Evanghelia Matei
28,8-15: În acel timp, femeile, plecând în grabă de la mormânt, cu frică şi
cu bucurie mare, au alergat să dea de ştire discipolilor lui. Şi, iată, Isus
le-a venit în întâmpinare şi le-a zis: "Bucuraţi-vă!" Iar ele,
apropiindu-se, i-au cuprins picioarele şi l-au adorat. Atunci Isus le-a zis:
"Nu vă temeţi! Mergeţi şi daţi de ştire fraţilor mei să meargă în Galileea
şi acolo mă vor vedea!" După ce au plecat ele, iată că unii din gardă au
venit în cetate şi au dat de ştire arhiereilor despre toate cele întâmplate. Aceştia,
reunindu-se în consiliu cu bătrânii, au dat suficient de mulţi arginţi
soldaţilor, zicând: "Să spuneţi: «Discipolii lui au venit noaptea şi l-au
furat pe când noi dormeam!» Şi dacă va afla guvernatorul despre asta, îl vom
convinge noi şi vă vom scăpa de neplăceri". Ei, luând arginţii, au făcut
aşa cum au fost instruiţi. Astfel, zvonul acesta s-a răspândit la iudei până
azi.
Omilie
În prima zi după evenimentul pascal, liturgia ne propune
două posibile răspunsuri la învierea lui Cristos: cel a femeilor pioase care,
avertizate de înger, aleargă să vestească ucenicilor vestea cea bună şi cel al
soldaţilor care merg la Iudei şi preferă banii decât adevărul. Când Isus apare
femeilor le spune: „Nu vă temeţi”, aşa cum în fragmentul de la liturghia de
noapte făcuse îngerul. Învierea lui Isus este un eveniment extraordinar în faţa
căruia omul simte ameţeală, trebuie să facă experienţa celui înviat, să meargă
cu el pe străzile lumii pentru a experimenta că este Emanuel: Dumnezeu cu noi.
Femeile cred ceea ce le vesteşte îngerul. Tristeţea cu care
mergeau la mormânt ca să aducă un omagiu trupului mort al Învăţătorului lor se
transformă, pe calea de reîntoarcere, într-o mare bucurie amestecată cu teamă
celui care îşi dă seama că acel eveniment poate fi înţeles nu cu categoriile
umane, dar cu credinţă şi iubire. Cel înviat schimbă tristeţea în bucurie,
teama în curaj, resemnarea în speranţă; aşa este pentru femei şi aşa va fi
pentru ucenicii din Emaus care, întâlnindu-l pe Cristos, se întorc la Ierusalim
şi anunţă apostolilor vestea cea bună (Lc
24,33-35).
În antiteză cu cel care primeşte învierea lui Cristos, Matei
ne prezintă a doua posibilitate, aceea de a-l refuza pe Cel Înviat şi de a
deveni martori ai minciunii în locul adevărului. Şi soldaţii pleacă după
vestea îngerului, dar merg la capii lor, nu-l întâlnesc pe Cristos pe stradă şi
devin pioni în mâinile iudeilor care, neputând înţelege misterul pascal, dau o
explicaţie raţională, dar nu adevărată la cele ce s-au întâmplat.
Şi pentru noi astăzi alegerea este între a-i urma pe soldaţi
sau a le urma pe femeile pioase; între a-l întâlni pe Cel Înviat sau a continua
să aderăm la ideile lumii, lăsându-ne blocaţi de teama unui eveniment care
schimbă viaţa noastră. A-l primi pe Cel Înviat înseamnă a schimba drumul vieţii
noastre; dar Cristos merge înaintea noastră în vestirea învierii sale.
Cuvintele lui Paul VI din îndemnul apostolic Evangelii Nuntiandi (1975), sunt încă de mare actualitate:
„Angajarea de a vesti evanghelia oamenilor timpului nostru animaţi de speranţă,
dar, care adesea suferă de teamă şi de nelinişte, este fără îndoială o slujire
adusă nu numai comunităţii creştine, dar şi întregii omeniri” (nr. 1).
(Poli G.F., Messa meditazione [24.03.2008]; trad. pr. Isidor Chinez).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu