† Coborârea Sfântului Duh [Rusaliile] (B): Duhul sfânt, însoțitor inseparabil (omilie)

Coborârea Sfântului Duh (1618-1620) -
de Anthony van Dyck

Evanghelia Ioan 15,26-27; 16,12-15: În acel timp, Isus le-a zis discipolilor săi: „Când va veni Mângâietorul pe care eu vi-l voi trimite de la Tatăl, Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, el va da mărturie despre mine. Şi voi veţi da mărturie, pentru că de la început sunteţi cu mine. Mai am multe să vă spun, dar acum nu le puteţi purta. Însă, când va veni el, Duhul adevărului vă va călăuzi în tot adevărul, căci nu va vorbi de la sine, ci va spune ceea ce va auzi şi vă va vesti lucrurile care vor veni. El mă va glorifica pe mine pentru că dintr-al meu va lua şi vă va vesti vouă. Toate câte le are Tatăl sunt ale mele; de aceea v-am spus că ia dintr-al meu şi vă va vesti”.

Omilie

 

Lecţionarul bisericii universale prevede pentru solemnitatea Rusaliilor Evanghelia după Ioan care relatează apariția lui Isus cel înviat discipolilor în seara primei zile a săptămânii, atunci când el le-a suflat asupra lor şi le-a a zis: „Primiți pe Duhul Sfânt” (cf. In 20,19-23). Lecţionarul bisericii italiene prevede în schimb, la al doilea an ciclul trienal, alte două fragmente extrase din evanghelia a patra, care sunt construite puțin cam artificiale, deoarece sunt constituite de versete aparţinând diverselor contexte. În acest an – B – textul este compus din două versete în care Isus le promite discipolilor pe Duhul sfânt (cf. In 15,26-27) și de alte patru versete în care specifică acțiunea aceluiași Duh în zilele bisericii (cf. In 16,12-15). Chiar dacă nu este o temă ușoară comentarea versetelor, vom încerca de a o face cu spiritul ascultării.  

 

Isus este încă la masă cu ucenicii după spălarea picioarelor (cf. In 13,1-20) şi pronunţă cuvinte de „adio”, pentru că „venind ceasul să treacă din această lume la Tatăl” (In 13,1). Sunt cuvintele pe care biserica lui Ioan le-a păzit, le-a meditat, le-a interpretat  și în cele din urmă le-a înscris, cu o limbă şi un stil diferit de cel al cuvintelor ieșite din gura lui Isus. Am putea spune că discipolul iubit şi biserica sa „învie” cuvintele lui Isus şi că în evanghelie pot fi găsite în adevăratul lor sens, dar pronunțate de Înviatul glorios, Kýrios.

 

Ştim din evanghelie sinoptice că Isus a vorbit despre Duhul sfânt coborât asupra lui la botez (cf. Mc 1,10 şi par.), şi el a promis ca un dar pentru discipolii, în special pentru momentul de persecuţie (cf. Mc 13,11 şi par.), atunci când Duhul va fi apărarea lor reală, „vorbind în ei” şi „învăţându-i ceea ce este nevoie să spună”. Şi, iată, aceeași promisiunea după evanghelia lui Ioan (cf. In 14,26-27): atunci când va veni Parákletos – cel chemat ca apărător, ajutorul și mângâietorul, Duhul sfinţitor pe care Isus, înălțat la Tatăl, îl va trimite – atunci Duhul va da mărturie despre Isus, așa cum va face discipolii însăși, care au fost cu el chiar de la începutul misiunii sale.

 

Suflarea lui Dumnezeu – pe care Isus o va sufla asupra ucenicii după învierea sa – însăşi viaţa lui Dumnezeu care este viaţa lui Isus, va fi și viața discipolilor și le va permite să fie martorii săi. Va fi o sinergie între mărturia Duhului şi cea a ucenicul cu privire la Cristos: chiar şi atunci când oamenii se simt străin pe creștini, chiar şi atunci când în persecuţii şi în ostilităţile suferite din partea lumii, în puterea Duhului sfânt creştinii vor continua să dea mărturie lui Isus. Aceasta este o caracteristică decisivă a Duhului sfânt care, aşa cum a fost „însoțitor inseparabil pentru Isus” (Vasile din Cezareea), după ce Isus l-a trimis din gloria sa, de la Tatăl, Duhul este însoțitorul inseparabil pentru fiecare creştin.

 

Privind această suflare divină, Isus încă mai spune câteva cuvinte (cf. In 16,12-15). El este conştient de faptul că a povestit, a explicat (exeghésato: In 1,18) despre Dumnezeu discipolilor săi cu comportamentul său şi cu cuvintele sale, în special, iubindu-i până la sfârșit (cf. In 13,1), dar știe că ar fi putut spune mai multe lucruri. Isus ştie că există o inițiere progresivă în cunoaşterea lui Dumnezeu, o sporire din aceeași cunoaștere, care nu poate fi dată pentru totdeauna. Discipolul învaţă să cunoască pe Domnul în fiecare zi din viaţa sa, „din început în început, prin început care nu au niciodată sfârșit” (Grigorie de Nissa). Viața discipolului trebuie trăită printr-o înțelegere tot mai mare și tot ceea ce o persoană trăiește (întâlniri, realitate, etc.), prin energia Duhului sfânt se deschide o cale, se aprofundează cunoașterea, se dezvăluie sensul. Fiecare dintre noi face experienţa sa: cu cât înaintăm în viața personală și în răspunsul la chemarea Domnului în istorie, cu atât cunoaștem mai bine! Evanghelia este întotdeauna aceeaşi, „Isus Cristos este același ieri și astăzi și totdeauna” (Evr 13,8), nu se schimba, dar noi cunoaștem mai bine doar trăind istoria noastră şi istoria lumii.

 

De aceea Isus mărturiseşte că nu au spus toate: esenţial a spus cu privire la Dumnezeu, ceea ce este suficient pentru mântuirea, dar cunoașterea este infinită. Acum Isus este în Împărăția cu Tatăl, dar Duhul sfânt pe care îl va trimite el asupra discipolilor el reamintește cuvintele sale (cf. In 14,26), le aprofundează, face uşor de înţeles ceea ce ei nu au înţeles despre el în timpul vieții sale (cf. In 2,22; 12,16). Noile evenimente şi realitatea sunt luminate şi înțelese tocmai pentru prezența Duhului sfânt.

Dar fii atent:

lui Cristos nu este înlocuitor Duhul Sfânt,

vârstei Fiului nu-i succede aceea a Duhului,

pentru că Duhul purcede din Tatăl este și din Duhul Fiului (aceasta înseamnă afirmația: „Toate câte le are Tatăl sunt ale mele” [In 16,15]) trimis de el și însoțitorul său inseparabil. Acolo unde este Cristos este Duhul sfânt şi unde este Duhul sfânt este Cristos!  Şi cuvântul lui Dumnezeu este întotdeauna acelaşi: Moise, profeţi şi psalmi (cf. Lc 24,44) este acelaşi cuvânt al lui Dumnezeu, ieșit din gura sa împreună cu suflarea sa.

 

Citind la Rusalii în această lumină aceste cuvinte ale lui Isus în evanghelia a patra, astăzi ne mărturisim că respiraţia, suflare de viaţă a lui Dumnezeu este suflarea lui Cristos, este suflarea Duhul sfânt şi este suflarea noastră a creştinilor: un suflu ce coboară peste noi şi în noi, în mod constant şi mai presus de toate, în Euharistie, reînnoindu-ne, dându-ne iertarea păcatelor.

(pr. Enzo Bianchi [24.05.2015]; trad. pr.Isidor Chinez; sursă:

http://www.monasterodibose.it/preghiera/vangelo/9196-lo-spirito-santo-compagno-inseparabile).