Gândul zilei

 



Tiziano Vecellio -
Binecuvântarea lui Cristos

 

„Modelul meu moral, idealul meu este

unul singur, Cristos” scria Dostoievski.

În pleiada scriitorilor fracezi ai timpului său,

 alături de Leon Bloy, Georges Bernanos

este „un pelerin al Absolutului”,

pe care l-a identificat

„cu acest Domn

pe care noi am învăţat să-l cunoaştem

ca un minunat prieten viu,

care suferă pedepsele noastre,

se emoţionează cu bucuriile noastre,

va împărţi cu noi agonia noastră,

ne va primi în braţele sale, la inima sa”

(G. BERNANOS, Journal d’un curé de campagne, 1051).

Căutarea absolutului înseamnă pentru Bernanos,

de fapt, căutarea sfinţeniei,

 care nu este un obiect de atins în sine, ci condiţia unei întâlniri plenare cu Dumnezeul care este foc ce „devorează”: e focul iubirii nestinse, care „ne transformă în el însuşi,

ne înghite în unitatea sa, (...)

ne îndumnezeieşte fiinţa.

«Foc am venit să aprind pe pământ»;

(...) el dovorează (...).

Recunoştinţa lui este mai profundă:

el îşi comunică incandescenţa;

dintr-un corp întunecat şi rece,

el face să ţâşnească lumina şi căldura”

(G. THIBON, Ignoranţa înstelată, 83).