Unde-i fericirea?
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (13 februarie 2022)
Lecturi biblice: Ieremia 17,5-8; 1Corinteni 15,12.16-20; Evanghelia Luca 6,17-18a.20-26; lecturi biblice
Omilie
Liturgia din această duminică propune reflecției noastre o temă foarte importantă: aceea a fericirii. Fiecare dintre noi poartă în sine o nebănuită nevoie de a fi fericit. Toți, oricare ar fi condiția socială, cultura, reședința de la țară sau de la oraș, toți căutăm fericirea. Cine o găsește? Isus însuși a venit printre noi să ne indice calea care conduce la adevărata fericire. Este lumina pentru alegerile noastre. Profetul Ieremia stigmatizează omul care are încredere în om, așteptând de la el mântuirea, dar binecuvântează omul „care se încrede în Domnul”. Fericirea în sfântul Luca este a celor săraci, flămânzi, celor care plâng. În a doua lectură apostolul Paul se concentrează asupra singurei bogății în care omul se poate încrede cu adevărat: învierea lui Cristos – izvorul tuturor speranțelor noastre. Există un contrast între cei care nu cred în învierea morților – unii din Corint –, și cei care cred în ea, de când Cristos a înviat. E tradiția creștină!
Pe profetul Ieremia l-am întâlnit acum vreo două duminici în urmă. Lectura de astăzi (Ier 17, 5-8) este un scurt poem de înțelepciune care preia o temă des exprimată în Biblie: comparația dintre cei care și-au pus încrederea în Dumnezeu – cei „drepți” – și cei „blestemați” care și-au pus încrederea doar în valorile pământești. Începe cu o afirmație clară: blestemat să fie omul care se încrede în om, adică în sine, în abilitățile cuiva. Cu alte cuvinte, puterea, gloria, banii, sexul nu aduc fericirea. Este un proiect egoist! Profetul ne invită să fim prudenți. El vrea să ne dea un criteriu de viață și înțelepciune. Lumea bazată pe aceste pseudo-valori este ca un deșert de nelocuit, este un loc în care nu se poate dezvolta viața socială, unde este imposibil să trăiești. A doua parte a lecturii descrie omul binecuvântat „care se încrede în Domnul”: „El este ca pomul plantat lângă apă, care-şi întinde rădăcinile pe mal; nu se teme când vine arşiţa, frunzele lui sunt verzi, în anul secetos nu se îngrijorează şi nu încetează să facă fructe” (v. 8). Ieremia întrebuințează imagini folosite pentru într-o țară orientală scăldată în soare. Pe teritoriul Palestinei nu mai cad ploile din aprilie până în noiembrie; de aceea există un sistem de irigaţii foarte bine dezvoltat. Spre deosebire de copacii de stepă destinaţi arderii, pomii fructiferi au o vegetaţie bogată, având nevoie de irigaţii pentru a rodi. Planta fără apă seacă în timp ce își întinde rădăcinile spre mal unde este apă. Pomul verde simbolizează Tora, în ebraică, Legea lui Dumnezeu. Ieremia notează că viața construită pe propunerile oamenilor se termină cu un dezastru. Pe de altă parte, cine își bazează viața pe Dumnezeu, cu valorile sale, chiar dacă în ochii oamenilor apare ca un eșec... este binecuvântat: „Binecuvântat este bărbatul care se încrede în Domnul!” (v. 7).
În a doua lectură, apostolul Paul mută atenția către sfârșitul timpurilor: într-o zi morții vor învia! Primul dintre cei înviați este Isus, care le-a garantat discipolilor săi posibilitatea de a participa într-o zi la învierea sa. Este vorba despre învierea Domnului din morți… Dar și a noastră! Această întrebare despre înviere este foarte dificilă pentru cultura greacă marcată de dualismul platonician: omul este compus dintr-un trup și suflet. Unii corinteni marcați de concepțiile grecești – căci suntem în Grecia [Corintul este un oraș grecesc] – despre relația dintre „trupul” și „sufletul” nu puteau înțelege posibilitatea învierii trupurilor: era de neconceput pentru mentalitate grecească. I-au spus-o clar și lui Paul în timpul vizitei sale la Atena: Dumnezeu „«a stabilit o zi în care va judeca lumea cu dreptate prin omul rânduit [pentru aceasta], dând garanţie tuturor prin aceea că l-a înviat din morţi» [Isus Cristos]. Când au auzit ei de învierea din morţi, unii îl luau în râs, alţii ziceau: «Despre asta te vom asculta altă dată!»” (Fap 17,31-32). Dimpotrivă, în mentalitatea semitică – aceea a evangheliei – această dualitate este ignorată. Când Biblia vorbește despre „trup”, ea vorbește despre întregul om. La fel și când vorbește despre suflet. În ebraică, există două cuvinte diferite pentru a spune realitatea omului, în funcție de faptul dacă îl considerăm pe om în dimensiunea sa carnală sau spirituală. Când Isus spune: „acesta este trupul meu”, vrea să spună: „Eu sunt în umanitatea mea cu fiecare dintre voi”. Pentru Isus înviat, umanitatea sa a fost în întregime spiritualizată: nu mai este împovărat de limitele realităților create; el participă la calitățile spiritului. Argumentul lui Paul este foarte simplu: dacă nu am înviat, nici Isus nu a înviat. Ori învierea Domnului este centrul credinței creștine! Dacă Cristos nu a înviat, zadarnică este credința noastră. Fără înviere lucrarea lui Isus ar fi fără valoare, păcatul nu a fost eliminat pentru că moartea continuă să domnească în lume. Paul experimentase învierea lui Isus pe drumul Damascului: „În timpul călătoriei, pe când se apropia de Damasc, dintr-o dată l-a învăluit o lumină din cer. Căzut la pământ, a auzit un glas care-i spunea: «Saul, Saul! De ce mă persecuţi?» El a răspuns: «Cine eşti, Doamne?» El i-a zis: «Eu sunt Isus pe care tu îl persecuţi!»” (Fap 9,3-5). Domnul este viu dincolo de moarte. Biserica a mărturisit-o: Isus a înviat! El este Mântuitorul lumii. Dar învierea lui Isus lucrează de acum înainte în credincioși săi, dându-le deja în această viață marea fericire care își are izvorul în iubire!
Evanghelia după Luca (Lc 6,17-18a.20-26) relatează fericirile în timp ce Isus este pe câmpie. „Predica de pe munte” este a lui Matei (Mt 5-7), în care sunt „fericirile” (Mt 5,3-11). După ce a petrecut noaptea singur în rugăciune, după ce alege doisprezece discipoli după numărul triburilor lui Israel cărora le dă numele de apostoli, „Isus s-a oprit pe câmpie. O mare mulţime de discipoli ai săi şi mult popor din toată Iudeea, din Ierusalim şi din toată zona de coastă a Tirului şi a Sidonului, au venit ca să-l asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor” (v. 17-18). În fața acestei ascultări și a căutării ce exprimă dorința profundă de bine și de fericire, Domnul pronunță discursul fericirilor: cele patru fericiri, după Luca. Domnul proclamă fericiți săracii, cei flămânzi, cei care plâng și cei persecutați, căci mare va fi recompensa în ceruri. Termenul „sărac” are o semnificație deosebită în sfântul Luca: se numește anawin [în ebraică]: cel care așteaptă ajutor numai de la Dumnezeu punându-și speranța în el. Isus este prezentat încă de la începutul slujirii sale ca fiind trimis să vestească mesajul mântuirii celor săraci, ca Lazăr (Lc 16,19-31) care și-a pus încrederea în Dumnezeu, ca văduva săracă ce a oferit lui Dumnezeu „tot ce avea la viața ei” (Lc 21,4). Săracul din Scriptură este cel care își pune refugiul numai în Dumnezeu, indiferent de condițiile sale economice. De aici putem înțelege că nu este un păcat să fii bogat. Dar păcatul este un „blestem” care stă tocmai în „a ne pune încrederea în trup”, adică în realitatea umană. El este cel care se înconjoară de bunuri gândindu-se că aceste realități îi vor da mântuirea.
Sunt patru „vai”: vai vouă bogaților, vai vouă sătuilor, vai vouă care râdeți, vai vouă când toţi oamenii vă vor vorbi de bine. În alte cuvinte: vai vouă nefericiților din această lume… Un „vai” care exprimă neplăcere, regret, întristare, amărăciune. Isus nu ameninţă, ci îi plânge... Domnul le atrage atenția pentru a nu se închide în ei înșiși; nu văd decât orizontul prezentului, cel material. Se exclud din împărăția lui Dumnezeu. E un „vai” vouă!
Pentru Isus săracii sunt fericiți. Unde-i fericirea?... Este bucuria împărăției lui Dumnezeu!
Bibliografia [anul C]: Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” - Napoli – www.ilfilo.org; Armellini F. (http://www.qumran2.net; Anno Liturgico C Archivi – commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Farinella P., http://www.paolofarinella.eu; Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lectio divina (https://www.donbosco.it); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vianello A., https://incammino.blog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu