vineri, 17 mai 2019

† Duminic a 5-a a Paştelui (C): „Noutatea” în viața creștinului (19 mai 2019)

Noutatea” în viața creștinului 
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (19 mai 2019)
Lecturi: Faptele Apostolilor 14,21b-27; Apocalips 21,1-5a; Evanghelia Ioan 13,31-33a.34-35; lecturi

Omilie

„Paștele ne face să cunoaștem un nou început” (sfântul Atanasie). Este noutatea misterului pascal. Liturgia din această duminică are în centru cuvântul „nou” ce se repetă în cele trei lecturi biblice: „Cel care şade pe tron a zis: «Iată, le fac pe toate noi!»” (Ap 21,5)  din Apocalipsul sfântului Ioan, iar în Faptele Apostolilor noutatea este credinţa în primirea evangheliei din partea păgânilor. Isus în evanghelie ne spune: „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii!” (In 13,34). Este Biserica ce dă un sens concret învierii lui Cristos în mers.


În prima lectură din Faptele Apostolilor (Fap 14,21b-27) suntem invitați să-i urmăm pe primii misionari creștini în peregrinările lor prin podișul Anatoliei: prin orașele Derbe, Listra, Iconiu, Antohia. Îi întâlnim pe apostolii Paul și Barnaba lucrând neobosit și încurajând să rămână statornici în trăirea evangheliei în orice dificultate.  Aceasta nu este posibil dacă nu sunt înflăcărați de iubirea lui Dumnezeu. Așa cum Isus a trebuit să parcurgă drumul suferinței și al morții pentru a intra în gloria învierii, tot așa și discipolii trebuie să străbată calea obositoare a încercării și a persecuției. Hirotonesc preoți care să fie responsabilii activității pastorale într-o comunitate (v. 23) și încredințând-o unicului păstor adevărat, Cristos. Astfel se încheie prima călătorie misionară apostolică. Se întorc de unde au plecat, din Antohia Siriei şi fac o dare de seamă în faţa comunităţii întrunite: „au relatat tot ceea ce făcuse Dumnezeu cu ei şi cum le-a deschis şi păgânilor poarta credinţei” (v. 27). Iată, noutatea credinței! Odată cu vestirea evangheliei în lume a intrat o forţă nouă, un ferment nou care transformă lumea din interior. Noutatea care vine în lume este credinţa păgânilor în primirea evangheliei. Cuvântul lui Dumnezeu se răspândește dincolo de frontierele iudaismului. Domnul „le-a deschis şi păgânilor poarta credinţei” (v. 27). Este extraordinar!  Dumnezeu a avut grijă de păgâni, s-a îndurat de toți oamenii, nu numai de evrei. Predicarea cuvântului este vestea cea bună despre Isus, în al cărui nume este posibilă mântuirea.

Misterul pascal a inaugurat noua creație. Sunt două creații. Isus murind a distrus, în propriul său trup neputincios, o lume decăzută și obosită. Înviind într-un trup glorificat Cristos face a doua creație, nouă și reușită, în care participăm deja în avans. În Apocalips (Ap 21,1-5a), sfântul Ioan ne dă un imn de speranță – rodul învierii lui Isus. Apostolul este un om de credinţă. Pentru credinţa sa a fost exilat în insula Patmos. Nici grecii, nici romanii, nici iudeii nu aveau nevoie de vestea cea bună pe care el o anunţa. E alungat în singurătatea unei insule. Dar Domnul este cu el; îi dă darul de a vedea. Suntem în timpul domniei şi persecuţiilor lui Domiţian [deci prin anii 81-96]. Trecuse valul prigoanelor lui Nero (64-68). Bisericile din Asia Mică trec printr-o perioadă de criză: fervoarea lor de la început s-a răcit. Acestor Biserici Domnul îi trimite mesajul său: „Scrie-i îngerului bisericii din Efes” (Ap 2,1), din Smirna (2,8), din Pergam (2,12), din Tiatira (2,18), din Sardes (3,1), din Filadelfia (3,7), din Laodicea (3,14). Ce să spun acestor creştini răvăşiţi de puterea răului? Există momente când, se pare, că victoria este de partea „Fiarei”. Dar, nu. Cel Viu este prezent în toate momentele istoriei. Şi acum este pentru prima dată în Apocalips când Cel care şade pe tron vorbeşte. Dumnezeu ia cuvântul şi vorbeşte la persoana întâia: „Eu fac o lume nouă”. El vorbește despre „cetatea cea sfântă, Ierusalimul cel nou, coborând din cer de la Dumnezeu, pregătită ca o mireasă împodobită pentru mirele ei” (v. 2). Domnul a celebrat pe cruce căsătoria sa cu omenirea întruchipată ca o mireasă. Este cetatea credinței și a speranței, care luminează și susține pașii mergând pe calea obscură a istoriei prezente. Contrar a ce se spune, Apocalipsul nu e o carte a nenorocirilor și a dezastrelor ci o veste bună. „Iată cortul lui Dumnezeu împreună cu oamenii! El va locui împreună cu ei, iar ei vor fi poporul lui şi el, Dumnezeu cu ei, va fi Dumnezeul lor” (v. 3). Este shekinah în ebraică, adică sacramentul prezenței Domnului actualizat în cuvântul „Emanuel”, pe care Cristos l-a luat: Dumnezeu „va locui împreună cu ei” (v. 3). Acesta este „un cer nou şi un pământ nou” (v. 1), cu care se va încorona la sfârşit istoria lumii. Presupune iarăşi intervenţia lui Dumnezeu, lucrarea și darul gratuit al Domnului: „Cel care şade pe tron a zis: «Iată, le fac pe toate noi!»” (v. 5). Aceasta este marea noutate din liturgia de astăzi: nu moartea, ci viaţa va avea ultimul cuvânt de spus. „Iată, eu fac o lume nouă!”, spune Domnul. Nu va fi moarte, „nici plâns, nici ţipăt, nici durere” (v. 5), ci numai bucurie și iubire, căci vine de la Dumnezeu și el va transformă totul. Domnul recreează universul. Aceasta este noutatea în viața creștinului în milostivirea lui Dumnezeu.

Sufletul acestei lucrări este iubirea lui Dumnezeu despre care vorbește evanghelia de astăzi după Ioan (In 13,31-33a.34-35). Cu ieșirea lui Iuda din cenacol, începe pătimirea lui Cristos. În momentul în care un prieten a „ieşit afară” pentru a-l trăda, Isus afirmă gloria sa și a Tatălui: „acum a fost glorificat Fiul Omului şi Dumnezeu a fost glorificat în el” (v. 31). Înainte de a arăta pe cruce iubirea Tatălui și a sa, încredințează discipolilor norma nouă care este rodul iubirii divine: „vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii!” (v. 34). Pentru Ioan aceasta este lumina care trebuie să strălucească în lumea pentru ca toți să cunoască dragostea Domnului pentru omenire.

Porunca pe care o dă comunităţii sale Isus este la singular [poruncă nouă]. Celelalte precepte nu sunt decât manifestarea unicei porunci care este iubirea. Este „nouă” deoarece constituie datoria unei „noi alianțe” instaurate de Cristos; este un dar, nu o lege oarecare din Vechiul Testament; nu este un cod moral; este o iubire reciproca – „să vă iubiţi unii pe alţii” – prin care niciunul nu este superior altuia și toți au nevoie de iubirea celuilalt. Este o iubire neobișnuită: nu-l iubești pe aproapele ca pe tine însuți (cf. Mt 22,39), ci „aşa cum eu v-am iubit pe voi” (v. 34), adică cu aceeași dăruire ca a lui Cristos. Este ceva cu totul „nou” fiindcă are la bază amintirea celui mai important gest din tot Noul Testament: dăruirea totală a Fiului lui Dumnezeu de la ultima cină unde s-a dat pe sine ca pâine ce se frânge pentru mântuirea tuturor.

În timpul ultimului Război Mondial o femeie era judecată de germani pentru faptele de caritate pe care le făcea. În timp ce aceştia îndreptau mitraliera spre ea, femeia le-a declarat: „Da, erau frații mei! Dar dacă vreţi să mă împuşcaţi nu să mă împuşcaţi pe mine, ci pe Acela care este adevăratul vinovat”. „Cine este?” au întrebat ei plini de mânie. „Iată-l!” Și a scos din haină un crucifix. „Împuşcaţi-l! El este: Răstignitul. M-a învăţat să-i iubesc pe toţi!”.

În fiecare duminică, Cristos ne adună împreună pentru a ne hrăni cu pâinea euharistică. Doar el ne da puterea și curajul de a ne iubi cum el ne iubește.

Iată, deci, noutatea vieții creștinului!


bibliografia [anul C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Spreafico A., (https://www.diocesifrosinone.it).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu