 |
| După roadele sale îi veți conoaște... |
Faptele
creștinului
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (3 martie 2019)
Lecturi: Ben Sirah 27,4-7; 1Corinteni 15,54-58; Evanghelia Luca 6,39-45; lecturi
Omilie
Textele biblice din această duminică ne invită să folosim cuvinte
frumoase pentru că „rodul pomului arată îngrijirea lui” (Sir 27,6). Isus, Învățătorul, ne poartă
spre înțelepciune: „orice pom se cunoaşte după fructele proprii” (Lc 6,44) și ne invită la coerență, adică
la legătura strânsă dintre credință și fapte. Cristos ne învață să judecăm nu
după aparențe, ci după manifestarea faptelor. Apostolul Paul ne cere să fim
statornici în credință în învierea Domnului că moartea a fost învinsă de viață.
Iată o carte din Sfânta Scriptură, care face parte din „scrieri” sau Ketubim ale Vechiului Testament, ce ne învață
înțelepciunea ca o artă de a trăi în lumina Legii [sau Torah],
adică a Cuvântului lui Dumnezeu transmis poporului de către Moise. Ea poartă
trei nume: Înțelepciunea lui Sirah
sau Ben Sirah sau în latină Liber Ecclesiasticus [tradus Cartea Bisericii]. Autorii moderni
preferă denumirea ebraică: Cartea lui Ben
Siráh. Este scrisă în ebraică pe la anul 180 î. C., în timp ce Israelul era
sub dominație greacă [dinastia Seleucidă, în epoca revoltei Macabeilor
(168-160)] și tradusă în greacă cinzeci de ani mai târziu [pe la anul 139 î.C.]
de către un nepot în Alexandria Egiptului. Este o carte a înțelepciunii, din
care se citește prima lectură (Sir
27,4-7), în care se prezintă o învățătură umană foarte importantă: omul se
recunoaște după cum vorbește, pentru că „cuvântul descoperă gândirea inimii
omului. Înainte de discurs, nu-l lăuda pe om” (v. 6-7). Învață că trebuie să
așteptăm ca o persoană să vorbească mai întâi și numai după aceea o vom evalua.
Gura vorbește din abundanța inimii; în consecință va fi posibil să cunoaștem
sentimentele după ce a vorbit. Conversația este locul principal pentru a aprecia
o persoană. De aici apare un indiciu: înainte de a lăuda pe cineva, notează
bine cum vorbește, pentru că modul în care vorbește „este verificarea [sau proba]
oamenilor” (v. 7) – este un ciur care curăță de impurități, o sortare a vieții.
Orice conversație este plină de cuvinte goale pentru că vorba nu se naște de pe
buze, ci din inimă. Astfel ar fi un moment prielnic să le examinăm, cu multă
atenție, înainte de a le pronunța, întrucât dacă pronunț cuvinte înșelătoare
sunt un înșelător. Aceste versete au fost alese în baza evangheliei de astăzi. Trei
imagini sunt folosite pentru a verifica valoarea cuvântului: sita, cuptor [„vasele olarului se încearcă în cuptor” (v. 5)] şi
fructele. Copacul se cunoaște după roadele sale, creștinul după faptele sale.
Sfântul Paul scrie credincioșilor
din Corint ce nu credeau în învierea din morți strigând victorie împotriva
morții (1Cor 15,54-58): „Moartea a
fost înghiţită de victorie. Unde este, moarte, victoria ta? Unde este, moarte,
ghimpele tău?” (v. 54-55). Este un imn de biruință asupra morții. Verbul „a
înghiți” dă ideea de a devora cu lăcomie fără a lăsa putere păcatului. Legea [Torah] nu dă forța interioară pentru a împlini, astfel Legea
încălcată înmulțește păcatul. Este anunțul nemuririi fericite, pe care oamenii l-au
pierdut prin păcatul primilor părinți (cf. Gen
3,17-19). „Va înlătura moartea pentru totdeauna” (Is 25,8), cum spune profetul Isaia. Participanții la banchetul
sacru vor trăi mereu împreună cu Domnul, fără durere și fără lacrimi. Este una
dintre cele mai mari revelații ale Vechiului Testament. Profetul Osea spune:
„Din mâna locuinței morților îl voi răscumpăra, din moarte îl voi mântui. Unde
este, moarte, spinul tău? Unde este ghimpele tău, locuință a morților?” (Os 13,14). Două întrebări cer un răspuns
negativ, iar cele două răspunsuri sunt o invitație adresată morții și Șeolului
[adică locuinței morților]. Apostolul Paul citează acest text pentru a vesti că
moartea este învinsă de viață. De acum moartea a suferit cea mai dezastroasă
înfrângere: a fost redusă de Cristos la neputință. Ultima rădăcină a morții
este imaginea „acului” scorpionului veninos. Dar de acest venin, Dumnezeu ne-a
eliberat prin Isus, Fiul său. Abandonându-ne în el, trecem din sfera morții în
cea a gloriei și a vieții. Sfântul Paul îi mulțumește lui Dumnezeu pentru
victoria lui Cristos înviat din morți, având credința ca oamenii să-i fie
asociați.
În Evanghelia de astăzi după
sfântul Luca (Lc 6,39-45) ascultăm
ultima parte din discursul lui Isus adresat discipolilor prin care explică cum
trebuie să se comporte dacă vor să-i fie urmași. În predica lui Cristos
pronunțată „pe câmpie” (Lc 6,17),
discipolul este „om al fericirilor” (Lc
6,20-24) ce pune în practică „iubirea față de
dușmani” (Lc 6,27-36), așa cum
Tatăl iubește orice făptură. În fragmentul de astăzi, Isus începe cu un proverb
cunoscut: „Poate un orb să conducă un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă?”
(v. 39). Parabolele folosite sunt modul de a vorbi în cuvinte simple și scurte
de înțelepciune iudaică. Sunt adresate nu numai fariseilor, nici iudeilor, dar
discipolilor. Și pentru ei există pericolul să se comporte ca călăuze oarbe, ca
stăpâni ai adevărului, superiori altora. În biserică primară, cei botezați erau
numiți iluminați pentru că lumina lui
Cristos le-a deschis ochii. Creștinii trebuie să fie aceea care văd bine, sunt
în stare să indice calea dreaptă celor din întuneric. Tuturor ne place să fim
ghizi, să spunem pe unde să mergem și ce trebuie să facem. Omul, pentru a fi călăuza
altora, trebuie să aibă lumina lui Cristos. Putem spune că Isus face o
invitație de a descoperi întunecarea minții, în noi și în afara noastră, punând
în lumină valoarea realității și conducând la convertirea inimii. În alte
cuvinte, a fi discipolul lui Isus are la bază pe imitarea Domnului.
Celui
care în comunitate se simte investit cu o asemenea autoritate, Isus amintește
alt proverb: „ucenicul nu este superior învăţătorului, dar orice
discipol instruit va fi la fel ca învăţătorul său” (v. 40). Pericolul ce ne avertizează Isus este acela de a
identifica ideile proprii, convingerile noastre, planurile cu gândirea sa.
Aceasta este o prezumție necugetată și nechibzuită. Au uitat că sunt doar
ucenici și se simt ca învățători, ba mai mult, se comportă ca și cum ar fi
deasupra Învățătorului lor, Isus. Și nu s-a sfârșit. Acești învățători falși
își arogă un drept pe care nu reușește să-l facă nici Isus – să judece lumea [„Dumnezeu
nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie
mântuită prin el” (In 3,17)]. Pentru
ei vine parabola paiului din ochiul fratelui și bârna din ochiul tău (v.
41-42). Ei judecă pronunțând sentința de condamnare împotriva fraților.
Ultima parte din evanghelie ne
oferă criteriu de judecată (v. 43-44): „Omul bun scoate binele din tezaurul bun
al inimii sale, iar cel rău scoate răul din tezaurul rău al inimii sale. Căci
gura lui vorbeşte din prisosul inimii” (v. 45). Noi suntem obișnuiți să interpretăm
aceste cuvinte ale lui Isus ca o invitație la a evalua oamenii după faptele
lor. Acesta este sensul pe care îl au în Evanghelia lui Matei (Mt 7,15-20), dar în Evanghelia lui Luca
are un sens diferit. Din context rezultă evitent că aici „roadele” sunt mesajul
pe care învățătorii creștini îl anunță și acest mesaj poate fi bun sau rău.
Cristos invită să apreciem învățătorul pe baza cuvintelor: „gura lui vorbeşte
din prisosul inimii” (v. 45).
Isus este Învățătorul nostru, iar
noi suntem discipolii săi. Să-l lăsăm să ne educe, să recunoaștem puterea sa
și să ne încredem în cuvintele sale.
bibliografia [anul
C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1997; Commento della
Bibbia liturgica, Edizione
Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu
J. (http://dimancheprochain.org); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net);
Masetti N., Guidati dalla Parola,
EMP, Padova 1995; Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Tessarolo
A., (ed) Messale e lezionario meditato,
EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Ravasi
G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014; Spreafico A., (https://www.diocesifrosinone.it).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu