Sfinţii Îngeri Păzitori

Aproape fiecare pagină a Revelaţiei scrise, spune sfântul Grigore cel Mare, atestă existenţa Îngerilor. În Noul Testament apar în evanghelia copilăriei, în descrierea ispitirilor din pustiu şi a întăririi lui Cristos în Ghetsemani. Sunt martorii învierii, deci asistă Biserica în formare, îi ajută pe apostoli şi transmit voinţa divină. Ei vor pregăti judecata finală şi vor executa sentinţa, despărţindu-i pe cei fericiţi de cei condamnaţi, şi for forma coroana lui Cristos triumfător. Îngerii sunt menţionaţi de peste trei sute de ori în Vechiul şi Noul Testament. Dar lăsând la o parte numărul mărturiilor biblice, care îndreptăţeşte cultul deosebit pe care creştinii l-au rezervat îngerilor încă din primele timpuri, e natura acestor "spirite pure" cea care stimulează admiraţia noastră şi devoţiunea noastră.

Ei sunt în primul rând mijlocitori ai mesajelor adevărului divin, iluminează spiritul cu lumina interioară a cuvântului. Şi sunt şi păzitori ai sufletelor oamenilor, le sugerează poruncile divine şi, ca martori nevăzuţi ai gândurilor lor cele mai ascunse şi ai acţiunilor lor bune sau rele, văzute sau ascunse, îi asistă pe oameni pentru bine şi mântuire. "Îngerii, spunea Bossuet în panegiricul său de sărbătoarea Îngerilor păzitori, îi oferă lui Dumnezeu pomenile noastre, adună până şi dorinţele noastre, fac să aibă valoare înaintea lui Dumnezeu până şi gândurile noastre... Suntem fericiţi de a avea prieteni atât de atenţi, mijlocitori atât de fideli, interpreţi atât de caritabili". Bazând adevărul de credinţă pe însăşi afirmaţia Mântuitorului, Biserica ne spune că orice creştin, din momentul botezului, este încredinţat propriului său înger, care are datoria de a-l păzi, călăuzi pe calea binelui, a-i inspira sentimente bune, favorizând alegerile libere care îl au drept scop pe Dumnezeu supremul bine.

Liturgia din 29 septembrie, care îi sărbătoreşte pe Mihail, Gabriel şi Rafael, aminteşte în acelaşi timp toate corurile îngereşti: îngerii, arhanghelii, tronurile, domniile care adoră, puterile care tremură de respect în faţa maiestăţii divine, cerurile, tăriile, fericiţii serafimi şi heruvimi. Dar din secolul al XVI-lea a început să se celebreze o sărbătoare distinctă pentru sfinţii Îngeri Păzitori, extinsă de Paul al V-lea în anul 1608 în toată Biserica universală, după ce în anul 1508 Leon al X-lea a aprobat noul Oficiu compus de franciscanul Giovanni Colombi. Din peninsula iberică, unde a început cultul, în Franţa şi Austria, sărbătoarea s-a răspândit în toată lumea creştină.

(Sursa: Sgarbossa M., Giovannini L., Sfântul zilei, Edizioni Paoline, 1978; trad. pr. Iosif Agiurgioaei).