 |
| „Comunhão de mesa com os excluídos” (Tischgemeinschaft mit den Ausgegrenzten) de Sieger Köder |
Evanghelia Ioan
6,24-35: În acel timp, când a văzut mulţimea că nici Isus, nici discipolii
lui nu sunt acolo, s-au urcat şi ei în bărci şi au venit la Cafarnaum
căutându-l pe Isus. Găsindu-l pe ţărmul celălalt al mării, i-au
spus: „Rabbi, când ai ajuns aici?” Isus le-a răspuns şi
le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: mă căutaţi nu pentru că aţi văzut
semne, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat. Lucraţi nu pentru hrana pieritoare, ci pentru hrana care rămâne spre viaţa
veşnică pe care v-o va da Fiul Omului; căci pe el l-a însemnat Dumnezeu Tatăl
cu sigiliul său”. Atunci i-au zis: „Ce să facem ca să
săvârşim faptele lui Dumnezeu?” Isus a răspuns şi le-a zis:
„Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeţi în cel pe care l-a trimis
el”. Iar ei i-au spus: „Ce semn faci tu, ca să vedem şi
să credem în tine? Ce înfăptuieşti? Părinţii noştri au mâncat
mană în pustiu, după cum este scris: «Le-a dat să mănânce pâine din cer»”. Atunci Isus le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: nu Moise v-a
dat pâinea din cer, ci Tatăl meu vă va da pâinea din cer, cea adevărată. Căci pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer şi dă viaţă
lumii”. Ei i-au zis: „Doamne, dă-ne totdeauna pâinea
aceasta!” Isus le-a spus: „Eu sunt pâinea vieţii. Celui
care vine la mine nu-i va mai fi foame şi celui care crede în mine nu-i va mai
fi sete niciodată”.
O predică lungă
Acest pasaj din Evanghelia lui
Ioan pe care tocmai am citit ne situiază imediat după semnul pe care Isus l-a
făcut înmulțind pâinia pentru cinci mii de persoane. Ca urmare a acestui
miracol, voi știți că Isus a scăpat de mulțimea care ar fi vurut să-l păstreze
și să-l facă rege. A fugit, dar mulțimea l-a găsit a doua zi la Cafarnaum. Și
va fi pentru Isus posibilitatea de a face o predică lungă. Puteți citi
capitolul 6 după sfântul Ioan. Dar citind și vom încerca să le asimilăm pe
bucăți mici, de-a lungul duminicilor din august.
Dacă aș putea rezuma acest
discurs important al lui Isus, aș spune că ne invită să facem o triplă tranziție:
trecerea de la nostalgie trecutului la realitatea prezentă; trecerea de la
căutarea pâinii zilnice la o altă foame; în cele din urmă de la căutarea unor
lucruri la căutarea unei persoane.
Să facem un semn
Astazi am citit începutul
discursului. Ce spune Isus?
În esență, aceasta: mă căutați
pentru că v-am dat să mâncați. Dar când am împărțit pâinea și peștele, eu v-am
facut un semn, și voi nu a-ți văzut acest semn. Voi v-ați oprit la realitatea
materială. Este bine, este convenabil, un om hrănește o mulțime cu câteva pâini
și pești, imediat, în mod gratuit. Dar, de fapt, am făcut un semn. Voi n-ați remarcat
că, luand pâinea, eu i-am mulțumit, am binecuvântat această pâine, am făcut
aceleași gesturi cum am făcut în ajunul morții mele. Pentru că pâinea pe care ți-am
dat-o s-o mănânci, această pâine materială, însemnă un alt aliment: trupul meu,
sângele meu, viața mea, eu însumi. Eu sunt cel care m-am dat vouă. Și, după cum
voi nu sunteți dornici de a mânca din această pâine, de a mă întâlni, de a mă
mânca, a vă hrăni cu mine, nu veți fi „alături de mine”. Veți fi ca părinții
voștri din pustiu. Ei criticau cu virulență, deoarece ei nu aveau în cap decât
un singur lucru: să mănânce. Ei regretau gamelele de carnea a sclavie... Isus
ne spune: „Treceți de la nostalgie trecutului la realitate de astăzi”.
Cei care au mâncat mană în deșert acum o mie două sute de ani sunt morți. Dar
eu, pâinea pe care o voi da pentru viață, pentru o altă viață. Atunci, depășiți
foamea voastră umană.
Oameni ai dorinței
Ce înseamnă asta pentru noi cei
de astăzi? Două lucruri importante. Primul este că trebuie să fim oameni ai
dorinței. Al doilea este faptul că trebuie să știm să ne orientăm și să facem să
crească dorința noastră. Mă explic.
Mai întâi, să fim oameni ai dorinței. Mă tem că
astăzi mulți dintre contemporanii noștri – și noi înșine – am trait cu
mentalități de ghiftuire. Oameniilor nu le mai este foame. Foame materială,
biologică, totuși ar fi bine să fie examinate: atunci când pentru un mare număr
de secole, și astăzi încă mai mult de jumătate din omenire, principala problemă
este de a găsi hrană, astăzi, pentru noi, oamenii civilizații „dezvoltați”,
problema numarul unul este cum să știm să slăbim, sau cel puțin de a nu crește
în greutate. Dar eu vorbesc despre alte dorințe, și mă întreb dacă nu suntem
oameni care sunt ușor de mulțumiți de „mica” lor viață: de mica vacanță, de un mic
confort, o femeie mică, un soț mic, un casă mică... Ai observat deja cât de des
este folosit adjectivul: mic. Nu suntem
într-un tip de civilizație în care se mulțumește ușor cu lucruri mărunte, în
care unul nu vrea să recunoască probelema în chestiune nici cadrul existenței
noastre, nici aspirațiile noastre: ele sunt mici. Vreau să greșesc. Dar, de
fapt, nu suntem ghiftuiți? Isus ne invită să fim oamenii dorinței. A dorinței
materiale, dar și dorința altor bunuri: o viață altfel, un cadru de viață mai
înfloritoare, alte tipuri de reuniuni, o mare iubire...
A orienta dorința
Al doilea lucru: Isus ne invită
să ne orientăm dorința. Fără ea, riscăm să rămân la lucruri materiale: mașina
mea ar trebui să fie schimbată, să-mi iau un aparat de radio stereo cu înaltă
fidelitate, TV meu este ultimul model. Dacă am rămâne așa, Isus ne spune: „Este
prea mic lucrul. Eu sunt în măsură să vă liniștesc foamea. Dar nu foamea după
cele pur materiale. Toată foamea este bună pentru omul de astăzi: foame de
justiție și pace, foamea după întâlnirile frățești, foame de iubire... Toată
acestă foame, eu le pot potoli”. Și ceea ce ne dă el ca un semn? Cuvântul său...
și pâinea pe care o împărtășim în fiecare duminică. Este foarte puțin. Cuvântul
său, pâinea sa, adică viața sa.
Să ne întrebăm la ce se referă
dorința noastră: este pentru lucruri, este pentru persoane, sau este pentru unul
singur care poate potoli foamea noastră? O întrebare bună pentru vacantă. Este
timpul tăcerii, a odihnei, și, de asemenea, timpul de îndepărtate înapoi
necesar pentru a executa mai bine ceva [timpul de recul], să perceapă raportul
zilnic cu existența. În cursul anului, se merge prea repede. Să încercăm în această
săptămână să facem puțin timp, să stăm în umbră, să nu facem nimic, și să vă
întrebați unde vă este foame, vă este sete, vă este dor de ceva. Și să încercați
să exprimați aceste dorințe Aceluia care este în măsură să satisfacă, mult
dincolo de orice vă puteți imagina.
(pr. Leon Paillot;
trad. pr. Isidor Chinez; sursă:
http://leon.paillot.pagesperso-orange.fr/18DOB.htm).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu