 |
| Înălțarea Domnului în gloria Tatălui |
În lume
cu Isus
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 18:30 (21 mai 2020)
Lecturi: Faptele
Apostolilor 1,1-11; Efeseni 1,17-23; Evanghelia Matei
28,16-20; lecturiOmilie
Este Înălțarea Domnului în gloria
lui Dumnezeu Tatăl. În momentul în care Isus s-a despărțit de apostoli, pentru
a se duce la Tatăl, le-a încredințat misiunea de a continua opera sa: „acum mergeți,
faceţi ucenici, botezându-i și învăţându-i să ţină toate câte v-am poruncit!”
Este misiunea de a evangheliza prin mijloacele de care fiecare dispune: „unde
este tristețe, noi să punem bucurie; unde este întuneric, noi să punem lumină;
unde este îndoială, noi să proclamăm adevărul; unde este descurajarea, noi să
redăm speranța!”
Sfântul Luca în Faptelor Apostolilor (Fap 1,1-11) descrie ultima întâlnire a lui Isus cu discipolii înainte
de înălțarea la cer. Cristos dă ucenicilor săi ultimele lămuriri: „să aştepte
promisiunea Tatălui «pe care – zicea el – aţi auzit-o de la mine: Ioan a
botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi în Duhul Sfânt, nu după multe zile»”
(v. 4-5). Domnul înviat nu răspunde la curiozitatea discipolilor pentru „a restabili
împărăția lui Israel”, dar mută atenția tuturor la mărturia universală: „când
va veni Duhul Sfânt asupra voastră, voi veţi primi o putere şi îmi veţi fi
martori în Ierusalim, în toată Iudeea şi Samaria şi până la marginile
pământului” (v. 8). Luca subliniază sensul despărțirii de Cristos: arată că
noua istorie a început – aceea a prezenței lui Isus în lume, în și prin
Biserică. Faptele Apostolilor descrie
înălțarea Domnului într-un singur rând: „el a fost înălţat şi un nor l-a ascuns
din ochii lor” (v. 9). Se vorbește despre un „nor”: e semnul prezenței lui
Dumnezeu. Atenția este îndreptată asupra înălțării: în două versete este
folosit de patru ori cuvântul „cer”: „în timp ce erau cu ochii aţintiţi spre
cer şi el se înălţa, iată că le-au apărut doi bărbaţi în haine albe şi le-au
spus: «Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Isus, care a fost
înălţat de la voi la cer, va veni tot aşa cum l-aţi văzut mergând spre cer»”
(v. 10-11). Ceea ce Luca afirmă este urcarea lui Isus la Tatăl: Domnul, cu întreaga
sa umanitate, întră în gloria divină care-i este proprie. Este recunoașterea
intrării în Dumnezeu a umanității lui Cristos – deci și a noastră. Atitudinea
lor este criticată de doi bărbaţi îmbrăcați în haine albe: este marea revelație
pascală – Isus înălțat în gloria Tatălui. Discipolii privesc în sus… Între înălțarea
Domnului și revenirea lui este timpul Duhului Sfânt și al Bisericii. Cristos
este activ prin Duhul Sfânt, dătător de viață. Sărbătoarea de astăzi invită creștinii
să stea cu picioarele pe pământ și privirea sus în cer.
În lectura a doua apostolul Paul ne
aminteşte despre semnificația înălțării Domnului în viaţa credincioşilor din Efes (Ef 1,17-23): „Dumnezeul […] Tatăl gloriei […] înviindu-l pe
Cristos din morţi l-a aşezat la dreapta sa în ceruri, deasupra oricărui
principat şi oricărei puteri, stăpâniri şi domnii” (v. 20-21). Termenul
„înălțare” vine de la Paul – „ridicându-se în înălțime, a dus captivă
captivitatea” noastră (Ef 4,8) – care
aplică textul lui Cristos glorificat, care, prin victoria asupra forțelor
satanice, s-a înălțat la ceruri, dar coboară în Biserică asemenea Duhului Sfânt
la Rusalii. Lectura este o reflecție asupra glorificării lui Isus care este întronizat
la dreapta Tatălui mai presus decât puterile cerești. Puteri, stăpâniri, domnii
erau spirite sau forțe conform cosmogoniei păgâne care a făcut cosmosul,
planetele, fenomenele atmosferice. În teologia creștină acești termeni sunt folosiți
pentru a indica diferite cete de îngeri în slujirea lui Dumnezeu. Isus este mai
presus decât astfel de puteri.
Această glorificare a lui Cristos
îi corespunde transformarea omului: „luminându-vă ochii inimii voastre ca să
cunoaşteţi care este speranţa chemării sale” (v. 18). La această glorie se împărtăşesc
toți credincioşii, întreaga Biserică, pe care el vrea s-o atragă la sine. Mai
mult, Isus cel înviat este Domnul Bisericii pe care vrea să o aibă lângă el.
Plinătatea Bisericii rămâne Cristos înviat care împlinește totul în toți.
Evanghelia după Matei (Mt
28,16-20) încheie misiunea lui
Isus exact în aceea regiunea de unde a pornit, din Galileea. Ne relatează unica
apariție a celui înviat în Galileea, la un munte „hotărât lor de Isus”: „cei
unsprezece discipoli au mers în Galileea, pe muntele hotărât lor de Isus” (v.
16). Este ultima manifestare vizibilă a Domnului. Nu sunt chemați apostoli ci
doar ucenici căci mai au de învățat multe. Suntem în Galileea – o regiune a
păgânilor: „nu putea să iasă nimic bun”. Din acest pământ dispreţuit își începe
misiunea Cristos. Şi de aici discipolii își continuă misiunea să facă „ucenici
din toate neamurile”
Isus apropiindu-se de cei unsprezece ucenici nu îi mustră pentru fuga de pe Calvar, nu îi face să roșească pentru puțina lor credință, dar le revelează gloria pe care o primește de la Tatăl: „Apropiindu-se, Isus le-a vorbit: «Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ»” (v. 18). Cristos îmbrățișează cu suveranitatea sa divină cerul și pământul. Este Kýrios, adică Domnul cerului și al pământului, făcând din absența sa fizică o prezență invizibilă așa cum a primit-o prin înviere. Isus se apropie de ucenici, la fel discipolii se pune în mișcare întâlnind toate popoarelor din lume pentru a cunoaște pe Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt. Le-a spus: „Aşadar, mergând, faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, învăţându-i să ţină toate câte v-am poruncit!” (v. 19-20). Misiunea apostolilor este de a face ucenici prin botez și învățătură.
Evanghelistul Matei – dintre toți
evangheliștii – este unicul care prezintă misterul înălțării lui Isus nu ca o
părăsire a acestei lumi. Matei și-a început evanghelia cu Emanuel [Dumnezeu-cu-noi] și termină nu cu plecarea sa dintre noi, ci cu permanența sa cu noi până la
sfârșitul veacurilor: „iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul
lumii!” (v. 20). Noi nu putem să ne simțim „orfani” de Isus din moment ce el nu
a plecat, ci mai curând trebuie să ne decidem de a pleca și noi în misiunea anunțată
de însuși Domnul: „Merge-ți, faceți ucenici din toate popoarele!”
Suntem gata să devenim martorii
Domnului și a continua opera sa în lume? Cristos ne dă în fiecare zi Duhul său
Sfânt care ne face martorii iubirii sale printre oameni…
bibliografia [anul
A]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets
liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle
letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J. (http://dimancheprochain.org);
Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Doglio C. (https://www.qumran2.net);
Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Garcìa
J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Manicardi L. (https://www.monasterodibose.it); Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali
e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano
C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Predici și omilii (https://www.elledici.org);
Ravasi G., Celebrarea și trăirea
Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu