Dărnicia omului și generozitatea lui Dumnezeu
pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (10 noiembrie 2024)
Lecturi biblice: 1Regi 17,10-16; Evrei 9,24-28; Evanghelia Marcu 12,38-44; lecturi biblice
Omilie
Liturgia de astăzi este încântată să compare generozitatea lui Dumnezeu cu dărnicia omului, pentru a ajunge la concluzia că Domnul învinge cu iubirea sa și răspunde mereu mărinimiei umane cu măsura divină a supraabundenței generozității sale. În prima lectură, Ilie a primit misiunea de la Dumnezeu să meargă la Sarepta, în regiunea Sidonului – un oraș canaanit la periferia lui Israel – oferind unei văduve ajutorul său. Se relatează un miracol a lui Ilie în favoarea unei văduve sărace, care, găsindu-se cu puține mijloace de sprijin, nu refuzase ospitalitatea și asistența profetului. Evanghelia relatează lauda lui Isus pentru o văduvă săracă, dar generoasă cu Dumnezeu. E gestul văduvei care oferă totul pentru templu: câțiva bani, „două monede mici”, care erau toată averea sa. A doua lectură prezintă preoția cerească a Celui Înviat, care s-a prezentat înaintea lui Dumnezeu, odată pentru totdeauna, ca victimă a ispășirii păcatelor omenirii: „Cristos nu a intrat într-un sanctuar făcut de mână de om […] ci chiar în cer […]; la împlinirea timpurilor, el s-a arătat o singură dată, ca să distrugă păcatul prin jertfa lui” (Evr 9,24.26). Domnul este jertfă în cer pentru păcatele noastre: o imagine a mijlocirii sale. Iubirea învinge toate barierele, anulează toate obstacolele: este generozitatea lui Dumnezeu în Isus Cristos, om și Dumnezeu.
În prima lectură (1Rg 17,10-16), regele Ahab, instigat de regina Izabela, îl caută pe Ilie, considerat responsabil de secetă, pentru a-l omor. Profetul este constrâns să fugă într-o țară străină. O văduvă săracă, păgână, dar cu adevărat credincioasă în inima sa, îi oferă apă și ultima pâine care i-a mai rămas. Pentru generozitatea ei, Domnul însuși va avea grijă de ea și de fiul ei. A dat „totul”. Totalitate este un concept biblic care scoate în evidență mai ales când vorbim despre relația cu Dumnezeu. O văduvă din Sarepta ce i-a dat profetului totul, ce i-a mai rămas pentru supraviețuire: „un pumn de făină într-un vas şi puţin ulei într-un urcior” (v. 12). Nimeni nu putea pretinde ca ea să se priveze de ceea ce era strict indispensabil pentru a rămâne în viață. Ilie i-o cere: cere în „numele lui Dumnezeu”, adică ceva pe care Domnul însuși îi poruncește femeii să o facă: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: «Vasul cu făină nu se va termina şi urciorul cu untdelemn nu se va împuţina până în ziua când Domnul va da ploaie peste faţa pământului»” (v. 14). Cererea sa este cu totul absurd, căci femeia se află într-o situație de urgență extremă. E foamete; mâncarea nu se găsește nicăieri. Necesitatea de a rămâne în viață întrece orice altă necesitate. O mână de făină ce i-a rămas reprezintă viața. Cu toate acestea, acel Dumnezeu va face ca „vasul cu făină nu se va termina şi urciorul cu untdelemn”. Domnul dă viață!
În lectura a doua (Evr 9,24-28), Cristos este unicul și veșnic preot al Noii Alianțe. El este cel care oferind propriul său sânge pe cruce a obținut iertarea păcatelor întregii omeniri de la Tatăl săvârșind singura jertfa plăcută lui Dumnezeu, aceea a vieții sale. Preotul evreu convertit la creștinism le explică iudeilor ce au devenit creștini că nu va avea acces la templu și nici la jertfe, că nu s-a pierdut nimic pentru că acum Isus Cristos este noul și veșnic preot care a depășit preoția levitică. Capitolul nouă se deschide cu o descriere detaliată a jertfei care în templu din Ierusalimul este oferită pentru iertarea păcatelor. O dată pe an preotul intră unde era păstrată Arca Alianței: este numită „Sfânta Sfintelor”. Acolo intră preotul cu sângele victimelor sacrificate și oferită mai întâi pentru sine şi apoi pentru păcatele săvârşite de oameni. Această meticuloasă descrierea îi urmează jertfa lui Cristos: „la împlinirea timpurilor, el s-a arătat o singură dată, ca să distrugă păcatul prin jertfa lui” (v. 26). Autorul se oprește pentru a-l descrie pe Isus – Mesia – care realizează sărbătoarea Yòm Kippùr – Ziua Ispășirii[1] [prescrisă de cartea Leviticului (Lev 16,11-16) cu ritualul]. Domnul intră în Sfânta Sfintelor ca mare preot și ispășește vărsând nu sângele animalelor, ci propriul său sânge. Acest rit este „unic”, adică nu se repetă: „Cristos, după ce s-a oferit o dată ca să ia asupra sa păcatele celor mulţi, se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru a-i mântui pe cei care îl aşteaptă” (v. 28). Este participarea noastră la Euharistie când celebrăm Liturghia.
Evanghelia de astăzi (Mc 12,38-44) ne arată puținul care poate deveni mult în ochii lui Dumnezeu: doi bănuţi – nu mulţi dar mult. Iubirea pentru Dumnezeu și pentru frații se realizează atunci când oferim totul, fără a păstra nimic pentru noi. Atunci strălucește fraternitatea și comuniunea cu Dumnezeu când „coboară” să locuiască între noi. Văduva săracă îi oferă lui Dumnezeu tot ce avea pentru a trăi. Nu propune doar un model de iubire generoasă! Isus, concentrându-şi atenţia asupra ei, ne dezvăluie misterul privirii lui Dumnezeu care trece dincolo de aparenţe, pătrunde în inimi şi „citeşte” mişcările cele mai autentice. Evanghelistul Marcu pune în contrast cărturarii – care ar fi trebuit să fie modele de religiozitate și ascund setea de putere și bani – și bogații care, făcând oferte templului nu se lipsesc decât de o parte din lucruri – e ceva de prisos – încercând să fie văzuți de oameni, iar, pe de altă parte, o văduvă săracă care cu jertfa sa a dat tot ceea ce are. Domnul o consideră un model de credință și religiozitate autentică.
Comportamentul cărturarilor și fariseilor este în contrast cu cel al văduvei sărace. În timp ce cei dintâi se arată și caută avantaje materiale și aprobarea poporului, văduva pune tot ce are în vistieria templului, adică la dispoziția lui Dumnezeu. În critica sa față de conducătorii religioși ai poporului, Isus exprimă o judecată severă împotriva unui sistem în care relația cu Dumnezeu este condusă de oameni care își caută în primul rând propriul interes și putere. Aditudinea văduvei care oferă templului tot ce are de trăit, exprimă dăruirea totală și dezinteresată pe care Dumnezeu o așteaptă de la cei care cred în el. Este clar că Dumnezeu nu are nevoie de acești bănuți pe care îi dă văduva și nici de darurile celor bogați! Ceea ce dorește este un act de credință ce se exprimă în darul total de sine însuși. Isus prevestește astfel patima sa – este la Ierusalim în templu; peste câteva zile începe misterul pascal –, care este consecința aderării totale la planul lui Dumnezeu și a alegerii sale radicale în favoarea săracilor și a celor marginalizați. Domnul nu oferă ceva, ci se dăruiește pe sine însuși. Datorită credinței ei, femeia săracă și marginalizată devine astfel exemplul la care trebuie să aspire discipolul lui Isus.
Evanghelia cu întrebarea radicală: ce ne face să trăim? Răspunsul este darul: se dăruiește pe sine însuși! Este generozitatea lui Dumnezeu!
[1] În calendarul ebraic Yòm Kippùr începe la apusul soarelui a celei de-a zecea zi a lunii ebraice Tișrei (lună care corespunde ultimei jumătăți a lui septembrie și primei jumătăți a lui octombrie din calendarul gregorian), și continuă până la apusul soarelui din ziua următoare (an iudaic 5785 și calendarul gregorian – 12 octombrie 2024).
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; don Bosco, https://www.donbosco.it/; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Grilli M., https://diocesitivoliepalestrina.it/; Lefebvre S., https://francoisassise.wordpress.com/; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu