Comuniune cu Domnul
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (2 mai 2021)
Lecturi: Faptele Apostolilor 9,26-31; 1Ioan 3,18-24; Evanghelia Ioan 15,1-8; lecturi biblice
Omilie
Suntem în timpul Paștelui. Evanghelistul Ioan folosește imaginea viței de vie pentru a prezenta relația lui Isus cu discipolii săi. Aceste cuvinte sunt destinate să insufle încredere în noua comunitate creștină care crește și merge mereu cu speranță printre situațiile care ne pot fi evitate. Creștini simt că trebuie să rămână uniți cu Cristos ca vița de vie, susținuți de Dumnezeu și de mărturia apostolilor. „A rămâne” în comuniune cu Domnul! Cuvântul se referă la alegerea lui Cristos. Pentru a fi validă această alegere trebuie reînnoită în fiecare moment. Iată ce înseamnă „a rămâne” cu Isus: este o alegere continuă. A doua lectură (1In 3,18-24) vorbește despre comuniunea cu Isus prin iubirea activă și acțiunea Duhului: este comunitatea creștinilor, adică Biserica. Trebuie să-l aleagă continuu pe Cristos în diferitele impasuri ale istoriei, mergând și crescând în număr prin mângâierea Duhului. În prima lectură (Fap 9,26-31) continuă relatarea întâlnirii dintre Paul cu comunitatea Bisericii din Ierusalim unde este marginalizat căci toţi se temeau de el. Doar Barnaba îi face loc în comunitate. Evanghelia prezintă viață trăită în întregime de Isus sub asemănarea viței de vie și a mlădițelor pentru a face să se înțeleagă unirea care există între Isus și discipoli săi. Dumnezeu a făcut ca tulpina străveche și sterilă a viței de vie să încolțească în ziua de Paști, ca o viță nouă: este Cristos înviat, adevărata viță de vie. Isus este vița, discipolii alcătuiesc ramurile. Este comuniune cu Domnul. Dumnezeu așteaptă fructe: dreptate, sinceritate, iubire. Grădinarul – ca viticultor – curăță și taie via ca să crească să dea roade bogate.
În prima lectură luată din Faptele Apostolilor (Fap 9,26-31), sfântul Luca relatează întâlnirea dintre Paul – pe atunci era încă Saul – cu comunitatea din Ierusalim: se temeau toți amintindu-și de îndârjirea lui Saul în persecuția creștinilor necrezând că e un discipol. Dar Barnaba l-a luat şi l-a dus la apostoli și le-a povestit experiența de pe drumul Damascului. Luca vrea să spună cum l-a întâlnit pe Domnul, cum a intrat în comunitatea ucenicilor. Nu i-a fost ușor pentru că membrii comunității aveau atâtea motivele să se îndoiască de el: l-au izolat și marginalizat căci „toţi se temeau de el, necrezând că este discipol” (v. 26). A încercat să se alăture ucenicilor, dar se temeau de el. Însă Barnaba vede lucrurile într-un diferit, îl primește și îl introduce în comunitate. „El umbla în Ierusalim împreună cu ei, predicând cu îndrăzneală în numele Domnului” (v. 28). Indică familiaritatea deplină care s-a stabilit între el – Paul – și ceilalți apostoli. Astfel Paul devine apostolul pe care îl cunoaștem. Acum vorbea şi discuta aprins cu evreii vorbitori de limbă greacă care „căutau să-l ucidă. Când au aflat fraţii, l-au dus la Cezareea şi l-au trimis la Tars” (v. 29-30). Evreii eleniștii, erau atașați de tradițiile lor, au voit să-l omoare pe Paul, dar creștinii îl trimit în Tars, cetatea sa natală. Frate pe frate s-au ajutat! Cât de dificil este înserarea lui Paul în colegiul apostolilor, familiaritatea lui cu ceilalți apostoli, pentru ca Biserica să fie în pace! E greu, dar nu imposibil!
În a doua lectură apostolul Ioan (1In 3,18-24) prezintă un manual prescurtat al vieții creștine: să iubești cu fapte și nu numai în cuvinte; să trăiești reconciliat sau împăcat cu Dumnezeu și cu tine însuți; să fii conștienți de protecția și tăria lui Dumnezeu, având credință în Isus și în puterea Duhului care ne-a fost dat ca dar. Este credința și iubirea împărtășită în comunitate: „să credem în numele Fiului său, Isus Cristos, şi să ne iubim unii pe alţii” (v. 23). E limpede: o morală pascală! Este credință vie și se traduce în iubire sinceră pentru alții. În această logică, noi ne iubim reciproc fiindcă suntem copii ai aceluiași Tată, frați și surori în Isus. Iubirea este exigentă. Apostolul arată că încrederea – rodul iubirii – stabilește pacea și risipește orice teamă și ne încurajează: „ne vom linişti inima înaintea lui pentru că, chiar dacă inima noastră ne acuză, Dumnezeu este mai mare decât inimile noastre şi cunoaşte toate” (v. 20). Nu există încurajare mai înaltă și mai liniștitoare decât aceasta!
Evanghelistul Ioan folosește discursul cuvintelor de pe urmă pentru a vorbi despre raportul dintre Isus și discipolii săi (In 15,1-8). Apostolul prezintă parabola viţei de vie şi a mlădiţelor: „eu sunt viţa cea adevărată, iar Tatăl meu este viticultorul” (v. 1). Figura Tatălui ca agricultor! Pentru evreul credincios viţă de vie este ruptă din Egipt și transplantată în Israel, cultivată cu grijă și cu iubire de Dumnezeu care așteaptă struguri. Această viţa corespunde aşteptărilor lui Dumnezeu pentru că Isus este viţa cea adevărată. Discipolul trăiește şi aduce rod, dacă este unit cu Domnul. Dumnezeu Tatăl este viticultorul: are grijă de via sa, să-i dea roade îmbelșugate. El intervine muncind pământul și tăind via. Două acțiuni realizate de țărani în diferite anotimpuri ale anului. Primul, în timpul iernii, când vița nu are frunze și pare deja moartă: este îndepărtarea lăstarilor care s-au uscat și sunt inutili. Știm bine că tăierea este necesară pentru ca vița să poată să crească. Al doilea este făcut în vară: eliminarea mlădițelor slabe pentru a favoriza strugurii; nu să producă frunziș, nici ramuri goale, ci struguri mari. Când țăranul taie via atunci via „plânge” unde este tăiată, până când rana se vindecă și se cicatrizează. Tăierea, atât de necesară, este întotdeauna o operație dureroasă pentru vie și multe corzi tăiate sunt aruncate în foc. Isus nu are frică să spună că Tatăl său trebuie să împlinească tăierea. Este cuvântul lui Dumnezeu care face această tăiere!
„Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele” (v. 5). Isus nu spune, așa cum ar fi mai logic: „Eu sunt trunchiul, voi sunteți mlădițele”, ci le spune: „Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele”, adică, el este toată vița de vie, inclusiv mlădițele. Noi, pentru Isus, nu suntem o parte a viței de vie cu propria consistență – trunchiul –, dar suntem inserați cu totul în Cristos. Aceasta înseamnă că Isus înainte de a cere discipolilor săi să „facă”, el le cere să devină una cu el, astfel încât acțiunile lor să izvorască dintr-o profundă identitate obținută în virtutea botezului. Dacă nu este această comuniune profundă, ce se întâmplă? Domnul declară: „cel care rămâne în mine şi eu în el, acela aduce rod mult, pentru că fără mine nu puteţi face nimic” (v. 5). „Nimic”, adică nu putem face nimic bun care să fie cu adevărat rodnic; nici măcar lucruri mărunte, doar nimic, zero. Pentru creștini, dacă nu suntem uniți cu Cristos, nu putem face nimic. Cuvântul cheie este „a rămâne” – de șapte ori în evanghelia de astăzi – indică unirea discipolului cu Isus, piatra de temelie a tuturor activității în Biserica sa. „Fără mine nu puteți face nimic”, adică nu putem face nimic bun cu adevărat rodnic pentru viața veșnică. A rămâne în el ca mlădița în viță, înseamnă a trăi ca el practicând dreptatea, pacea, milostivirea, sinceritatea, gratuitatea, dar cu aceleași motivații: nu în avantajul propriul, dar pentru alții. A rămâne mlădițe înseamnă a fi în comuniune cu Cristos în aşa fel că poți trăi din aceeași rădăcină, în aceeași limfă, aducând roade. Fiecare dintre noi rămâne o coardă de viță atunci când dă fructe și, prin tăiere, aduce roade îmbelșugate!
Domnul stabilește cu discipolii săi o legătură vitală așa cum este butucul de vie cu mlădiţele. Nu poți să rămâi cu Isus fără a-i imita umilința, curajul, generozitatea, milostivirea sa… Este viața lui Isus: comuniunea cu discipolii și cu noi!
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année B, Éditions Paulines, 1983; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Piccolo G., http://www.clerus.va/content/clerus/it/omelie; Mela R., http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Rosini F., don Fabio Rosini - Pagina Archivio - Cerco il Tuo volto; L'Osservatore Romano; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu