 |
| Isus, Maria și Marta. |
O întâlnire cu Dumnezeu
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 11:00 (21 iulie 2019)
Lecturi: Geneză 18,1-10a; Coloseni 1,24-28; Evanghelia Luca
10,38-42; lecturiOmilie
În această zi suntem invitaţi la
masa cuvântului ca vecini și prieteni ai lui Dumnezeu. Dacă duminica trecută
denunța un spirit religios fără iubire explicând omului legii parabola
samariteanului milostiv, astăzi Domnul ne atrage atenția asupra activității
noastre profunde. Liturghia nu este un timp pierdut. Lucrul cel mai important
este să-l primim pe Domnul (în evanghelie), așa cum Abraham îl primește pe
Dumnezeu (în prima lectură). Primindu-l pe „Domnul gloriei”, putem spune și la
alții: sunt martorii măririi lui Cristos (lectura a doua). Am putea numi această zi „duminica
ospitalităţii”.
Am auzit în prima lectură, luată
din cartea Genezei (Gen 18,1-10a), cum Abraham, 1700 de ani înainte de Cristos, îi acordă ospitalitate lui Dumnezeu, la
stejarii din Mambre [actualul Hebron], acum bătrân și ne având fii. Scena este
cea mai frumoasă din Vechiul Testament. Abraham stătea liniștit la umbră în
cort în timpul arşiţei zilei, dar deodată vede „trei bărbaţi care stăteau în
picioare aproape de el” și devine înflăcărat: un străin trebuie găzduit! Credința inspiră comportamentul său: generos, încrezător, stă în picioare
în fața oaspeților, aleargă la femeie și la servitori. Nu știe că Domnul îl vizitează…
E nemaiauzit: pentru prima dată în istoria omenirii, Dumnezeu în persoană este
primit, invitat de om! Căci, fără îndoială, cei trei vizitatori celebrii, simbolizează
pe Dumnezeu. Tradiţia creştină consideră că cei trei bărbați sau îngeri care
poposesc în amiaza mare sunt cele trei persoane ale Sfintei Treimi. Abraham este
modelul ospitalităţii. Din ziua în care el a plecat din comunitea sedentară din
Ur Chaldeiei a devenit un „locuitor al cortului”. Iată, deci, entuziasmul cu care
Abraham își oferă ospitalitatea: „Doamne, dacă am aflat har în ochii tăi, nu
trece pe lângă slujitorul tău! [...] Voi lua o bucată de pâine ca să vă întăriți...” (v. 3.5). De notat rapiditatea cu care îi
servește: „I-a văzut”, „a alergat de la intrarea în cort ca să-i
întâmpine”, „s-a dus în grabă la cort,
la Sara” şi „a alergat la cireadă”, în arşiţa zilei. Reţineţi această
generozitatea pentru făină: ia trei măsuri (o efa egal cu 28 de kilograme)! Biblia foloseşte două cuvinte pentru a
indica făina: prima este qemaḥ –
făină comună, iar a doua este sôlet –
faină folosită pentru cult, din care Sara frământă niște turte [tradus:
„floarea făinei”]. Ceea ce Abraham organizează cu făina și viţelul nu poate fi
numit o simplă gustare!... La toate popoarele vechi, ospitalitatea era
învăluită într-o aură de tip sacru. Primirea unui călător, mai ales a unui
necunoscut, era mereu un gest aproape religios. Persoana altuia trimite la Cel
cu totul Altfel, la Dumnezeu. Concluzia revelează caracterul divin al
apariţiei. Înainte de a pleca oaspeții fac o promisiune: „Mă voi întoarce la
tine la anul pe vremea aceasta şi atunci Sara, soţia ta, va avea un fiu” (v. 9).
Ospitalitatea oferită poate fi o ocazie pentru a primi un mesaj important de la
Domnul. Știrea că va avea unui moştenitor vine dată lui Abraham spre finalul
vizitei, după ce a cinstit oaspeții. Nu ar fi exista acest anunţ dacă Abraham ar
fi dormit și nu i-ar fi primit vizitatori… Este ospitalitate și promisiune…
În lectura a doua sfântul Paul în Scrisoarea către Coloseni (Col 1,24-28) face un bilanț al vieții sale, căci e în lanțuri, e bătrân, nu mai poate să se miște liber, are un soldat în coastă, dar e fericit că și-a „cheltuit” viața pentru Domnul răspândind vestea cea bună a mântuirii tuturor popoarelor, pe Isus „misterul ascuns de veacuri” așteptat de popoare, „dar acum descoperit sfinţilor” „cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia gloriei acestui mister […]: Cristos în voi este speranţa gloriei” (v. 27), fără a pune limite ostenelilor noastre, conducând la stilul de viață a lui Isus: căci „mă bucur în pătimirile mele pentru voi şi împlinesc ceea ce lipseşte suferinţelor lui Cristos în trupul meu pentru trupul său, care este Biserica” (v. 24). Afirmația lui Paul e tulburătoare! Ceea ce Paul suferă din cauza evangheliei se adaugă la ceea ce a suferit Isus, deoarece a fost incompletă. Este vorba de a suferi dificultățile, opozițiile dar și persecuțiile întâlnite pentru a vesti evanghelia. Are nevoie de contribuția suferinței celui care a fost chemat să continue opera de mântuire. „Cristos în voi, speranţa gloriei!” Este minunată această prezență a lui Isus în mijlocul nostru: ea transformă pe credincioși în martorii măririi! O întâlnire cu Dumnezeul gloriei!
În Evanghelia de azi, îl găsim pe Isus în casa prietenilor săi din Betania: Lazăr şi surorile sale, Marta şi Maria (Lc 10,38-42). Marta are faţă de oaspete un rol tipic feminin: întru totul este preocupată să îi pregătească masa lui Isus. Maria, dimpotrivă, se întreţine cu oaspetele său, luând rolul figurii tipice a ucenicului: se aşează la picioarele învăţătorului şi îi ascultă cuvântul. În aceasta este noutate: dacă rabinii nu acceptau femei care să-i urmeze, pentru Isus nu este la fel. Şi femeile sunt chemate la ascultare şi la ucenicie.
A primi în casă un personaj de seamă este o mare onoare, însă creează probleme celor ce trebuie să se ocupe de primirea lui. Este necesar să fie prevăzute toate: curăţenie, ordine, fiecare lucru la locul lui, să nu lipsească nimic. Aşa gândea Marta care se ocupă de mâncare, în timp ce Maria stă la picioarele lui Isus, în poziţia elevului, ce ascultă cu atenţie cuvintele Domnului. Marta se zbate, se agită, se frământă, în timp ce Maria îl ascultă.
Marta vrea să ofere lui Isus masa cea mai aleasă. Dar este sigură că va obține solidaritatea lui Cristos, atunci când îl întreabă: „spune-i să mă ajute!”, şi rămâne neplăcut surprinsă când, în loc de solidaritatea sperată, primeşte o mustrare, la fel de binevoitoare: „Marta, Marta, pentru multe te îngrijeşti şi te frămânţi, însă un lucru este necesar”. Sora criticată de ea este lăudată: „Maria a ales partea cea bună, care nu-i va fi luată”. Aici se ajunge la culmea lecţiei date de Isus care vorbeşte despre „partea ce mai bună”. Luca folosește bun [agathos] și nu frumos [kalos] pentru a da dimensiunea morală a alegerii sale. Ascultarea Mariei a surprins persoana Mesiei, căci Mesia este definit prin „cuvânt”.
Nu cunoaștem răspunsul Martei. Cum se întâmplă Luca lasă câteva rânduri goale unde fiecare dintre noi putem scrie propria reacție la invitația lui Cristos. Dar să spunem că sfântul Luca nu intenționează să pună două stări diferite de viață: pe contemplativii și pe simplii săraci ai slujirii apostolice de care Biserica are atâta nevoie aici pe pământ. Sunt două lucrări ce se completează și exprimă aceeași caritate și ospitalitate.
Cristos este musafirul nostru ori de câte ori luăm parte la Sfânta Liturghie. El ne dă ca hrană şi băutură Trupul şi Sângele său. Lucrul cel mai important în viaţa noastră creştină este să nu-l izgonim pe Dumnezeu. Oferindu-i Domnului permanent găzduire în locuinţa sufletului nostru, el ne va oferi găzduire după moarte în locuinţa sa din ceruri…
În lectura a doua sfântul Paul în Scrisoarea către Coloseni (Col 1,24-28) face un bilanț al vieții sale, căci e în lanțuri, e bătrân, nu mai poate să se miște liber, are un soldat în coastă, dar e fericit că și-a „cheltuit” viața pentru Domnul răspândind vestea cea bună a mântuirii tuturor popoarelor, pe Isus „misterul ascuns de veacuri” așteptat de popoare, „dar acum descoperit sfinţilor” „cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia gloriei acestui mister […]: Cristos în voi este speranţa gloriei” (v. 27), fără a pune limite ostenelilor noastre, conducând la stilul de viață a lui Isus: căci „mă bucur în pătimirile mele pentru voi şi împlinesc ceea ce lipseşte suferinţelor lui Cristos în trupul meu pentru trupul său, care este Biserica” (v. 24). Afirmația lui Paul e tulburătoare! Ceea ce Paul suferă din cauza evangheliei se adaugă la ceea ce a suferit Isus, deoarece a fost incompletă. Este vorba de a suferi dificultățile, opozițiile dar și persecuțiile întâlnite pentru a vesti evanghelia. Are nevoie de contribuția suferinței celui care a fost chemat să continue opera de mântuire. „Cristos în voi, speranţa gloriei!” Este minunată această prezență a lui Isus în mijlocul nostru: ea transformă pe credincioși în martorii măririi! O întâlnire cu Dumnezeul gloriei!
În Evanghelia de azi, îl găsim pe Isus în casa prietenilor săi din Betania: Lazăr şi surorile sale, Marta şi Maria (Lc 10,38-42). Marta are faţă de oaspete un rol tipic feminin: întru totul este preocupată să îi pregătească masa lui Isus. Maria, dimpotrivă, se întreţine cu oaspetele său, luând rolul figurii tipice a ucenicului: se aşează la picioarele învăţătorului şi îi ascultă cuvântul. În aceasta este noutate: dacă rabinii nu acceptau femei care să-i urmeze, pentru Isus nu este la fel. Şi femeile sunt chemate la ascultare şi la ucenicie.
A primi în casă un personaj de seamă este o mare onoare, însă creează probleme celor ce trebuie să se ocupe de primirea lui. Este necesar să fie prevăzute toate: curăţenie, ordine, fiecare lucru la locul lui, să nu lipsească nimic. Aşa gândea Marta care se ocupă de mâncare, în timp ce Maria stă la picioarele lui Isus, în poziţia elevului, ce ascultă cu atenţie cuvintele Domnului. Marta se zbate, se agită, se frământă, în timp ce Maria îl ascultă.
Marta vrea să ofere lui Isus masa cea mai aleasă. Dar este sigură că va obține solidaritatea lui Cristos, atunci când îl întreabă: „spune-i să mă ajute!”, şi rămâne neplăcut surprinsă când, în loc de solidaritatea sperată, primeşte o mustrare, la fel de binevoitoare: „Marta, Marta, pentru multe te îngrijeşti şi te frămânţi, însă un lucru este necesar”. Sora criticată de ea este lăudată: „Maria a ales partea cea bună, care nu-i va fi luată”. Aici se ajunge la culmea lecţiei date de Isus care vorbeşte despre „partea ce mai bună”. Luca folosește bun [agathos] și nu frumos [kalos] pentru a da dimensiunea morală a alegerii sale. Ascultarea Mariei a surprins persoana Mesiei, căci Mesia este definit prin „cuvânt”.
Nu cunoaștem răspunsul Martei. Cum se întâmplă Luca lasă câteva rânduri goale unde fiecare dintre noi putem scrie propria reacție la invitația lui Cristos. Dar să spunem că sfântul Luca nu intenționează să pună două stări diferite de viață: pe contemplativii și pe simplii săraci ai slujirii apostolice de care Biserica are atâta nevoie aici pe pământ. Sunt două lucrări ce se completează și exprimă aceeași caritate și ospitalitate.
Cristos este musafirul nostru ori de câte ori luăm parte la Sfânta Liturghie. El ne dă ca hrană şi băutură Trupul şi Sângele său. Lucrul cel mai important în viaţa noastră creştină este să nu-l izgonim pe Dumnezeu. Oferindu-i Domnului permanent găzduire în locuinţa sufletului nostru, el ne va oferi găzduire după moarte în locuinţa sa din ceruri…
bibliografia [anul
C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1997; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli
M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org);
Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro;
www.pastoratie.ro); Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net);
Masetti N., Guidati dalla Parola,
EMP, Padova 1995; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Tessarolo
A., (ed) Messale e lezionario meditato,
EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Ravasi
G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014; Spreafico A., (https://www.diocesifrosinone.it).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu