† Sfințirea Bazilicii din Lateran [9 noiembrie 2014]: În casa Tatălui (omilie)

Bazilica Sfântul Ioan Botezătorul din Lateran

Inscripția de pe bazilică în latinește: „Mama și capul tuturor bisericilor din orașul Roma şi de pe tot pământul”.



Evanghelia – Ioan 2,13-22: Paștele iudeilor era aproape, iar Isus a urcat la Ierusalim. Și a găsit în templu vânzătorii de boi, de oi și de porumbei și pe schimbătorii de bani șezând acolo. Făcând un bici din funii, i-a alungat pe toți din templu, la fel ca și oile și boii; a împrăștiat monedele schimbătorilor de bani și a răsturnat mesele, iar celor care vindeau porumbei le-a zis: „Luați acestea de aici! Nu faceți casa Tatălui meu casă de negustorie”. Discipolii lui și-au adus aminte că fusese scris: «Zelul pentru casa ta mă mistuie». Așadar, l-au întrebat iudeii și i-au zis: „Ce semn ne arăți că ai dreptul să faci acestea?” Isus le-a răspuns: „Dărâmați acest templu și în trei zile îl voi ridica!” Așadar, i-au zis iudeii: „Acest templu a fost construit în patruzeci și șase de ani și tu în trei zile îl vei ridica?” Însă el vorbea despre templul trupului său. Deci, când a înviat din morți, discipolii lui și-au amintit că a spus aceasta și au crezut în Scriptură și în cuvântul pe care îl spusese Isus.

 

Isus alungă vânzătorii din templu (1610-1615) - 
de  Cecco del Caravaggio

 

Omilie

 

 

Astăzi este sărbătoarea sfinţirii bazilicii Sfântul Ioan Botezătorul din Lateran, biserica cea mai veche din Occident, sediul episcopului Romei. Fragmentul evanghelic ales pentru această celebrare povesteşte un gest săvârşit de Isus la Ierusalim cu ocazia sărbătorii iudaice a Paştelui (In 2,13-22). Întrând în templu, el vede în „atriul neamurilor” – spaţiu rezervat non-evreilor – că a fost transformat în loc de vânzare a animalelor pentru jertfe: un loc pe care Dumnezeu l-a voit ca şi „casă de rugăciune pentru toate naţiunile” şi ajuns o piaţă. Atunci zelul, iubirea arzătoare a lui Isus faţă de Dumnezeu, Tatăl său şi pentru casa sa se dezlănţuie cu forţă: „făcând un bici din funii, i-a izgonit pe toţi afară din templu, împreună cu oile şi boii, a aruncat pe jos banii schimbătorilor şi le-a răsturnat tarabele”.

 

Este vorba despre un gest profetic, scandalos, care dă peste cap obiceiurile fixate de tradiţie şi actualizează profeţia lui Ieremia împotriva templului. Isus acţionează astfel ca să amintească faptul că templul este locuinţa lui Dumnezeu; pentru a vesti cu urgenţă că a sosit ceasul profeţit de Zaharia, în care popoarele păgâne aveau să urce la Ierusalim la sfârşitul timpurilor, ceasul în care „în casa Domnului nu va mai fi nici un vânzător” (Zah 14,21); şi pentru a arăta că el poate cere respectarea voinţei lui Dumnezeu cu privire la locul, definit cu autoritate, „casa Tatălui meu”.

 

Acest gest trezeşte imediat o întrebare din partea iudeilor prezenţi: „Prin ce semn ne arăţi că ai dreptul să faci astfel de lucruri?”. Isus, drept răspuns, ridică vălul de pe propria identitate: „Distrugeţi acest templu [literar „acest sanctuar”, locul cel mai intern al templului, spaţiul prezenţei lui Dumnezeu, pentru credincioşii evrei] şi în trei zile îl voi ridica din nou”. Iată revelaţia decisivă: de acum locuinţa lui Dumnezeu nu se mai găseşte în templul de la Ierusalim, dar trupul lui Isus este adevărata locuinţă a lui Dumnezeu: „el vorbea despre templul trupului său”.

 

Dumnezeu este prezent oriunde, dar există un loc în care el locuieşte în mod unic şi special: dacă în vechea economie acest loc era templul din Ierusalim, acum este Isus Cristos, locul Dumnezeului invizibil, omul care ne-a vorbit definitv despre Dumnezeu.

 

Gestul şi cuvintele lui Isus manifestă celui care are o inimă inteligentă şi capabilă de a asculta existenţa unui templu nou, nefăcut din pietre, dar constituit de trupul lui Isus: trupul lui Isus din Nazaret, Fiul preaiubit al lui Dumnezeu, Cuvântul său făcut trup; trupul lui Cristos mort şi înviat care este locul de întâlnire, alianţa şi comuniunea dintre Dumnezeu şi oameni.

 

În ziua în care celebrăm sărbătoarea sfinţirii unui loc de cult, această pagină evanghelică ne îngăduie să descoperim adevărul profund al liturgiei creştine, sintetizată de Isus puţin după aceea, în dialogul cu samariteana: „Femeie, însă vine ceasul – și acum este – când adevărații adoratori îl vor adora pe Tatăl în duh și adevăr” (In 4,23), adică în Duhul Sfânt şi în Isus Cristos, care este Adevărul. Sau, cum spune apostolul Paul, locul de cult al creştinului în profunditate nu mai este un templu din piatră, dar persoana noastră, trupul lui Cristos şi templul Duhului Sfânt.

 

În trupul nostru suntem chemaţi să-i oferim lui Dumnezeu adevărata jertfă, aceea a vieţii noastre de fiecare zi; să trăim acea iubire arzătoare pentru Dumnezeu şi pentru oameni care a fost motivul ultim al vieţii, morţii şi învierii lui Isus.

 

(pr. Enzo Bianchi [2008]; trad. pr. Isidor Chinez).