vineri, 20 decembrie 2013

Vina ca şansă



 
Potrivit lui Jung, omul este vinovat, când refuză să-şi privească propriul adevăr în faţă. Dar, potrivit lui, mai există şi o vina cvasi inevitabilă, de care fiinţa umană nu poate scăpa. „Doar un om de o naivitate extremă şi de o inconştienţă totală îşi poate imagina că el poate scăpa de păcat. Psihologia nu-şi poate permite o asemenea iluzie infantilă, el trebuie să se supună adevărului şi chiar să constate că inconştienţa nu este o scuză, ci unul din păcatele cele mai rele. Un tribunal omenesc îl poate elibera de orice sancţiune, dar natura căreia nu-i pasă dacă omul este conştient sau nu de vina lui, îşi ia revanşa într-un mod şi mai implacabil”. (Jacobi). Vina reprezintă o şansă pentru descoperirea propriei realităţi, în vederea privirii în adâncul inimii şi a găsirii lui Dumnezeu în intimitatea noastră cea mai adâncă.


Datoria noastră rezidă în acceptarea propriei noastre umbre şi, în toată umilitatea, a propriei noastre vine. Căci pe calea umanizării noastre, omul nu scapă niciodatã de vină. Jung nu vrea nici să scuze vina dar nici să ne incite la ea. Dar el constată pur şi simplu că mereu aşa se întâmplă. Când fiinţa omenească face faţă greselii sale ea nu este deranjată din cauza ei pe calea conştientizării. Dar relaţia cu greseala cere din partea noastră un efort moral. A deveni conştient de gresealã cere, în acelaşi timp, să schimbăm ceva în noi şi să ne corectăm. „După cum se ştie, ceea ce subzistă în inconştient nu se modifică niciodată. Transformări psihologice se petrec doar în conştientizare. De aceea conştizarea greselii poate deveni cel mai mare stimulent moral… Fără greşeală, nu există din nefericire nici o maturizare spirituală şi nici o lărgire a orizontului nostru cultural” (Hartung). Experienţa propriei greşeli poate fi deci începutul unei schimbări interioare. (Anselm Grun, Se pardonner à soi-même, Desclee de Brouwer 2003, pag. 97-123, trad. Viorica Juncan; sursa: http://www.ceruldinnoi.ro).
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu