Is 42,1-7; Ps 26; In 12,1-11
Ascultăm în liturgia de astăzi două omagii aduse Domnului Isus. Primul vine din partea Tatălui, de la Dumnezeu însuşi, care îl prezintă ca pe alesul său, în care el îşi află toată plăcerea. Al doilea este omagiul Mariei, un omagiu de iubire faţă de iubirea lui Isus.
Maria nu cunoaşte toată profunzimea gestului ei, dar Isus o descoperă: e un omagiu pentru sacrificiul pe care avea să-l împlinească. „Las-o, căci l-a păstrat pentru ziua înmormântării mele”. Isus îşi va da viaţa, îşi va vărsa sângele (Acesta este trupul meu dat pentru voi… Acesta este sângele meu vărsat pentru voi”, spunem de fiecare dată la Liturghie): e drept ca Maria să onoreze acest trup oferit vărsând asupra lui un parfum preţios, cel mai preţios, care umple cu mireasma lui toată casa.
E o bucurie pentru noi acest gest de omagiu săvârşit de Maria faţă de Isus şi vrem să participăm şi noi la el cu toată iubirea.
Gândul la onoarea pe care Tatăl ceresc şi Maria au adus-o lui Isus ne încurajează să trăim această săptămână în spiritul unei profunde recunoştinţe, al reculegerii şi emoţiei celui care se ştie iubit, şi încă iubit până la moarte.
Să fim generoşi cu Isus în acest timp. Să nu facem ca Iuda, care considera că acel parfum putea fi folosit într-un alt mod: „Pentru ce nu s-a vândut parfumul acesta cu trei sute de dinari, care să fie daţi săracilor?” Desigur, există întotdeauna tentaţia de a gândi că ceea ce facem pentru Domnul ar putea fi de folos şi altora: săracii, pomana…, dar acesta nu este spiritul creştinesc. Dacă ne gândim la iubirea lui Isus pentru noi, vom înţelege că tot ceea ce facem pentru el, oricât de mult ar părea, este întotdeauna prea puţin.
Să-i cerem Domnului harul de a trăi aceste zile mai aproape de el şi să fim generoşi, de-ar părea chiar în exces, asemenea Mariei, care a „risipit” lucrul cel mai de preţ pentru a-l onora. (A. Vanhoye, Pâinea zinică a cuvântului).
Maria nu cunoaşte toată profunzimea gestului ei, dar Isus o descoperă: e un omagiu pentru sacrificiul pe care avea să-l împlinească. „Las-o, căci l-a păstrat pentru ziua înmormântării mele”. Isus îşi va da viaţa, îşi va vărsa sângele (Acesta este trupul meu dat pentru voi… Acesta este sângele meu vărsat pentru voi”, spunem de fiecare dată la Liturghie): e drept ca Maria să onoreze acest trup oferit vărsând asupra lui un parfum preţios, cel mai preţios, care umple cu mireasma lui toată casa.
E o bucurie pentru noi acest gest de omagiu săvârşit de Maria faţă de Isus şi vrem să participăm şi noi la el cu toată iubirea.
Gândul la onoarea pe care Tatăl ceresc şi Maria au adus-o lui Isus ne încurajează să trăim această săptămână în spiritul unei profunde recunoştinţe, al reculegerii şi emoţiei celui care se ştie iubit, şi încă iubit până la moarte.
Să fim generoşi cu Isus în acest timp. Să nu facem ca Iuda, care considera că acel parfum putea fi folosit într-un alt mod: „Pentru ce nu s-a vândut parfumul acesta cu trei sute de dinari, care să fie daţi săracilor?” Desigur, există întotdeauna tentaţia de a gândi că ceea ce facem pentru Domnul ar putea fi de folos şi altora: săracii, pomana…, dar acesta nu este spiritul creştinesc. Dacă ne gândim la iubirea lui Isus pentru noi, vom înţelege că tot ceea ce facem pentru el, oricât de mult ar părea, este întotdeauna prea puţin.
Să-i cerem Domnului harul de a trăi aceste zile mai aproape de el şi să fim generoşi, de-ar părea chiar în exces, asemenea Mariei, care a „risipit” lucrul cel mai de preţ pentru a-l onora. (A. Vanhoye, Pâinea zinică a cuvântului).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu