Viața
nouă primită de la Domnul
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (28 iunie 2020)
Lecturi: 2Regi
4,8-11.14-16a; Romani
6,3-4.8-11; Evanghelia Matei
10,37-42; lecturi
Omilie
Astăzi Cuvântului Domnului se mișcă
în a recunoaște „trecerea lui Dumnezeu” în trimișii săi, fie profeți, fie
apostoli, fie unul fiecare ce vrea să-și ducă crucea împreună cu Domnul. Prima
lectură povestește despre profetul Elizeu văzut și primit de o femeie drept omul
lui Dumnezeu; Evanghelia vorbește ucenicilor pe care Isus îi trimite în lume,
dar în realitate exprimă condițiile pentru oricine vrea să-l urmeze pe Domnul.
Sunt cuvinte exigente și răscolitoare. Cristos cere de la cel care vrea să-l
urmeze să se angajeze fără măsură, până la sfârșit, să fie liber, dispus să
înfrunte crucea. Lectura a doua descrie viața creștină ca o identificare
deplină în viața lui Cristos.
În prima lectură luată din cartea Regilor (2Rg 4,8-11.14-16a) Elizeu este la începutul activității
sale de profet pe la anul 850 î. C. Este discipolul și succesorul lui Ilie și e
primit cu ospitalitate în casa unei familii nu ca un drumeț sau pelerin, dar că
pe „omul lui Dumnezeu”. Femeia din Șunem face parte din poporul lui Israel, din
tribul lui Isahar, stabilit în bogata câmpie Esdrelon, lângă valea lui Izreel
[între Tabor și muntele Carmel]. Ea și soțul săi decid să-i construiască la
etaj o cameră mobilând-o cu tot ce avea ea ca să stea liniștit și comod
profetul. Motivul îl spune soțului: „Iată, ştiu că omul acesta care
trece totdeauna pe la noi este un om sfânt al lui Dumnezeu!” (v. 9). Ospitalitatea pentru oriental este deschidere
și atenție pentru omul singur și părăsit. Notăm: să-i dea o cameră curată, un
pat, o masă, un scaun și o lampă pentru a medita și a se odihni este mult mai
mult decât un lux: este o bogăție. Femeia oferă ospitalitate fără interes
personal, nu cere nimic în schimb, bucuroasă că a fost de ajutor „omului lui
Dumnezeu”. Dar nu rămâne fără recompensă. La recomandarea slujitorului
său, Ghehazi, – care îi este și interpret – profetul îi promite femeii darul
mult așteptat de ea pe care nu îndrăznește să-l spere; îi promite un fiu căci nu
are nici un copil şi soţul ei e în vârstă: „la anul, pe vremea aceasta, vei
ţine în braţe un fiu!” (v. 15). Domnul o recompensează pentru că a știut să
vadă trecerea lui Dumnezeu în trecerea omului lui Dumnezeu. Este un miracol pe
care familia îl așteptă. Femeia descoperă în Dumnezeu secretul care o purta să-l
iubească. Domnul o recompensează binecuvântând și demonstrând că el este dătătorul
vieții.
Continuă scrisoarea sfântului Paul către primii creștini din Roma (Rom 6,3-4.8-11). Amintește că răscumpărarea lui
Cristos are efecte directe asupra vieții omului datorită botezului care l-au primit romanii.
Este ziua cea mai importantă a vieţii, când au fost „primiți” în marea familie creștină
prin patima, moartea și învierea lui Isus. Au fost „botezați în moarte”, nu pentru
funeralii, ci pentru „renaștere”, ca a lui Cristos, înviind din morți spre
gloria Tatălui. Paul face apel la ritul baptismal prin scufundare. În Biserica
primară se scufundau în apă adulții, în noaptea de Paști. Participă la moartea
și îngroparea lui Isus, adică sfârșitul solidarității în păcat: „am fost
înmormântaţi împreună cu el prin botez în moartea lui pentru ca, după cum
Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o
viaţă nouă” (v. 4). Domnul ni s-a alătură prin botez. Apele de la botez sunt
considerate pentru romani o nouă naştere. În mormântul apei din izvorul
baptismal pătrunde omul vechi, învăluit în slăbiciune și mizerii, pentru a muri
acolo, lăsând în urma sa hainele răului. Catehumenul îngropa trecutul
caracterizat prin violențe, uri, adultere, furturi, coruperi, imoralități, dar ridicându-se
din apă arăta ființa nouă gata să-l urmeze în drumul său pe Cristos. Iese o
creatură nouă, strălucitoare, capabilă de a merge într-o viață nouă. În ziua
botezului, ne-am scufundat într-un ocean de iubire a lui Dumnezeu Tatăl, Fiul
și Duhul Sfânt. Este solidaritatea cu Isus în misterul său; este „primirea” din
partea aceluia care ne-a iubit; este comuniunea misterică care face omul să trăiască
chiar viața lui Dumnezeu; este o omenire nu distrusă de germenii morții
copleșită de păcat, ci de Cristos care este dominat de har și viață. Dumnezeu
nu impune harul, ci îl oferă. În acest ultim verset, apostolul indică consecințele
practice ale evenimentului: dacă botezul este ziua renașterii, acesta înseamnă
începutul unei vieți morale complet noi; creștinul nu poate să continue faptele
de mai înainte, trebuie să considere că „sunteţi morţi pentru păcat, dar vii
pentru Dumnezeu în Cristos Isus!” (v. 11).
A urma pe Cristos este foarte exigent.
În Evanghelia după Matei (Mt 10,37-42) încheie „discursul misionar” în care însuși Isus indică
care sunt cerințele urmării sale: să-l iubești mai mult decât orice altă
realitate, să renunți la propria viață, să primești persoana altuia, a celor
umili. Verbul „a primi” este pronunțat de opt ori în discursul despre misiune
și înseamnă inima Sfintei Scripturi.
Isus trebuie iubit mai presus de
toate. Precizează cu multă tărie că iubirea noastră pentru el trebuie să treacă
înainte de toate legăturile familiei: „cine îşi iubeşte tatăl sau mama mai mult
decât pe mine nu este vrednic de mine” (v. 37). Vestirea Împărăției este
exigența cea mai mare, chiar respectul față de părinți de la care am primit
viață. Este vorba despre o provocare cu care Cristos le cere discipolilor săi
ca iubirea pentru el să treacă înaintea tuturor celorlalte iubiri. Lasă să
transpară „unicul necesar”: Cristos Isus. Este „radicalismul evanghelic” pentru
că este măsura sa „capabilă” de Dumnezeu. Să-l punem pe Domnul în centrul
existenţei noastre. Când omul întâlnește pe Isus întâlnește crucea și iubirea
sa până la sfârșit. Dacă privim mai atent, vom vedea că Cristos nu se adresează
mulţimii, ci apostolilor: „cine nu-şi ia crucea şi nu mă urmează nu este vrednic
de mine” (v. 38). Isus revendică precedenţa absolută între toţi şi toate.
Trebuie să trăim într-o atitudine
de dăruire; să avem faţă de alţii spirit de primire şi de ospitalitate: „cine
vă primeşte pe voi pe mine mă primeşte, iar cine mă primeşte pe mine îl
primeşte pe acela care m-a trimis” (v. 40). La cei vechi ospitalitatea era
sacră. La popoarele sărace oaspetele este primit cu căldură și respect. Astăzi străinul
este considerat ca un intrus. Se practică ospitalitatea încă, dar este
condiționată de interese: a devenit o industrie, izvor de bani; turistul este
perceput ca sursă de bogăție…
Discipolul este cel care anunță
venirea Domnului. „Primirea” este definitivă! Se vorbește despre martiriu,
despre dăruirea completă și fără rezerve! Mărturisim în lumea întreagă iubirea
sa gratuită! Este viața nouă primită de la Domnul!
Să ne gândim: ce loc ocupă Isus
în viaţa noastră? Poţi spune că el este prietenul tău? Cere mult!?... Cristos
face parte din familia ta?... Atunci, care-i este locul?
bibliografia [anul
A]: Armellini F. http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio;
Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco
E., Accogliere la parola. Anno A, Elle
Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets
liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R. http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica,
Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri
A, Il giorno del Signore. Riflessioni
sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J. http://dimancheprochain.org;
Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Doglio C. https://www.qumran2.net;
Dumea C. www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa
J. M. http://www.catechistaduepuntozero.it; Lasconi T. http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A. http://ro.radiovaticana.va;
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. http://www.qumran2.net; Manicardi L. https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali
e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano
C. F. http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org;
Ravasi G., Celebrarea și trăirea
Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N.
http://thierry.jallas.over-blog.com.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu