pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] (9 august 2020)
Omilie
Liturgia de astăzi are de a face cu credința mai ales cu obiectul credinței: în cine ne-am pus încrederea? În Dumnezeu și se încheie cu Biserica ce trebuie să aibă credință și s-o hrănească în credincioșii săi. Profetul Ilie, apostolul Paul și discipolii se încred în Dumnezeu care se revelează omului. Textele biblice ne invită să ne corijăm ideea pe care ne-o facem despre Dumnezeu. În prima lectură se vorbește despre experiența lui Ilie de pe muntele Horeb, unde profetul cunoaște un aspect fără precedent al revelației divine: nu un Dumnezeu cu tunete și fulgere, ci un Dumnezeu cu „sunet de linişte adâncă”. Acesta este Domnul: „liniște adâncă”. Evanghelia poartă semnul mesianic și revelator făcut de Cristos: merge pe apele mării Galileei, căci Dumnezeu pentru orice evreu este „Domnul apelor”. Lectura a doua se concentrează asupra misterului respingerii lui Mesia de către Israel, care nu a fost capabil să accepte noua descoperire [revelația] ce dă un prilej de meditație răscolitor a lui Dumnezeului în persoana lui Isus Cristos, Fiului Întrupat.
În prima lectură (1Rg 19,9a.11-13a), profetul Ilie persecutat de moarte de regina Isabela, soţia regelui Ahab, care i-a spus că Ilie ucisese toți profeții zeului Baal. Plin de frică și descurajare Ilie fuge în pustiu și a cerut să moară. Departe de oameni, putea să adoarmă și să moară liniștit. Dar Dumnezeu nu-i face reproșuri; îl lasă să doarmă, apoi, îl trezește: „ridică-te și mănâncă, pentru că e lung drumul pentru tine!” (1Rg 19,7). Sprijinit de hrana cerească, a mers patruzeci de zile până la muntele Domnului, Horeb sau Sinai, adică izvorul credinţei în Dumnezeu. Este un drum lung la capătul căruia se descoperă adevăratului chip al Domnului. „Ieşi şi stai pe munte în faţa Domnului, deoarece, iată, Domnul e pe punctul să treacă!” (v. 11). „A fost un vânt mare și puternic; dar Domnul nu era în vânt; […] a fost un cutremur de pământ; dar nu era în cutremur Domnul; […] a fost un foc; dar nu era în foc Domnul” (v. 11-12). „Teofania”, adică descoperirea lui Dumnezeu, nu este nici în foc sau în uragan, dar în briza unui vânt lejer. Profetul „focos” căuta pe Domnu și el era în murmurul perceptibil al unei brize liniștite. Dumnezeu e „liniște adâncă” (v. 12). Tăcerea care înconjoară venirea Domnului este o notă împotriva zeului Baal, zeul furtunii. El credea că salvarea onoarei lui Dumnezeu este în masacrarea „necredincioşilor”, dar acum descoperă că a fost pe o pistă greşită. Într-un cântec celebrul, Bob Dylan are un refren la întrebările noastre cele multe pe care exact ca Ilie într-un moment de criză: „Răspunsul e în respirația vântului!” [The answer is blowing in the wind!]. Intimitatea divină este în tihnă și consolarea. Adevăratul Dumnezeu este iubire și milostivire.
Și sfântul Paul se înșeală cu privire la Dumnezeu. A fost un persecutor violent pentru creştini. Într-o zi el l-a întâlnit pe Isus pe drumul Damascului și i-a scos din minte toată încrederea sa neclintită în „Lege”: este o adevărată convertire. El a înțeles în acea zi că a crede în Cristos nu e o lepădare a credinței sale evreiești, dimpotrivă, Isus realizează în persoana sa, prin viața, moartea și învierea sa, planul lui Dumnezeu anunțat în Scripturi. De acum înainte va predica despre Domnul. Evreu „focos” simte neliniște cu privire la destinului poporului său: „mare îmi este întristarea şi nesfârşit chinul în inima mea” (v. 2), scrie romanilor (din care este luată lectura a doua – Rom 9,1-5). Este descoperirea lui Cristos pe care voia s-o împărtăşească fraţilor evrei, să-i conducă la adevăr, dar ei refuză să-l recunoască drept Mesia pe Isus. Paul exprimă durerea faţă de necredinţă lor: „aş dori să fiu eu însumi anatema de la Cristos pentru fraţii mei” (v. 3). Această frază anatema nu are numai excomunicarea din sfera comunității; în Vechiul Testament semnifică distrugerea totală a dușmanilor și a bunurilor în caz de război; în Noul Testament implică blestemul: cine este lovit de anatema este blestemat. Apostolul ajunge la disponibilitatea interioară de a fi condamnat, adică separat de Cristos, pentru a salva pe conaționalii săi! O astfel de declarație în favoarea poporul arată cât de mare este iubirea față de această națiune aleasă! Imnul este închinat măreției lui Israel. Paul prezintă opt privilegii ale poporului: „ale lor sunt înfierea şi gloria, alianţele şi Legea, cultul şi promisiunile; ai lor sunt patriarhii şi din ei vine, după trup, Cristos, care este deasupra tuturor, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin”. (v. 4-5). Această glorificare îi este dată lui Cristos cu titlul de „Dumnezeu”. Este culmea revelației lui Isus – stăpânul tuturor binecuvântat în veci!
Astăzi Evanghelia după Matei (Mt 14,22-33) ne relatează unul dintre episoadele care întotdeauna izbește fantezia celui care ascultă. Isus merge pe undele mării Galileei, revelându-se în divinitatea sa, pentru că Dumnezeu este pentru orice evreu „Domnul apelor”. Dumnezeu are putere asupra mării, căci „a domolit furtuna și valurile s-au potolit” (Ps 107,29). Cristos se descoperă drept stăpân atotputernic peste forţele dezlănţuite ale naturii care ameninţau barca.
Minunea în care Isus umblă pe apă și potolește vântul este descrisă de sfântul Matei imediat după înmulțirea celor cinci pâini și a celor doi pești. Mulțimea este entuziastă. Privesc spre Isus ca la un rege care ar putea să împlinească toate așteptările; îi va elibera de ocupaţia romană; este regele de care aveau nevoie. Domnul cunoaște intenția mulțimii, îşi dă seama de această capcană şi nu vrea să-i introducă pe ucenici în acest joc. Îi trimite spre malul celălalt, spre Betsaida: „îndată i-a zorit pe discipoli să urce în barcă şi să meargă înaintea lui pe ţărmul celălalt” (v. 22). „I-a zorit”: trebuie să meargă. Rămas singur, Isus se retrage pe munte să se roage. Deja este noapte târziu. Barca în care se găsesc ucenicii se află în mijlocul mării și este zguduită de valurile puternice. Furtună, spaimă și teamă! Situația este critică. Răsăritului era încă departe. Spre dimineață, discipolii îl văd pe Isus umblând pe mare, dar nu-l recunosc. Sunt îngroziți. Cred că văd o fantasmă. Strigă de frică. Atunci, cel care umblă pe mare se face recunoscut prin expresie pronunţată de Dumnezeu: „Eu sunt!” (Ex 3,14), când i s-a arătat lui Moise. „Isus le-a vorbit: «Curaj! Eu sunt, nu vă temeţi!»” (v. 27).
Isus care merge pe mare vine să ne facă să înţelegem că este Pantocrator, adică este regele universului. Aceste puteri ale întunericului nu are nici o priză asupra lui. El ne descoperă că adevăratul Dumnezeu este învingător asupra morții şi a păcatului. Barca lovită de valuri, teama ucenicilor, cuvintele lui Isus, strigătul lui Petru, ne fac să înţelegem că episodul vrea să fie un simbol al comunităţii creştine care trece prin greutăţi, care explorează dubiul, dar cu toate acestea Isus nu ne abandonează: e cu noi, Domnul! Important e să aveam credinţă; să ne rugăm asemenea lui Petru: „Doamne, salvează-mă!” Mână întinsă către Petru vă fi și salvarea noastră! Atunci totul se calmează: „când s-a urcat în barcă, vântul a încetat, iar cei care se aflau în barcă l-au adorat spunând: «Cu adevărat eşti Fiul lui Dumnezeu!»” (v. 32-33). Isus este Dumnezeu – liniște adâncă, nu zarvă! De aceea l-au adorat!
bibliografia [anul A]: Armellini F. http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R. http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J. http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Doglio C. https://www.qumran2.net; Dumea C. www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M. http://www.catechistaduepuntozero.it; Lasconi T. http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A. http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. http://www.qumran2.net; Manicardi L. https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F. http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu