Corectarea fraternă
pr. Isidor Chinez (10 septembrie 2023)
Lecturi biblice: Ezechiel 33,7-9;Romani 13,8-10; Evanghelia Matei 18,15-20; lecturi biblice
Omilie
Liturgia Cuvântului din această duminică este despre corectarea fraternă. Fiecare creștin, prin chemarea sa, nu poate rămâne indiferent față de comportamentul aproapelui său, mai ales când sunt în discrepanță cu voința lui Dumnezeu. A interveni în detrimentul cuiva este o îndatorie de caritate. Totul începe când ne simțim „datornici” sau „obligați” „să ne iubim unii pe alţii”, spune apostolul Paul sau când ne simțim „supraveghetori” ai celuilalt, atenți păzitori, spune profetul Ezechiel. Evanghelia începe cu restaurarea legăturii care remediază necontenit țesătura ruptă a relațiilor. Prima lectură constă într-un oracol din profetul Ezechiel despre necesitatea de a-i avertiza pe cei răi cu privire la greșeli. Comunitatea lui Matei înregistrează deja primele „defecțiuni” de la linia lui Isus. Este învăţătura Domnului despre modul creștin de a efectua corectarea fraternă. Dumnezeu îi va dărui harul daca el va asculta de cel care-l corecteaza. Biserica se naște din relația pe care omul reușește să o stabilească cu Cristos: „unde doi sau trei sunt adunaţi în numele meu, sunt şi eu acolo, în mijlocul lor” (Mt 18,20), dar și cu frații și surorile, adaugă apostolul Paul în a doua lectură: „să vă iubiţi unii pe alţii, pentru că cel care îl iubeşte pe altul a împlinit deja Legea!” (Rom 13,8). Este vorba despre iubirea frățească: este gestul creștinului pentru că iubirea este împlinirea Legii [în ebraică Torah].
Prima lectură de astăzi (Ez 33,7-9) prezintă sensul chemării lui Ezechiel. Este menit de Dumnezeu ca profet al poporului său, indiferent dacă ei ascultă cuvintele sale sau nu (cf. Ez 2,7). În Vechiul Testament, Domnul amenință cu pedeapsa sa. Profetul arată că lui Dumnezeu îi pasă de păcătoși. Indică responsabilitatea profetului față de poporul lui Israel: este ca o santinelă care trebuie să avertizeze cetatea despre pericolul apropiat: „Fiul omului, te pun străjer pentru casa lui Israel. Ascultă din gura mea cuvântul şi avertizează-i din partea mea!” (v. 7). Este pus ca un „veghetor”, adică observator gata să dea semnalele potrivite. Nu poate să transmită întotdeauna „vești bune”, asigurând liniștea și siguranța, chiar dacă doare. Se înfurie pe popor anunțând distrugere și pedeapsă. Avertizează casa lui Israel prin cuvintele care le-a auzit de la Dumnezeu: „ascultă din gura mea cuvântul şi avertizează-i din partea mea!” (v. 7). Verbul „a avertiza” este folosit de trei ori în acest text (cf. v. 7.8.9). În ebraică [zahar] înseamnă „a face lumină”. Dumnezeu, „care nu vrea moartea păcătosului”, vrea să se „lumineze”. Păcatul duce la moarte, iar Dumnezeu vrea să-l salveze, vrea să-l avertizeze, să-l lumineze. Dar nu o face fără profet! Misiunea lui este să intervină și să semnaleze pericolul ce se apropie: dacă o face, este salvat, indiferent de reacția celor interesați. Misiunea profetului este esențială pentru buna înplinire a comunități: dacă profetul eșuează în misiunea sa sau nu este ascultat, comunitatea se destramă. Are o responsabilitate serioasă, atât de mult încât Dumnezeu îi va cere să dea cont pentru viețile oamenilor pe care trebuie să-i avertizeze. Între Dumnezeu și mântuirea poporului există figura cheie a profetului-santinela: fără el „lumina” nu poate ajunge la păcătoși, astfel încât aceștia să se convertească. Prin urmare, profetul este responsabil înaintea lui Dumnezeu pentru mântuirea lor: „iar eu voi căuta sângele lui din mâna ta” (v. 8). Nu posedă mijloace care are puterea de a constrânge. Singura lui putere este cuvântul pe care îl comunică, despre care el știe că e Cuvântul lui Dumnezeu.
În a doua lectură (Rom 13,8-10) vorbim despre iubire reciprocă: „să vă iubiţi unii pe alţii, pentru că cel care îl iubeşte pe altul a împlinit deja Legea!” (v. 8). Acest text oferă un principiu general de comportament pentru creștinii din orice situație. Paul nu inovează nimic, dar poartă la bun sfârșit ceea ce Legea [Torah] însăși a prevăzut și a declarat: întreaga Lege se termină în iubirea de Dumnezeu și în iubirea față de aproapele. Această iubire trebuie îndreptată spre urmărirea binelui comun. Creștinul știe să țină cont de legile Statului, în special cele ale justiției și echității, în viziunea asupra binelui comun. A fi conștient de prioritatea lui Dumnezeu înseamnă a trăi responsabilitatea comunității ca parte vitală a existenței sale. Iubirea față de frați luminează și orientează observarea tuturor celorlalte porunci. Creștinul nu numai că nu face rău aproapelui său, ci îl ajută în orice împrejurare. „Aşadar, plinătatea Legii este iubirea!” (v. 10). Această afirmație finală ne aduce la caracterul concret al legii iubirii.
În Evanghelia după Matei (Mt 18,15-20) ne aflăm în capitolul care ne vorbește despre viața Bisericii și angajamentele ce decurg din viața fraternă: este „discursul asupra comunității” sau „discursul eclezial”. Matei relatează parabola oii pierdute și bucuria găsirii ei (cf. Mt 18,12-14). Pentru evanghelistul care descrie natura comunității lui Cristos, Biserica nu poate să nu fie întotdeauna un loc de milostivire și iertare. Domnul este mereu prezent în comunitate, în frații și surorile care se iubesc și îl au mereu în centru relațiilor lor pe Dumnezeu. Cine vrea binele fratelui său are curajul să-i arate ce este greșit, și cine știe că este iubit primește de bunăvoie chiar și reproșuri. Acesta este principiul aplicat comunității creștine. Matei se ocupă direct de disputa dintre doi membri ai comunității, dintre care unul se simte nedreptățit din partea celuilalt. „Dacă fratele tău greşeşte împotriva ta, mergi şi mustră-l numai între patru ochi!” (v. 15). Tu faci primul pas și începi dialogul, mânat de spiritul de comuniune. „Dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi, «pentru ca orice hotărâre să fie întemeiată pe declaraţia a doi sau trei martori!»” (v. 16). Este folosirea a unuia sau a doi martori ca într-o procedură judiciară.
Oricine crede că a fost nedreptățit ar putea păstra tăcerea din compasiune față de cel care i-a provocat-o sau pentru o viață liniștită. Dar potrivit evanghelistului Matei, Isus dezaprobă această atitudine. Închizând ochii pentru greșelile primite, se pune premisa unei repetări a abuzului în defavoarea altor persoane și a întregii comunități. Așadar, comunitate trebuie să fie implicată și să dea o judecată definitivă: „Dacă refuză să-i asculte şi pe ei, spune-l Bisericii! Iar dacă refuză să asculte şi de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi un vameş!” (v. 17-18). Apelurile neauzite sunt urmate de un proces înaintea adunării – este Biserica [Ekklesia, în greacă]. Acest lucru presupune că comunitatea avea o instanță – judecători – și, prin urmare, și un cod. Contextul dezvăluie că este mai degrabă o putere socială decât spirituală.
Sunt evidențiate două aspecte ale îndatoririi de a-i corecta pe cei care greșesc. Comunitatea trebuie să ia decizii conforme cu voința lui Dumnezeu. Pe de altă parte Biserica trebuie să acționeze în armonie cu învățătura Domnului, în jurul căreia este convocat sau întrunit în contextul rugăciunii comune: „Dacă doi dintre voi pe pământ se vor uni să ceară orice lucru, le va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri. Căci unde doi sau trei sunt adunaţi în numele meu, sunt şi eu acolo, în mijlocul lor” (v. 19-20). Anunțul final, în care Isus promite prezența sa printre urmașii săi, poate fi considerat mesajul central al fragmentului. Cristos este viu și prezent când există oameni care repetă nu prin cuvinte, ci prin faptele „anunțul” Domnului!
Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu