Sfântul Vincenţiu de Paul, preot

 

Sfântul Vincenţiu de Paul

Numai simpla enumerare a operelor caritative cărora le-a dat viaţă "Monsieur Vincent" (aşa era numit sfântul Vincenţiu de Paoli sau de Paul, născut la Pouy în Gascogne la 24 aprilie 1581) ar avea nevoie mai mult de o pagină. Hirotonit preot la 19 ani, înainte de a se stabili la Paris, în calitate de capelan al reginei Margareta de Valois, timp de doi ani a fost prizonier al mahomedanilor. A fost eliberat de însuşi "stăpânul" său pe care el l-a convertit. Fiind perceptor în familia de Gondi, a dedicat puţin timp cărţilor şi foarte mult ajutorării materiale şi spirituale a ocnaşilor, adică a oamenilor luaţi din închisori şi condamnaţi să vâslească pe galere. Este extraordinar prestigiul pe care l-a avut fostul porcar (fiind băiat păzea porcii) asupra societăţii timpului său, de la cardinalul Richelieu, la regenta Ana de Austria, la însuşi regele Ludovic al XIII-lea care pe patul de moarte l-a voit alături.

Temutului Richelieu, Monsieur Vincent îndrăznea să-i pună în faţă mizeria poporului: "Monseniore, aveţi milă de noi, daţi-ne pace!". Mai târziu, în timpul zilelor obscure ale frondei, când Parisul a ridicat baricade şi drept represalii Mazarin a încercat să-l pedepsească prin foame, Vincenţiu a organizat la sfântul Lazăr o masă populară pentru a da de mâncare la 2000 de înfometaţi în fiecare zi. Apoi a încălecat pe cal şi a alergat spre St-Germain pentru a-i spune lui Mazarin: "Monseniore, plecaţi, sacrificaţi-vă pentru binele Franţei". Om practic, solid, înzestrat cu simţul umorului, simplu ca un ţăran şi mai ales activ, realist, spunea preoţilor de la sfântul Lazăr: "Să-l iubim pe Dumnezeu, fraţii mei, dar să-l iubim pe contul nostru, prin oboseala mâinilor noastre, prin sudoarea feţei noastre".

Ştiind foarte bine că adesea săracii suferă mai mult din lipsa de ordine în a folosi ajutorul decât din lipsa de persoane caritabile, a obţinut sarcina regenţei ministrului carităţii şi a organizat ajutoarele destinate săracilor la scară naţională. Se spune că prin mâinile sale treceau mai mulţi bani decât prin cele ale ministrului de finanţe. Dar în banca sa de caritate capitalurile nu stagnau. Patru sunt principalele instituţii înfiinţate de el: confraternitatea "Doamnelor Carităţii", "Slujitorii Săracilor", "Congregaţia Preoţilor Misiunii" (sau "Lazariştii", cărora le-a încredinţat dubla misiune de a contribui la formarea viitorilor preoţi şi de a organiza predici adecvate - tocmai "misiunile" - mai ales pentru oamenii de la ţară) şi mai ales "Fiicele Carităţii". A murit la Paris, la 27 septembrie 1660 şi a fost canonizat în anul 1737.

(Sursa: Sgarbossa M., Giovannini L., Sfântul zilei, Edizioni Paoline, 1978; trad. pr. Iosif Agiurgioaei; http://www.ercis.ro/).