Isus este descris de evanghelistul Marcu cu două caracteristici: Isus este „învăţătorul” care învaţă; Isus este „eliberatorul” care vindecă, pentru că cuvântul său este eficace. Ne aflăm într-adevăr în faţa unei „învăţături noi”, unde „nou”, în limbajul biblic, nu înseamnă original, inedit, dar perfect şi definitiv. Isus învaţă cu autoritate şi porunceşte cu eficacitate; el proclamă şi vindecă, spune şi face, predică şi vindecă.
Profetul este cel care vorbeşte „în numele lui Dumnezeu”. Isus este adevăratul mare profet. El învaţă cu autoritate, prin cuvinte şi fapte. Cu cei patru foşti pescari, acum discipolii săi, este la Cafarnaum. Sâmbăta intră şi vorbeşte în sinagogă. Este multă lume. Cuvântul său provoacă o ascultare de excepţie. Toţi stau ochi şi urechi: îşi dau seama că se află în faţa unui om ieşit din comun. El nu cunoaşte decât aramaica, limbă de dialect; nu a studiat Scriptura pe lângă vreo şcoală rabinică; este un om ilustru necunoscut. Şi totuşi vorbeşte cu autoritate. Cărturarii şi rabinii din timpul său erau unii care „repetau”; Isus, nu. Cuvântul său este unul care dă naştere la uimire, pentru că este noutate absolută, vorbeşte despre Dumnezeu ca unul care vine dinăuntru, dintotdeauna. Citind evanghelii ne dăm seama că acesta este stilul său constant. Putem într-adevăr să-l numim omul care uimeşte.
„Cel Rău” este mult mai ager decât lumea: nu este cuprins de uimire, dar de mânie şi de ură. E ştie că acel om din Nazaret a venit să-l dea jos de pe tronul său. Stăpânirea sa asupra omului s-a sfârşit. A venit ceasul de a face socotelile cu „Unsul lui Dumnezeu”. Iar Isus înaintea lui nu se pleacă, pentru că are ceva mai mult decât alţi oameni: el este „Sfântul lui Dumnezeu” şi Cel Rău ştie aceasta. În lupta Cristos este cel care învinge, dar nu cu forţa dialecticii. Isus nu discută cu demonul. Îi impune de-a dreptul „să tacă şi să plece”. Cristos nu coboară să facă pact cu el. Încurcătura în care se află omul de astăzi este tocmai aceasta: merge la braţ cu Dumnezeu şi cu diavolul. Nu mai există distincţie: bine şi rău, cinste şi necinste, fidelitate şi adulter, curăţie şi desfrâu, ban public şi ban murdar. Toate acestea sunt o realitate aşa de împletite că nu se mai pot recunoaşte. Arta jocului dublu, a moralei duble, a conştiinţei duble…
Isus are un cuvânt care taie ca spada, care face rău, care invită la a alege, care fierbe, care eliberează şi salvează.
În faţa lui Isus care învaţă, care este atitudinea noastră? În faţa lui Isus care poartă lupta sa cu răul, ce comportament ni se cere?
Cuvântul lui Dumnezeu zguduie şi alungă „liniştea” celui care predică şi a celui care ascultă. Deseori face rău, dar este un rău, ca în cazul celui posedat din evanghelie, care se schimbă în adevăratul nostru bine.
Isus a venit pentru a aprinde o speranţă în inima oricărui om. Isus arată cum Dumnezeu este plin de compasiune faţă de infirmităţile noastre şi se angajează, la persoana întâia, în lupta împotriva răului: răului fizic şi celui, mai profund, care loveşte sufletul, răul care coincide cu răutatea inimii şi care are trăsăturile unei închisori, din care nu se mai reuşeşte a ieşi cu puterile proprii. Domnul ne este alături pentru aceasta şi învinge răul şi ne dă viaţa adevărată. (R. Rossi).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu