 |
| Visul sfântului Iosif [The Dream of saint Joseph] - de Anton Raphael Mengs |
Evanghelia – Matei
1,16.18-21.24a: Iacob i-a dat naştere lui Iosif, soţul Mariei, din care s-a
născut Isus, cel care se numeşte Cristos. Naşterea lui Isus Cristos însă a fost
astfel: mama lui, Maria, fiind logodită cu Iosif, înainte ca ei să fi fost
împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. 19 Iosif,
soţul ei, fiind drept şi nevoind s-o expună, a vrut să o lase în ascuns. 20
Cugetând el la acestea, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis,
spunându-i: "Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia
ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! 21 Ea va
naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de
păcatele sale". 24a Trezindu-se din somn, Iosif a făcut după
cum i-a poruncit îngerul Domnului.
Omilie
Iosif era un om drept, după
textul evangheliei. Un om drept, adică un practicant al Legii și în același
timp așteptându-l pe Mesia, Slujitorul lui Jahveh în care Dumnezeu a stabilit o
nouă alianță (cf. Is 42,6).
Evanghelia ne vorbește clar
despre drama lui Iosif. Logodnica sa, Maria, revenită la Nazaret, după ce trei
luni a fost la Elisabeta, prezenta semnele unei sarcini. Iosif era sigur de
Maria: nu putea să o constrângă. Nu o întrebă nimic pe Maria, nu îi pune nici o
întrebare pentru a afla detalii. De cine a fost atacată. Nu a întrebat-o dacă a
fost atacată într-un loc populat și ea a strigat după ajutor așa că ar fi fost dezvinovățită
(cf. Dt 22,24). Nu a întrebat dacă a
fost atacată în timp ce era de câmp (cf. Dt
22, 25). Iosif nu are dubii: Maria este nevinovată. Maria s-a logodit cu el și așadar
nu îi revenea lui Iosif ca în caz că fecioara a fost agresată să se
căsătorească cu el: revenea agresorului (cf. Dt 22,28). Cazul era
dramatic, dar există soluții și Iosif a acceptat:
ar fi vrut să o lase în secret pe Maria. Cu aceasta nu o expunea la repudiere
sau la lapidare. Rămânea totuși pentru Maria condiţia tristă de a avea un copil
nelegitim şi să rămână singură.
Soluţia ar fi putut să-o dea
Maria, prezentând-o ca pe o sarcină ce era opera Duhului Sfânt, dar Maria nu a
spus nimic: așteaptă ca să intervină Dumnezeu și să lumineze pe logodnicul ei. Un
sacrificiu trebuia să facă și Iosif, acela de a fi încălcat timpul de castitate
care dura în timpul logodnei până la celebrarea căsătoriei când aveau voie să
locuiască împreună. Sau de-a dreptul că nu a respectat legea, rămânând femeia
forțată. Maria nu a vorbit pentru că numai Dumnezeu putea să facă ca Iosif să
depășească greutatea de a nu fi reținut de neobservării legii.
Cu toate acestea putem să vedem ce
dramă este pentru Iosif, ce suferință văzând-o pe Maria în durere.
Intervenția lui Dumnezeu nu
întârzie: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci
ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! Ea va naşte un fiu şi-i vei
pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale” (Mt 1,20-21).
Ce putem nota este că orice
inițiativă a lui Dumnezeu are nevoie de suferință ca să prindă rădăcini în
istorie. Iosif a crezut și o luă la sine pe Maria, dar acceptă prețul bârfelor ale celor care nu
puteau să înțeleagă. Să ne gândim la sfântul Francisc chemat de Dumnezeu să
trăiască într-o viață de fraternitate; cât timp a suferit Francisc pentru
neînțelegerile tatălui său și de asemenea cu cetățenii din Assisi, care îl considerau
la început un nebun.
Când intră cu forța divinul, omul
se freamătă, se agită, reacționează apoi se deschide divinului; dar în primul
rând reacționează cu motivele sale, cu orbirea sa. Istoria Bisericii e plină de
asemenea evenimente. Și în viața noastră putem experimenta zi de zi. Unul
începe să participe la sacramente și, iată, că prietenii nu îl înțeleg. Atribuie
noul comportament slăbiciunii sau, de-a dreptul, de nemulțumire; apoi vor
înțelege. Să nu mai vorbim de unul care de face preot sau călugăr. Se gândește
cu totul la altceva, fie o dezamăgire de dragoste, fie nu are voința de a
înfrunta viața, fie că este un complexat sau un plagiat sau unul care a căzut
în cap. Dar și când se face un bine unei persoane, prețul este tot la fel. Acea
persoană se întreabă dacă nu este vreun scop ascuns, manipulări electorale,
vreun gând secret; apoi în fața gratuității, în fața purității absolute
înțelege. Astăzi pentru unul care vrea să-l urmeze pe Domnul trebuie să accepte
prețul bârfelor.
Iosif acceptă prețul zvonurilor,
acceptă să suporte zâmbete, prietenii făcând cu ochiul. Dar bârfele, glumele de
prost gust, nu contează pentru acela care crede în Dumnezeu și în inițiativele
sale care îl interpelează pe om. Iosif a crezut. Iosif nu întreabă. Ceea ce a
auzit în vis era clar. Este Mesia salvatorul, pe care îl aștepta Israel, pe
care el însuși îl aștepta.
Legea arătase toate neajunsurile
sale. „Copii ai Legii” – adică celor care credeau că Legea este ultimul cuvânt
al lui Dumnezeu și că Dumnezeu a fost achitat de respectarea formală a Legii și
că a fost salvat prin aplicarea Legii – au respins credința, credința autentică,
care este unită cu iubirea, cu încrederea în Dumnezeu. „Copii ai Legii”, au fost întrerupți de la „nou”,
de ceea ce Dumnezeu proiectase și prezentase prin mijlocul profeților. „Copii
ai Legii”, cu prescripțiile lor umane, au sufocat spiritul Legii. „Copii ai
Legii”, care omorau Legea. Isus se confruntă cu falșii copii ai Legii, care nu
voiau să devină primitori ai lui Cristos „Fiul lui Dumnezeu”, având ca lege
legea iubirii.
Iosif era un om drept, un fiu al
lui Dumnezeu, desigur în sens analogic, care așteaptă venirea lui Mesia. Pentru
aceasta l-a primit și a luat-o la sine pe Maria, adică crezând și ascultând
este eliberat de păcatul originar.
Abraham a crezut şi așa este izvorul credinței sale de o mare, imensă, descendență: așa
este credința lui Abraham. David a crezut că
Dumnezeu îi va da o descendență, adică pe Cristos om, i-a făcut o casă, adică o
Biserică. Iosif a crezut și este izvorul intrării legitime a lui Cristos în
istorie; fără Iosif – tatăl purtător de grijă – de fapt, Isus ar fi fost ilegitim,
nu ar fi putut să fie legitimată seminția
lui David.
Centrul a toate este Isus. El e
centrul, izvorul seminției promise lui Abraham. El este descendența promisă lui
David. El este rațiunea pentru Abraham, David, Iosif, copii ai lui Dumnezeu. El
este motivul pentru care face Biserica, comunitatea fiilor lui Dumnezeu.
În faţa lui Iosif nu ne rămâne de
făcut altceva ca să fim totdeauna deschiși la inițiativele lui Dumnezeu,
acceptând tot zgomotul care se ridică din lume împotriva iniţiativelor lui
Dumnezeu. Înainte de a purta oamenii la convertire trebuie să fim dispuși să
acceptăm bănuielile lor, interpretările lor uneori mici, trebuie să acceptăm să
fim puși la proba insultelor. Apoi să vedem înflorind binele, deoarece „dacă
bobul de grâu, care cade în pământ, nu moare, rămâne singur; însă dacă moare,
aduce rod mult” (In 12,24). Amin.
(pr. Paulo Berti; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:
http://www.perfettaletizia.it/archivio/Anno-B/san_giuseppe.htm).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu