„Locuința” lui Dumnezeu cu noi!
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (22 mai 2022)
Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 15,1-2.22-29; Apocalips 21,10-14.22-23; Evanghelia Ioan 14,23-29; lecturi bibilice
Omilie
Astăzi Biserica ne spune două lucruri esenţiale: este întemeiată pe slujirea apostolilor și este condusă neîncetat de Duhul Sfânt. Nu este condusă de un om. Păstorul rămâne Cel Înviat și totdeauna el este cel care guvernează Biserica împreună cu Duhul Sfânt. Este discursul celor trei lecturi. Tema centrală privește Biserica deoarece ia naștere din slujirea apostolilor și sub directa îndrumarea Duhului Sfânt. Importante sunt recomandările spuse de Isus discipolilor în momentul în care îi lăsa și a se întoarce la Tatăl. „Dacă cineva mă iubeşte, va păzi cuvântul meu; Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el şi ne vom face locuinţă la el” (In 14,23). Este „locuința” lui Dumnezeu cu noi! Evanghelia relatează un scurt fragment dintr-un lung discurs al lui Isus despre Duhul Sfânt: aici face să se înțeleagă că plecarea fizică a Domnului din această lume nu este o lipsire, cum cred ei, dar este fundamentul unui nou dar: Duhul Sfânt care își începe misiunea în aceea a discipolilor săi. Misiunea Duhului, într-un anumit mod, va continua misiunea lui Cristos: „vă va învăţa toate şi vă va aminti toate câte vi le-am spus eu” (In 14,26).
Prima lectură este din Faptele Apostolilor (Fap 15,1-2.22-29) și prezintă un episod semnificativ de șocant. Niște evrei farisei, care deveniseră creștini, cer ca păgânii convertiți să respecte legea mozaică așa cum o fac ei: „unii dintre cei care coborâseră din Iudeea îi învăţau pe fraţi: «Dacă nu primiţi circumcizia, după obiceiul care vine de la Moise, nu puteţi să vă mântuiţi»” (v. 1). În anul 49 Biserica a cunoscut un punct de cotitură fundamental. Este momentul în care Biserica decide cu privire la păgânii convertiţi în raport cu normele religioase evreieşti. Aceştia, farisei, cereau păgânilor care deveniseră creştini să respecte Legea lui Moise. A apărut o mare discuție: „s-a ivit o divergenţă şi o discuţie aprinsă între Paul şi Barnaba şi aceştia, au hotărât ca Paul şi Barnaba, împreună cu alţi câţiva dintre ei, să urce la apostoli şi la prezbiterii din Ierusalim pentru a rezolva această dispută” (v. 2). Orice păgân ar trebui să treacă prin legea mozaică: „unii din gruparea fariseilor, care au primit credinţa, au spus: «Trebuie să primească circumcizia şi să li se poruncească să ţină Legea lui Moise»” (Fap 15,5). Astăzi sfântul Luca vorbește despre o problemă care a apărut în cadrul comunități creștine. A fost trimisă o delegație la Ierusalim. Rezultatul adunării a fost clar: cine vrea să intre în Biserică nu trebuie să se impună nici o greutate care nu este strict necesară: „căci Duhul Sfânt şi noi am hotărât” (v. 28). Este Duhul Sfânt care alege și lucrează prin apostoli. Ascultând de Duhul Sfânt, este necesar să nu fii fixat în propriile scheme. Este nevoie de o libertate profundă: „să nu vă mai impunem nicio povară în afară de acestea care sunt necesare” (v. 28). Este suficientă credința în Cristos. Acțiunea Duhului în Biserică este semnul prezenţei lui Isus printre ai săi. Duhul continuă să-i învețe. Conduce Biserica. Trebuie să-i acordăm atenție fără să presupunem că știm deja totul, de parcă nimic ar fi nou. Duhul ne învață, dar nu este ascultare fără acest discernământ: „Duhul Sfânt şi noi am hotărât!” A nu închide ușile pe care Dumnezeu le deschide! Nu trebuie să ne lăsăm închiși în tiparele și obiceiurile noastre! Este ascultarea Duhului și ascultarea apostolilor! Este decizia „primului conciliu” de la Ierusalimului!
În lectura a doua (Ap 21,10-14.22-23) citim ultimul fragment din Apocalips care descrie cetatea sfântă într-un detaliu: „Vino şi-ţi voi arăta Mireasa, soţia Mielului. Şi m-a luat în duh pe un munte mare şi înalt şi mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul care cobora din cer de la Dumnezeu” (Ap 21,9-10). O vede coborând din cer. Este „mireasa”: este Biserica, noul popor al lui Dumnezeu, care în cursul istoriei reunește toate popoarele de pe pământ. În timpul Apocalipsei este persecutată, dar acum este frumoasă, acoperită cu pietre prețioase și se prezintă ca orașul ideal – loc de întâlnire cu Domnul. Când toate promisiunile se vor împlini, ea va celebra nunta cu Mielul. „Nu am văzut în ea niciun templu, pentru că Domnul Dumnezeul Cel Atotputernic, este templul ei şi mielul” (v. 22). Particularitatea orașului este faptul că nu există templu. „Cetatea nu are nevoie de soare şi nici de lună ca s-o lumineze, căci gloria lui Dumnezeu o luminează, iar făclia ei este mielul” (v. 23). Acum prezența Domnului este pretutindeni și nu mai este nevoie să-l căutăm, să-l întâlnim pe Dumnezeu. Nu există un moment anume când Domnul va fi găsit! Lucrurile s-au schimbat complet: nu există ziua și noaptea, soarele și luna, nu mai au nici un motiv să existe, căci totul este luminat de splendoarea care vine de la Dumnezeu; Mielul, adică Cristos, este lampa care luminează. Prin el se bucură de gloria lui Dumnezeu. Nu mai există ore de muncă și odihnă, dar singura ocupație este adorarea lui Dumnezeu.
Suntem la încheierea discursului de despărțire de discipolii săi a lui Isus din Evanghelia după Ioan (In 14,23-29). Suntem în seara ultimei cine pascale. Își anunță plecarea la Tatăl, prezentându-și moartea și învierea ca pe o „călătorie”: nu va mai fi prezent fizic printre ai săi. În momentul în care îi lasă, Domnul îi îndeamnă să rămână fideli cuvântului său. Trebuie să-l iubească mai presus de orice: „dacă cineva mă iubeşte, va păzi cuvântul meu; Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el şi ne vom face locuinţă la el” (v. 23). Este introducerea omenirii în familia lui Dumnezeu, în viața trinitară. Punctul culminant este prezența lui Dumnezeu în orice credincios. Este rezultatul nemaiauzit al revelației creștine! O prezență care trebuie primită! Verbul grecesc pe care Ioan îl folosește pentru a ne spune acest lucru are în sine sensul de a observa, dar mai ales de a păstra, a conserva. Cuvântul trebuie păstrat: Domnul este primit. Lui i se dă spațiu. Dumnezeu nu se „merită”, ci se „primește”! Viața adevărată este „locuită” de Dumnezeu și acest lucru este posibil doar prin păstrarea cuvântului.
Textul trece repede de la Isus la Tatăl: a primi cuvântul, a-l păstra înseamnă a-l primi pe Isus însuși și pe Tatăl. Toate acestea sunt posibile prin trimiterea Duhului Sfânt care îi va ajuta cu lumina și puterea sa. Trimiterea Duhului mai are un scop: a face cuvântul lui Isus viu. Evanghelia a fost scrisă după înviere: tocmai în lumina Paștelui trebuie să o citim. Trăim în dimensiunea lui Cristos glorios care a învins moartea. Este persoana lui Isus cu tot ce a spus și a făcut. Evanghelia este întreaga viață a Domnului. Rabinii spuneau: Shemà, Israel! [„Ascultă, Israel!”, în ebraică]. Este o provocare în noi la shekina, adică prezența lui Dumnezeu! Poporul avea această așteptare! Isus este împlinirea ei! Astăzi liturgia ne oferă adevăratul scop amețitor: cel mai mare dar ai Paștelui este „locuința” lui Dumnezeu! Este memoria cuvântului, spațiul Domnului! Toate acestea ne fac „locuința” Domnului!
Este mărturisită acțiunea Duhului Sfânt continuu. E noua prezență – aceea a Duhului: „Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăţa toate şi vă va aminti toate câte vi le-am spus eu!” (v. 26). Există un mare dar din partea Atotputernicului: Duhul Sfânt, cel care are funcția de Mângâietor sau apărător, „chemat să fie alături” de omul credincios. Duhul va aduce aminte de tot ceea ce a spus și a făcut Isus, făcându-l prezent în comunitatea sa. A aminti și a învăța sunt darurile Duhului ce ne deschid să umblăm în fidelitate față de Evanghelie.
O vestea bună a vieții și a mântuirii pentru noi toți!
Bibliografia [anul C]: Angelo card Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” - Napoli – www.ilfilo.org; Armellini F. (http://www.qumran2.net; Anno Liturgico C Archivi – commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Farinella P., http://www.paolofarinella.eu; Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lectio divina (https://www.donbosco.it); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vianello A., https://incammino.blog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu