24 decembrie - Advent

Preotul Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul

1Samuel 7,1-5.8b-12.14a.16: ¹ Pe când regele David locuia liniştit în casa lui şi Domnul îl eliberase de toţi duşmanii care îl înconjurau, ² a zis regele către profetul Natan: "Iată, eu locuiesc în casă de cedru, iar chivotul Domnului stă în cort". ³ Natan i-a zis regelui: "Tot ce ai în gând, mergi şi du la îndeplinire, căci Domnul este cu tine". ⁴ Dar chiar în noaptea aceea Domnul a vorbit către Natan, zicând: ⁵ "Mergi şi spune-i robului meu David: Aşa vorbeşte Domnul: ⁸ Oare îmi vei zidi casă în care să locuiesc eu? Eu te-am luat de la stână, de la oi, ca să fii căpetenie peste poporul meu Israel. ⁹ Am fost cu tine pretutindeni; oriunde ai umblat am nimicit pe toţi vrăjmaşii tăi dinaintea feţei tale şi am făcut numele tău mare, ca numele celor mari de pe pământ. ¹⁰ Îl voi stabili în acest loc pe poporul meu Israel, îl voi înrădăcina şi va trăi în pace la locul său şi mai mult nu va mai fi tulburat; cei răi nu-l vor mai strâmtora, ca mai înainte, ¹¹ pe vremea când puneam judecători peste poporul meu Israel. Te voi linişti şi pe tine, apărându-te de vrăjmaşii tăi. Iată, Domnul îţi vesteşte că-ţi va zidi el însuşi o casă. ¹² Iar când se vor sfârşi zilele tale şi vei fi aşezat alături de părinţii tăi, atunci voi ridica după tine un urmaş, care va ieşi din trupul tău, şi voi întări stăpânirea lui. ¹⁴ Eu îi voi fi lui tată şi el îmi va fi mie fiu. ¹⁶ Casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea mea, iar tronul tău va rămâne în veci neclintit".

Luca 1,67-79: În acel timp, ⁶⁷ Zaharia, tatăl lui Ioan, s-a umplut de Duh Sfânt şi a profeţit zicând: ⁶⁸ "Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, pentru că a vizitat şi a răscumpărat pe poporul său. ⁶⁹ Şi a înălţat o putere de mântuire în casa lui David slujitorul său, ⁷⁰ precum a promis prin gura sfinţilor săi profeţi care au fost în vechime; ⁷¹ ca să ne mântuiască de vrăjmaşii noştri şi din mâna tuturor acelora care ne urăsc. ⁷² Astfel îşi arată îndurarea faţă de părinţii noştri şi îşi aduce aminte de legământul său sfânt; ⁷³ de jurământul pe care l-a făcut lui Abraham, părintele nostru, că ne va ajuta, ⁷⁴ ca, eliberaţi din mâna duşmanilor noştri, să-i slujim fără teamă, ⁷⁵ în sfinţenie şi dreptate sub privirea lui, în toate zilele vieţii noastre. ⁷⁶ Iar tu, copilule, vei fi profet al Celui Preaînalt; vei merge înaintea Domnului ca să pregăteşti căile lui ⁷⁷ şi să faci cunoscută poporului său ştiinţa mântuirii întru iertarea păcatelor, ⁷⁸ prin iubirea îndurătoare a Dumnezeului nostru, care ne-a cercetat ca un soare ce răsare din înălţime, ⁷⁹ ca să lumineze pe cei care zac în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte paşii noştri pe calea păcii".

Reflecţie

Suntem în vigilia Crăciunului, ne mai rămân puţine ore pentru a completa pregătirea noastră. Liturgia de astăzi ne sugerează o mai profundă apreciere a darului pe care Tatăl ceresc ni-l face, amintindu-ne că acest dar a fost pregătit cu mare iubire de foarte mult timp. Citim despre paralelismul dintre cele două mesaje divine strâns legate între ele: al doilea face trimitere explicită la primul. „Casa ta – îi spune Domnul lui David – şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea mea, iar tronul tău va rămâne în veci neclintit”. Mariei, la Buna Vestire, îngerul îi spune: „Domnul îi va da tronul lui David, tatăl său, va domni peste casa lui Iacob în veci şi împărăţia sa nu va avea sfârşit”. Există, deci, o pregătire foarte lungă pentru darul Crăciunului.

În mesajul către David este deja exprimată iubirea lui Dumnezeu pentru poporul său şi pentru David, o iubire mare, generoasă, o iubire preocupată nu de a lua, ci de a da. David, dintr-un păstor sărac, a devenit rege puternic, bogat, victorios şi bine aşezat în palatul său. Se gândeşte, deci, să îi facă un dar lui Dumnezeu: îi va face o casă, adică un templu, un templu frumos, în locul cortului‚ în care se găsea arca alianţei. Dumnezeu desigur, va fi de acord: cine nu ar fi de acord să fie slujit bine, să fie onorat, glorificat? Şi totuşi, Dumnezeu, nu va fi de acord, el zice nu. De ce? Pentru că Dumnezeu e Iubire şi, fiind Iubire, nu s-a gândit să ia, ci să dea, şi cât mai mult. Şi îi face lui David promisiuni imense: „Nu tu îmi vei face o casă, ci eu îţi voi face o casă, şi voi face o casă pentru poporul meu. Voi stabili în acest loc poporul meu, îl voi înrădăcina şi va trăi în pace la locul său şi mai mult nu va mai fi tulburat”.

Iată, deci, generozitatea lui Dumnezeu, planul lui Dumnezeu. Un plan măreţ, care se realizează deja imperfect în timpul fiului lui David, Solomon, dar care se va împlini pe deplin după secole: „Vei zămisli un fiu – i-a spus Mariei – el va fi mare şi se va chema fiul Celui Preaînalt. Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său”. Iată darul lui Dumnezeu, un dar pregătit de veacuri cum spune sfântul Paul în Scrisoarea către Romani: „… misterul ascuns de veacuri, a fost revelat acum”. Acum ştim ce sens avea promisiunea lui Dumnezeu. Cu mii de ani mai înainte de Buna Vestire, Dumnezeu pregătea deja minunatul său dar. Când noi pregătim un dar de câteva zile, de câteva săptămâni, acest lucru vorbeşte de la sine despre afecţiunea noastră.

Dumnezeu pregăteşte de veacuri darul său. Şi Maria, primind mesajul îngerului, putea înţelege toată profunzimea, toată forţa iubirii lui Dumnezeu, gândind că acum se actualizează planul lui Dumnezeu revelat nouă cu mai multe secole mai înainte.

Cu ea şi prin intermediul ei, să ne deschidem inima pentru aceste lucruri măreţe, pentru darul pe care Dumnezeu ni-l va da în această noapte.