Gândul zilei

 



Lumina credinţei (Lumen fidei):

cu această expresie, tradiţia Bisericii a indicat marele
dar adus de Isus, care în Evanghelia după sfântul Ioan,
aşa se prezintă:

"Eu, lumina, am venit în lume, pentru ca oricine crede în mine să nu rămână în întuneric" (In 12,46).

Şi sfântul Paul se exprimă în aceşti termeni:
 "Într-adevăr, Dumnezeu, care a zis:

«Să strălucească lumina din întuneric»,

el însuşi a strălucit în inimile noastre"
(2Cor 4,6).

În lumea păgână, înfometată de lumină,

se dezvoltase cultul adus zeului Soare,

Sol invictus, invocat la răsăritul său.

Chiar dacă soarele renăştea în fiecare zi,

se înţelegea bine că era incapabil

să iradieze lumina sa asupra

întregii existenţe a omului.

De fapt, soarele nu luminează

toată realitatea, raza lui este incapabilă

să ajungă până la umbra morţii,

acolo unde ochiul uman
se închide la lumina sa.

"Pentru credinţa sa în soare – afirmă

sfântul martir Iustin – nu s-a văzut

nimeni gata să moară"[1].

Conştienţi de marele orizont care

li se deschidea, creştinii l-au numit

pe Cristos adevăratul soare,

"ale cărui raze dăruiesc viaţa"[2].

Martei, care plânge din cauza morţii

fratelui Lazăr, Isus îi spune:

"Nu ţi-am zis că, dacă vei crede,

vei vedea gloria lui Dumnezeu?" (In 11,40).

Cine crede, vede; vede cu o lumină care luminează întregul parcurs al drumului, pentru că vine la noi de la Cristos înviat, stea de dimineaţă care nu apune.
(Francisc, Scrisoarea enciclică
Lumen fidei, nr. 1).