La mănăstire

Oameni și locuri – Mânăstirea Dervent

De trei zile luna creşte ca un fagure

de miere într-un stup.

La mânăstire vine-o babă. Zice:

„Stareţ purtător de bolţi cereşti,
să faci o rugăciune
de ieşirea sufleţelului din trup”.

 

„Pentru cine?”

„Pentru mine”.

 

Luna – s-a coborât pe-o biblie
şi de pe file
priveşte înapoi la chipul ei spre cer.

 

Cu miros de ger în lână vine un bătrân.

Îi sunt obrajii zdrenţuiţi
întocmai ca un prapur vechi:
„Părinte bun, ţi-aduc o pâne şi un strop
de vin, ca să se roage la altar blândeţea ta”.

 

„Pentru cine?”

„Pentru turma de oiţe”.

 

Într-un târziu, o fată. Stele care cad

sau poate-un vânt de toamn-ar şti să spună
c-a fost frumoasă fata mai demult.
Zice:
„Să ţii o liturghie, stareţ sfânt”.

 

„Pentru cine?”
„Pentru – gândul meu”.

 

Luna s-a-ngrădit c-un curcubeu.

 

(Blaga Lucian, Pașii profetului [1921]).