„Dar voi cine spuneţi că sunt eu?”
Evanghelia Marcu 8,27-35: În acel timp, Isus şi discipolii săi au
plecat spre satele Cezareii lui Filip. Pe drum i-a întrebat pe discipolii săi,
spunându-le: „Cine spun oamenii că sunt eu?” Iar ei i-au spus: „Ioan
Botezătorul”, alţii, „Ilie”, iar alţii, „Unul dintre profeţi”. Atunci, el i-a întrebat: „Dar voi cine spuneţi că sunt eu?” Răspunzând, Petru
i-a spus: „Tu eşti Cristosul!” Şi le-a poruncit cu asprime să nu
vorbească nimănui despre el. Atunci a început să-i înveţe că Fiul
Omului trebuie să sufere multe, să fie respins de bătrâni, de arhierei şi
cărturari, să fie ucis şi a treia zi să învie. Şi le spunea
aceasta în mod deschis. Dar Petru, luându-l deoparte, a început să-l certe. Iar el, întorcându-se şi privindu-şi discipolii, l-a certat pe Petru şi a spus:
„Mergi în urma mea, Satană, căci nu te gândeşti la cele ale lui Dumnezeu, ci la
cele ale oamenilor!” Chemând la sine mulţimea şi pe discipolii
săi, le-a spus: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi
ia crucea şi să mă urmeze! Căci cine vrea să-şi salveze viaţa o
va pierde; cine însă îşi pierde viaţa pentru mine şi pentru evanghelie o va
salva”.
Omilie
Lecturile biblice din această
duminică ne vorbesc despre credință. Avem prima dată mărturia lui Isaia. Citind acest text, ne gândim la
profeții care s-au confruntat cu adevăratele violențe. Dar, în ciuda
dificultăților, ei au rămas fideli misiunii lor. Sunt obligați să înoate contra
curentului. Sunt victime ale insultelor și ale jignirilor. Dar Isaia nu se
descurajează căci spune: „Domnul mi-a venit în ajutor… El mă apără: cine mă va
condamna?”
Creștinii de astăzi trebuie să
înoate împotriva curentului rămânând fideli credinței lor. S-au ciocnit cu indiferența
și batjocura. În această lume trebuie să ne mărturisim credința noastră. Pentru
mulți, acest lucru se va întâmpla cu sacrificiul vieții lor. Dar încrederea lor
în Dumnezeu rămâne neclintită. Ei au ferma convingere că răul și violența nu vor
avea ultimul cuvânt. Iubirea va triumfa.
În scrisoarea sa, sfântul Iacob
ne invită să primim această iubire care este în Dumnezeu. Dar nu este suficient
a avea credință în inimă. Nu ne putem mulțumi cu cuvinte frumoase. Credință
care nu lucrează este moartă. Nu putem spune că suntem ucenicii al lui Cristos,
dacă nu acționăm în consecință. Acest angajament trebuie să fie tradus în asistență
efectivă pentru ceilalți. Doar actele spun adevărul cuvintelor noastre. Într-o
zi, Isus a spus: „Nu
oricine îmi zice «Doamne! Doamne!» va intre în împărăția cerurilor, ci acela
care împlinește voința Tatălui meu” (Mt
7,21).
În Evanghelie, găsim pe Isus la
Cezareea lui Filip, pe teritoriul păgân. Mărșăluiește prin țară și îi întreabă
pe discipolii săi: „Cine spun oamenii că sunt eu?” Lucrarea sa a cunoscut un
mare succes. El a manifestat o bunătate extraordinară pentru bolnavi, păcătoșii
și dați de toți afară. Puterea sa a impresionat pe mulți cei care l-au văzut. Se
întrebau apoi cine este acest personaj în același timp atât de puternic și atât
de bun.
Discipolii i-au raportat cuvintele care circulau prin mulțime.
Pentru unii, este Ioan Botezătorul care a înviat, pentru alții Ilie, pentru alții
un profet. În lumea noastră de astăzi este la fel: se aude că Isus este un om
generos, un înțelept, un om care face minuni. De fapt, nu se știe nimic clar.
Cei mai mulți nu sunt siguri de identitatea sa.
Dar aici vine o întrebare oarecum
provocatoare: „Și voi, cine spuneți că sunt eu? Pentru voi cine sunt eu?” Răspunsul
lui Petru ar părea să fie cel mai bun: „Tu ești Cristosul!” Această declarație este
purtătoarea tuturor speranțelor lumii evreiești. Se așteaptă un Mesia care să
elibereze țara de ocupanții străini. El va restabili împărăția lui Israel. Cu
el, vine împărăția lui Dumnezeu puternic și tare.
„Tu ești Cristosul”, a spus Petru.
Acest răspuns este bun, dar are limite. Cuvintele nu sunt de ajuns. Este
necesar ca viața noastră să fie în concordanță cu cuvintele noastre. Isus dovedește
lui Petru și la fiecare dintre noi decalajului dintre gândurile noastre și cele
ale lui Dumnezeu. În Evanghelie, Isus anunță că va avea de suferit, să fie
respins și condamnat la moarte de către autorități. Petru nu se aștepta la un
astfel de descoperire neașteptată. Acest lucru este valabil și pentru noi
astăzi. Cristos nu este niciodată cel imaginat.
Pentru a accepta un mesia al durerilor,
există un abis de trecut. Apostolii au dificultăți în a crede un Mesia suferind.
Și este la fel de valabil pentru noi cei de astăzi. Dar, după învierea lui
Isus, vor înțelege că moartea nu este un eșec. Ea ne-a deschis cea mai înaltă calea,
aceea care a dat naștere la o nouă umanitate.
În fond pentru a cunoaște cu adevărat pe Isus, este numai o metodă: de
a merge pe urmele sale, de a te lăsa condus de către el, de a pune picioarele
noastre pe urmele sale. Suntem pe drumul crucii, nu pe a noastră, ci pe drumul
crucii lui Isus. Să ne amintim aceste cuvinte: „Cine vrea să vină după mine
trebuie să i-a crucea și să mă urmeze!” Această crucea, noi o purtăm poate
șchiopătând. Dar nimic nu ne împiedică să cântăm: „Victorie! Tu domnești, o,
cruce! Tu ne salvezi!”.
(pr. Jean
Compazieu [05.09.2015]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu