Dar, eu, stai, pe unde sunt?

Era odată un om atât de lipsit de inteligenţă

încât era numit retardat (ebr. golem).

Când se scula dimineaţa

îi era atât de greu să-şi găsească hainele,

încât seara fie şi numai la gândul acesta,

adesea se temea să meargă la culcare.

În sfârşit, într- o seară, îşi luă inima în dinţi,

luă un creion şi o foaie şi, dezbrăcându-se,

îşi notă unde a pus fiecare obiect de îmbrăcăminte.

În dimineaţa următoare se sculă

şi foarte mulţumit îşi luă lista:

«şapca acolo», şi o puse pe cap;

«pantalonii dincolo», şi-i îmbrăcă;

şi tot aşa, mai departe,

până când s-a terminat de îmbrăcat.

«Da, dar, stai aşa, eu, unde sunt?»

– se întrebă pe neaşteptate pradă fricii –

«pe unde am rămas?».

Pe sine nu se scrisese pe listă.

Degeaba se căuta şi tot căuta:

nu reuşea să se găsească.

 

(Martin Buber, Drumul omului).