este, de a-l vedea
în față. Însă bogatul șef al vameșilor este mic de statură și Isus nu merge singur,
ci înconjurat de mulţime. Zaheu n-are cum să-l vadă pe Isus în față. Ceea ce a
auzit despre Isus trebuie să-l fi socat, întrucât curiozitatea de a-l vedea
este destul de tenace, nu ca o dorință trecătoare și superficială. Pentru a obține
ceea ce urmărește „aleargă” înainte și urcă într-un copac. Desigur, Zaheu nu
este unica persoana scundă din Ierihon, dar textul nu ne vorbește despre alți
copaci cu alte persoane care s-au suit pentru a-l vedea pe Isus. Putem spune că
este vorba despre o curiozitate „serioasă” de a vedea „cine este” Isus.
În timp ce Zaheu se gândește că a
atins ceea ce urmărea, este surprins de inițiativa altuia. Isus îl privește, și
nu din curiozitatea de a-l vedea, ci pentru că vrea să-l întâlnească. Cuvântul
lui Isus explică imediat că privirea sa asupra lui nu este privire de judecată și
de separare așa cum o aveau toți ceilalți pentru dânsul (cf. Lc 19,7). Isus îl cheamă pe nume și se
autoinvită în casa lui. La aceasta nici Zaheu, nici alții nu s-au așteptat.
Isus se face aproape pentru Zaheu voind să creeze o relație de adevar, fără
scheme prefabricate sau calcule de conveniență. Isus se expune judecății
altora. El o știe ca și Zaheu, de fapt. Isus este cel care în realitate
creează aceasta întâlnire de la persoană la persoană spunând cu fermitate că
acum „se oprește” la el, fără condiționări și fără considerații despre condițiile
interioare și exterioare ale vameșului. El îi ofera propria vecinătate acolo
unde vameșul trăiește distanța. El intra în viaţa acestui om cu un gest de
fraternitate, care nu are alt motiv decât numai bunătatea lui Dumnezeu. Isus își
prezintă hotarârea sa de apropiere, cerându-i lui Zaheu să o accepte. Răspunsul
lui Zaheu este sigur, dar este creat de propunerea lui Isus. Acum, el, cel
curios să-l vadă, are posibilitatea să-l însoțească și să-l primească ca
oaspete în casa sa. I-a cerut să coboare imediat din acel copac și el coboară
în grabă. I-a cerut să-l primească și el îl primește cu bucurie. Nu a căutat
această relație cu Isus, nici prin cap nu i-ar fi trecut lui, cel considerat
exclus din comunitatea religioasă a poporului său. Acum însă trăiește acest
raport ca pe o realitate dăruită.
b) De la întâlnire la experiența
mântuirii
De ce s-a bucurat atât de mult
acest vameș? Ce l-a determinat să devina un altul și să schimbe ceva în casa
sa?
Isus a venit la el, s-a așezat cu
el la aceeași masă, l-a acceptat pe acest om în ciuda enormei sale vinovații,
lucru pe care unii îl consideră un sacrilegiu, iar pe alții i-a făcut să răsufle
ușurați. Câte reproșuri pentru un astfel de comportament! „Toți cei care au văzut murmurau spunând: «A intrat să fie gazduit la un om păcătos»” (Lc 19,7; cf. Lc 15,2: „Acesta îi primește pe păcătoși și mănâncă cu ei”).
Întâlnindu-l pe acest om care
este Isus din Nazaret, Zaheu înțelege că Dumnezeu însuși îi adresează un cuvânt
salvator pentru viaţa sa; îl înțelege pe Isus care reveleaza modul de a acționa
al lui Dumnezeu: tu poți vedea cum este Dumnezeu din ceea ce fac eu aici. Această
întâlnire cu Dumnezeu provoacă într-însul o experiența nouă: experiența
mântuirii. Ceea ce i se întâmplă este că vede posibilitatea unei vieți ca
aceea a Domnului, o viaţa care poate să fie împlinită: Zaheu recunoaște aceasta
în forța a ceea ce prezența lui Isus a cauzat în conștiința sa: o noutate de viaţă
ce i se prezintă ca realitate posibilă pentru el acum. În gratuitatea gestului
lui Isus descoperă un sens și o măreție care îi vorbesc despre noutate, despre
adevăr, despre umanitatea adevărată. Isus nu este ca ceilalți, care îl judecă și
îl resping. Dar nu este nici ca el, care și-a construit viaţa pe căutarea de sine
și pe avantajul propriu, chiar în dauna altora. Sensul umanului perceput în
prezenta lui Isus îi pune în față un cadru de valori care răstoarnă criteriile
sale și îl face să experimenteze că acest mod de raporturi pe care Isus îl trăiește
este un mod cu adevărat liber și eliberator de a trai pe pământ.
c) De la indicativul salvific
la imperativul etic
Darul mântuirii oferit lui Zaheu
(= indicativul salvific) îi cere să
dea un răspuns personal în viaţa sa concreta: vameșul nu poate rămâne inert. Simte
că trebuie să ia o atitudine care să cuprindă întreaga sa viaţă: din trecut,
din prezent și din viitor. Și o ia (= imperativul
etic). În existența lui Isus, care i se dăruiește în mod gratuit, el vede
propunându-i-se un sens și o valoare radicală pentru propria sa existență.
Atunci se ridică și-i spune Domnului hotarârea sa: este o decizie pe care
nimeni nu i-a cerut-o și nici o lege sau tradiție ebraică nu i-o cerea în acel
mod. Cunoștea deja normele de comportament care opreau frauda și impuneau
restituirea, dar a preferat totdeauna să trăiască diferit, văzându-le ca pe un
obstacol în căutarea propriei realizări personale. Acum în Isus vede
sensul cel mai profund al acelor norme. Acum vede acest sens că posibil și
pentru sine și ca adevărată împlinire a vieţii sale. Acum poate să-și asume
acele norme ca proprii, și chiar dincolo de litera lor.
Ceea ce acest vameș a învățat de
la Domnul căuta să traducă în viaţa sa. Știe că trebuie să restituie și nu se
întreabă la ce măsură este ținut să o facă; dimpotrivă hotarârea sa lasă să se
înțeleagă schimbarea criteriilor sale, convertirea sa interioară în virtutea
acestei întâlniri cu Isus: restituie de patru ori mai mult. Știe că este bogat și
știe că sunt atâția săraci. Deja mai înainte știa că este bine să facă pomană.
Acum a primit un dar fără calcule și fără măsură din partea lui Isus. Semnul
gratuității va fi prezent în pomana sa: jumatate din bunurile mele le dau la săraci.
Zicând aceasta, vameșul mărturisește trecutul său păcătos afirmând decizia sa
de convertire. Însușindu-și în felul său logica vecinatății și a gratuității,
vorbește despre convertirea sa în termeni de urmare a lui Cristos și de
comuniune cu el: voința de a-și însuși ca sens al relațiilor de viaţa același
sens pe care l-a recunoscut în Domnul pe care l-a întâlnit. Zaheu vede că este
posibil să iubească pe altul fără a face calcule, fără a vedea pâna unde ajunge
obligativitatea, fără a trebui să stea la distantă de prezența altora pentru a
se simți liber. Vede că este posibil să iubească fără rezerve. Și în aceasta
iubire fără rezerve el înțelege că nu este vorba de a se pierde, de a-și
distruge propria viaţa (așa cum gândea, întelegea și simtea mai înainte), dar
este vorba de a trai cu adevărat. Vede că acesta nu este un ideal îndepărtat,
ci o posibilitate prezentă, aici și acum, și de aceea își declara decizia sa:
jumatate din bunurile mele le dau la săraci, de patru ori mai mult celor pe
care i-am înșelat. Decide ceva care nu i-a fost cerut de nici o regulă, de nici
o poruncă, nici chiar de Isus. Nici cea mai stricta interpretare a legii nu-i
impune să dea de patru ori mai mult celor pe care i-a înșelat. Și totuşi este
evident că tocmai făcând astfel arăta că a înțeles pâna în adânc legea și
profetii, sensul și intenționalitatea poruncilor. Demonstrează că a înțeles
cine este acest Isus din Nazaret care l-a căutat pâna acolo încât s-a lăsat
recunoscut de el. Aceasta este experiența mântuirii. De fapt, urmează cuvintele
lui Isus care confirmă realitatea cea mai profundă exprimată în decizia lui
Zaheu: „mântuirea a intrat în această casă” (Lc 19,9).
(Aflați mai multe... https://antropologieteologicabiblioteca.wordpress.com/2015/09/25/euharistia-in-viata-sociala-conferinta-2000/).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu