„Vestea bună” – timpul convertirii și al harului
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (6 decembrie 2020)
Lecturi: Isaia 40,1-5.9-11; 2Petru 3,8-14; Evanghelia Marcu 1,1-8; lecturi
Omilie
Cuvântul Domnului anunță mângâierea poporului. Timpul pedepsei s-a terminat. De acum încolo este timpul harului: este la poartă! În prima lectură, un profet trăiește o experiență de mângâiere în exilul babilonic. Sunt cuvinte pline de speranță pentru că s-a terminat sclavia. Ierusalimul aude prima veste: apare un timp nou al bucuriei. Evanghelia de astăzi revine tema mângâierii, care va înlocui timpul pedepsei și va face anunțul Botezătorului al timpurilor noi – har și botez în Duhul Sfânt. A doua lectură privește spre viitor: se vor împlini în crearea unor ceruri noi și a unui pământ nou. Ard două lumânări acum… Este bucuria așteptării, e timpul convertirii și al harului…
Lectura întâia face parte din „Cartea mângâierilor lui Israel”, unde citim vestea întoarcerii poporului din exilul babilonic (Is 40,1-5.9-11): Domnul conduce spre libertate. O cale neașteptată! Este sentimentul lui Dumnezeu față de poporul său și descoperirea preocupării sale: „mângâiaţi, mângâiaţi-l pe poporul meu!” (v. 1). Este anunțată sfârșitul sclaviei ce dăinuie șaizeci de ani [între 597-538 înainte de Cristos]: „vorbiţi la inimă Ierusalimului şi spuneţi-i că suferinţa lui s-a terminat, că nelegiuirea sa a fost răscumpărată” (v. 2). Dumnezeu vestește nu numai că pedeapsa a luat sfârșit, ci că vinovăția ei a fost îndepărtată. Cuvintele profetului anonim de la sfârșitul pribegiei [Deutero-Isaia, capitolele al 40-55] se deschid speranței. Vestitorul își desfășoară activitatea în Babilon între primele victorii ale lui Cirus cel Mare, regele Persiei (559-530 î.C.), cu căderea imperiului Babilonian și edictul de eliberare [din anul 538 î.C.] ce a permis întoarcerea din exil în Țara Sfântă. Mesajul este clar: „Iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere şi braţul lui stăpâneşte!” (v. 10). Pregătiți-vă: „un glas strigă: «În pustiu pregătiţi calea Domnului, îndreptaţi în loc neumblat o cale pentru Dumnezeul nostru! Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal vor fi nivelate, ce este strâmb va fi îndreptat, iar ce este colţuros va fi netezit»” (v. 3-4). Captivii sunt invitați să se pregătească pentru marea intervenție a lui Dumnezeu. Domnul în persoană părăsește Babilonul și se pune în fruntea ostaticilor care se întorc în Palestina. Dumnezeul alianței este Domnul istoriei: „Iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere!” Se inaugurează împărăția lui Dumnezeu în istorie. Este nevoie de mângâiere şi încurajare!
Sfântul Petru – în a doua lectură (2Pt 3,8-14) – ne îndreaptă atenția spre ultima și definitiva intervenție a lui Dumnezeu: venirea Domnului, sfârșitul lumii și judecata de pe urmă. E o „apocalipsă” târzie, care în greacă înseamnă „ridicarea vălului”. Primii creștini erau convinși că Isus va schimba lumea în curând, dar, după câteva decenii, și-au dat seama că modul în care Dumnezeu măsoară timpul este diferit de al nostru: „o zi la Domnul este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o singură zi!” (v. 8). Dacă el nu distruge lumea este pentru că vrea ca toți oamenii să aibă timp să se convertească și să fie salvați: „Domnul nu întârzie împlinirea promisiunii […], ci el este îndelung răbdător faţă de voi, întrucât nu vrea să se piardă, ci ca toţi să ajungă la convertire” (v. 9). Aceasta este întârzierea parusiei, adică a doua venire a lui Isus de la sfârșitul timpurilor în glorie. El nu grăbește veacurile pentru că respectă omul și încearcă să-l cucerească cu iubirea sa. Aparenta întârziere trebuie citită ca semn al milostivirii, răbdării și dorinței de a nu pierde pe niciunul dintre fii săi. Scopul este de a însufleți pe credincioși în trăirea vieții creștine. Dumnezeu dă fiecăruia timpul necesar pentru a se converti. Va veni sfârşitul, căci Dumnezeu este judecător și Domn al istoriei. Asta este sigur! „Noi aşteptăm […] ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui dreptatea” (v. 13). Astfel „străduiţi-vă să fiţi găsiţi în pace, fără cusur şi fără prihană!” (v. 14). Important este să fim perseverenți și veghetori!
Sfântul Marcu (Mc 1,1-8) anunță la toți că trimisul lui Dumnezeu este Mesia, care stă să vină. Domnul vine la noi în persona lui Isus. „Începutul evangheliei lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu” (v. 1). În greacă „evanghelie” nu înseamnă „carte”, dar „veste bună”. „Început” [în greacă arché] este primul cuvânt al Bibliei [în Geneză] și primul al Evangheliei după Marcu, cea mai veche: creația și noua creație. Marcu înțelege să spună vestea bună anunțată și realizată de Isus, adică acțiunea lui Dumnezeu care se face istorie și are ca personaj principal pe Cristos Domnul. Evanghelistului îi place foarte mult acest cuvântul simplu, „Isus”, pentru a indica umanitatea și rolul de mântuitor: în etimologia sa înseamnă „Adonai [Yahve] salvează”. „Cristos”: subliniază aspectul mesianic; se concentrează asupra așteptării și speranței. „Fiul lui Dumnezeu” vrea să spună: demnitatea care trece dincolo de orizontul experienței noastre umane pe care Evanghelia vrea să ni-l descopere treptat și se încheie pe Golgota, la picioarele crucii, când centurionul roman, văzându-l pe Isus răstignit care şi-a dat sufletul, a exclamat: „Cu adevărat omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!” (Mc 15,39).
Marcu aplică cuvintele profetului Isaia lui Ioan Botezătorul: „Iată, eu îl trimit pe îngerul meu înaintea feţei tale; el va pregăti calea ta. Glasul celui care strigă în pustiu: «Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările lui!»” (v. 2-3). Interesant: transferă vocea în deșert și pregătește căile Domnului prin predica lui Ioan. Botezătorul se dovedește a fi împlinirea profeției lui Isaia în slujirea și persoana sa.
Ioan anunță vestea bună de a ne converti, adică a ne schimba felul de gândire capabil să arate diferenţa dintre creştin şi cei care nu au darul credinţei. În ebraică convertire se zice teshuvah și înseamnă „întoarcere”. Convertire, în limbajul biblic, nu înseamnă nici schimbarea religiei, nici schimbarea vieții, dar o „întoarcere la Domnul”, care, în greacă – metánoia – vine interpretată cu „schimbarea mentalității”: înseamnă să dai lui Dumnezeu întâietate, valoarea pe care o are Domnul, înainte de păcat; a îndrepta calea inimii, pe care iertarea o purifică și o deschide iubirii. A ne converti nu mai este a privi la sine, ci a privi cu ochii lui Dumnezeu, intrând pe o stradă nouă, unde nu se umbla. Dumnezeu este centrul. Evident că schimbarea nu aparține capacităților noastre umane. Numai Dumnezeu poate face aceasta.
Două voci strigă aceleași cuvinte, la o distanță de secole, în același pustiu. Una, bucuroasă, a lui Isaia: „Iată, Dumnezeul tău! Spuneți-i fiecărei făpturi!” Alta, dramatică – este vocea lui Ioan care repetă: „Iată, vine după mine cel care este mai puternic decât mine! Este Domnul sfânt!”
„Ioan Botezătorul era în pustiu, predicând botezul convertirii spre iertarea păcatelor” (v. 4). Mărturisirea păcatelor înseamnă a recunoaște în public propriile limite, propriile greșeli, cu disponibilitatea schimbării comportamentului. Să ascultăm predicarea lui Ioan: proclamă cuvântul lui Dumnezeu, deschide calea convertirii care eliberează. Isus a venit să aducă omului mântuirea, să ne elibereze de păcat şi să ne dăruiască viaţa nouă în care domnește dreptatea şi bucuria, libertatea şi pacea.
Acesta este Adventul: descoperirea „veștii celei bune”. Este timpul convertirii și al harului!
Bibliografia [anul B]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996; Bianchi E., http://www.monasterodibose.it; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année B, Éditions Paulines, 1983; Brèthes Ch., Liturgia della festa. Anno B. Introduzioni, monizioni, proposte: un sussidio a foglietti separabili per preparare la messa, Messaggero Padova 1984; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Follo F., http://francescofolloit.blogspot.com; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Ronchi E., http://avvenire.it; Sacchi A., http://nicodemo.net; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu