† Duminica a 2-a din Post (B): Asculți-l, pe Fiul meu cel iubit! (omilie)

Transfigurarea lui Isus - de Carl Bloch

Evanghelia – Marcu 9,2-10: După şase zile, Isus i-a luat pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, i-a dus deoparte pe un munte înalt numai pe ei şi i s-a schimbat înfăţişarea înaintea lor. Hainele lui au devenit strălucitoare, atât de albe cum nici un albitor de pe pământ nu le putea albi. Atunci le-a apărut Ilie împreună cu Moise şi vorbeau cu Isus. Petru, intervenind, i-a spus lui Isus: “Învăţătorule, e bine că suntem aici; să facem trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie”. De fapt, nu ştia ce să spună; căci îi cuprinsese frica. Apoi a venit un nor care i-a învăluit în umbră şi din nor s-a auzit un glas: “Acesta este Fiul meu cel iubit, ascultaţi de el!” Dintr-o dată, privind în jurul lor, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Isus singur cu ei. În timp ce coborau de pe munte, le-a poruncit să nu spună nimănui cele ce au văzut, decât atunci când Fiul Omului va fi înviat din morţi. Ei au păstrat lucrul acesta pentru ei, întrebându-se ce înseamnă a învia din morţi.

Omilie

 

 

A doua duminică din Postul Mare este în mod tradiţional duminică schimbării la faţă a lui Isus sau polul opus al primei duminici dedicate ispitirii lui Isus. Anul acesta citim relatarea după Evanghelia lui Marcu, şi cum am comentat până acum de multe ori misterul inepuizabil al schimbarea la faţă a Domnului, să ne se permită acum libertatea să spunem ceva despre unele intervenţii critice cu privire la limba şi stilul papa Francisc.

 

Dar să începem cu contextul evenimentului: un eveniment istoric, nu un mit! În centrul evangheliei Isus pentru prima dată anunță comunității sale patima, moartea şi învierea – acum aproape – provocând neînţelegere lui Petru (cf. Mc 8,31-33), şi  spune mulţimii care îl urma că trebuie să treacă prin cruce (cf. Mc 8,31-37). Ucenicul lui Isus nu poate aştepta să fie scutit de cruce, el nu poate s-o respingă ca pe un scandal şi o ruşine, pentru că, dacă se rușinează de Isus răstignit, și Fiul Omului se va ruşina de el la venirea sa glorioasă (cf. Mc 8,38). Venirea glorioasă ce va încheia istoria – anunțată de însuși Isus – dar pe care unii o vor vedea cu anticipație (cf. Mc 9,1).

 

„După șase zile” – adică în ziua a șaptea – „Isus i-a luat pe Petru, pe Iacob și pe Ioan”, pe cei mai apropiați și mai intimi dintre ucenicii săi (martori ai învierea fiicei lui Iair [cf. Mc 5,37], martori ai lui Cristos în agonie în Grădina Getsemani [cf. Mc 14,33]), „i-a dus deoparte pe un munte înalt pe ei”. Şi iată marele mister: Matei scrie că "faţa lui strălucea ca soarele” (Mt 17,2), Luca că „înfățișarea feței lui s-a schimbat” (Lc 9,29). Marcu, în schimb, este foarte discret, ne spune că Isus „s-a schimbat înfățișerea (metemorphóte) înaintea lor”, printr-o acţiune divină (exprimată la pasiv), şi astfel „hainele lui au devenit strălucitoare, atât de albe cum nici un albitor de pe pământ nu le putea albi”.

 

Ce s-a întâmplat este de nedescris, cine poate să descrie în mod corespunzător aceasta? În acest loc – astfel încât cititorul să înţeleagă caracterul extraordinar al evenimentului – Marcu se folosește de o imagine eficientă, exprimată în mod simplu, într-o limba locală, folosind un stil care chiar ne poate surprinde. Evanghelistul cel mai vechi vorbește o greacă simplă, nu stăpânește limba în modul de a o face elegantă, ca la Luca, şi prin urmare, se servește de o comparaţie, cu greu citată, cu o muncă de înalbitor. Desigur, ce trei evanghelişti sinoptici, în ciuda diferenţelor de stil, nu au ştiut cum să povestească despre schimbarea la faţă a lui Isus într-o profunda teologie a Sfinților Părinţii din Biserica Grecă, atunci când citesc acest alb lucios ca „energie increată” prezentă în trupul lui Isus, Fiul lui Dumnezeu. Cu toate acestea mesajul lui Marcu are aceeaşi calitate teologică cu cele două, şi teofania prezentată de el nu rezultă mai săracă sau lipsă de ceva.

 

Acest lucru este evidențiat, gândindu-mă la modul de a se exprima a papei Francisc, criticat şi adesea dispreţuit pentru că uneori se exprimă într-o limba locală, în modul de a înţelege pe oricine, folosind un limbaj simplu, departe de termenii unei lecții teologice. Atenție, deci: „cine are urechi pentru a auzi, să asculte!” (Mc 4,9), aşa cum Isus a repetat de mai multe ori...

 

 

Albul este lumina, culoarea lumii cereşti (cf. Dan 7,9), cerul deschis şi nimic de pe pământ nu i se apropie. Chiar îngerii învierii (cf. Mc 16,5 şi par.; In 20,12) şi cei ai înălţării la cer, conform iconografiei traditionale, sunt îmbrăcaţi în alb. Luminozitatea este extraordinară! Isus apare transfigurat şi din trupul lui emană o lumină, după cum radia fața lui Mose (cf. Ex 34,29-35), după cum radia fața Fiul Omului în viziunile apocaliptice ale lui Ioan (cf. Ap 1,12-16). Lângă „le-a apărut Ilie împreună cu Mose şi vorbeau cu Isus”: Profeţia şi Legea, din care Isus este interpret şi împlinitor.

 

În fața acestei „viziuni”, Petru vorbește incorect, se bâlbie, nu ştie ce să spună, nu știe să se oprească, se împiedica în acest eveniment, l-ar face definitiv. Așa totul ar fi fost împlinit fără patimă și fără cruce… Dar acestă „îngheţare” a experienței nu e posibilă, şi un nor strălucitor acoperă pe toți cei prezenți, pe când o voce proclamă: „Acesta este Fiul meu cel iubit, ascultaţi de el!” (cf. Ps 2,7; Gen 22,2; Dt 18,15). Dacă la botezul lui Isus voce Tatălui răsuna doar pentru Isus (cf. Mc 1,11), în schimb revelația este pentru cei trei ucenici. Invitaţia este cea decisivă pentru fiecare ucenic a lui Isus, din orice timp: trebuie ascultat de el, Fiul, care este Kýrios, Domnu! Ascultarea lui, nu de propriile temeri, nu de propriile dorinţe, nu de propriile imagini și proiecții ale lui Dumnezeu. Da, chiar pentru a vedea și de a asculta de Dumnezeu („Shema’...”: Dt 6,4), acum este nevoie a vedea și asculta de Isus.

 

Și apoi nici o lumină, nici o voce, nici o prezență: Isus singur cu cei trei ucenici, Isus cu ei așa cum a fost întotdeauna. Un om, un însoțitor care coboară de pe munte pentru a face drum spre Ierusalim, spre moarte care o așteaptă orice om drept, fiecare fiu a lui Dumnezeu.

 

(pr. Enzo Bianchi [01.03.2015]; trad. pr. Isidor Chinez; sursa:

http://www.monasterodibose.it/preghiera/vangelo/8974-Ascoltate-lui-il-figlio-amato).