XVI TPA (C): Ucenicul – ascultare şi slujire (omilie)



Isus cu Marta și Maria

Luca 10,38-42 - În acel timp, ³⁸ Isus a intrat într-un sat. O femeie, cu numele de Marta, l-a primit în casa ei. ³⁹ Ea avea o soră, numită Maria, care, aşezată la picioarele Domnului, îi asculta cuvântul. ⁴⁰ Marta în schimb era ocupată până peste cap cu o mulţime de treburi. De aceea s-a dus şi i-a spus lui Isus: "Doamne, nu-ţi pasă că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i să mă ajute!" ⁴¹ Dar Domnul i-a răspuns: "Marta, Marta, pentru multe te zbaţi şi te frămânţi. ⁴² Însă un singur lucru este necesar. Maria şi-a ales partea cea mai bună, care nu i se va lua".

 

 

OMILIE

 

 

Acest scurt episod din evanghelia lui Luca (10,38-42) poate fi observat din diferite unghiuri, toate interesante. Marta are faţă de oaspete un rol tipic feminin: întru totul preocupată să pregătească masa. Maria, dimpotrivă, se întreţine cu oaspetele, luând un rol pe care mentalitatea timpului o rezerva bărbaţilor: un fapt neobişnuit pe care nici Marta nu-l împărtăşeşte. Maria se aşează la picioarele Învăţătorului şi îi ascultă Cuvântul: este figura tipică a ucenicului. Iar aceasta este o noutate. Rabinii de fapt nu acceptau femei care să-i urmeze, iar a deveni ucenic era rezervat bărbaţilor. Pentru Isus nu este la fel. Şi femeile sunt chemate la ascultare şi la ucenicie.

 

 

Cuvintele cu care îi răspunde Isus Martei amintesc că slujirea nu trebuie să ajungă până acolo că duce la uitarea ascultării: „Marta, Marta, te preocupi şi te agiţi pentru prea multe lucruri...” A aplica aceste cuvinte ale lui Isus la perspectiva vieţii active din lume (Marta) şi a vieţii contemplative din mănăstire (Maria) înseamnă a le reduce. Perspectiva este mai amplă şi atinge două atitudini care trebuie să facă parte din viaţa fiecărui ucenic: ascultarea şi slujirea. Tensiunea nu este între ascultare şi slujire, dar între ascultare şi slujirea care distrage atenţia. Marta este atât de preocupată să-l slujească pe oaspete că nu mai are spaţiu ca să stea de vorbă cu el. Spunea un bătrân rabin vorbind despre un coleg: este atât de ahtiat să vorbească despre Dumnezeu că uită că mai există. Marta este „preocupată” şi „agitată”. Luca foloseşte aici acelaşi cuvânt folosit în altă parte ca să spună că nu este nevoie să se agite atât pentru hrană, haine şi pentru ziua de mâine (Lc 12,22-31). A se preocupa şi a se agita este atitudinea păgânilor. Şi a se agita pentru Dumnezeu şi pentru aproapele poate fi a deveni „păgân”. Nu pentru că este păgân obiectul cercetării, dar pentru că este păgân modul de a-l căuta: preocupat. Motivaţia unei astfel de agitaţii sunt lucrurile prea multe. În acest punct tensiunea care străbate episodul dobândeşte o nuanţă nouă: este între prea mult şi esenţial, între ceea ce este secundar şi ceea ce este esenţial. Prea mult este totdeauna în dauna esenţialului. Prea multe lucruri împiedică nu numai ascultarea, dar şi adevărata slujire. Ospitalitatea are nevoie de companie, nu numai de lucruri. „A da” prea mult, chiar dacă este din iubire, riscă să reducă spaţiul relațiilor. (don Bruno Maggioni [22.07.2007], trad. pr. Isidor Chinez; sursa: http://www.qumran2.net).