 |
| Fiul Omului! - de Bernardette Lopez. |
Isus este
aproape de noi
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (18 noiembrie 2018)
Omilie
La sfârșitul anului liturgic liturgia bisericii ne oferă
speranță. Daniel privea spre viitor profetizând: „în acel timp, va fi salvat
oricine va fi găsit scris în carte” vieții. În discursul despre ultimele lucruri [escatologic],
Isus vede împlinindu-se profețiile din Vechiul Testament: „Fiul Omului… va
aduna pe toţi aleşii săi”. Autorul Scrisorii către Evrei contemplează pe
Cristos șezând la dreapta lui Dumnezeu, așteptând de acum ca duşmanii săi să
fie puşi sub picioarele sale. Lecturile de astăzi ne invită să fim atenți la
ultimele realități ale vieții, la sfârșitul lumii și a timpului. Este
venirea definitivă a lui Isus Cristos. Cuvântul Domnului ni se comunică astăzi
prin imagini zguduitoare ce pot nelinişti inimile şi tulbura gândurile.
Dar, el este aproape de noi.
Lectura din cartea profetului
Daniel (Dan 12,1-3) este cunoscută ca
fiind de natură apocaliptică, adică e un cuvânt grec care înseamnă revelație
sau descoperire. Cartea a fost scrisă în jurul 160 î.C., dar numele este de la
eroul principal, Daniel, care a trăit în Babilon în timpul domniei ultimilor
regi din secolul al VI-lea î.C. Profetul
prezintă viziunea sa despre istoria umană [în cap. 7] ce se încheie cu venirea
împărăției lui Dumnezeu. Într-o vedenie privește patru imperii ce se
succed și prezintă, în imagini, patru animale mitologice orientale: „patru
fiare mari au ieșit din mare” (Dan 7,3). De ce „fiare”? Pentru că aceste
imperii sunt de-a dreptul crude și dezumanizante. Începe cu leu, simbolul
puterii: e regele Babilonului, Nabucodonosor (604-562 î.C.), în timpul căruia a
avut loc deportările iudeilor și nimicirea Ierusalimului și a templului [598
î.C.]. Apoi vine ursul care e mai tare decât leul și domină întreaga lumea: sunt
mezii cu capacitatea lor de distrugere [cucerirea Babilonului de către Cirus
cel Mare (559-529 î.C.), în 539
î.C.; el şi-a luat titlul de „regele mezilor”]. Al treilea este leopardul,
foarte agil: sunt perșii. Persia s-a transformat în cel mai vast şi puternic
imperiu al Orientului (539-331 î.C.), voind să cucerească Grecia. Dar cel mai
fioros este Alexandru cel Mare sau Macedonul [336-323 î.C.]. El nu este nici măcar
amintit, pentru că nu există altul mai violent și impulsiv decât acesta. L-a
înfrânt pe Darius III (336 î.C.-330 î.C.) [regele perșilor], aducând domnia
greacă asupra lumii. Este imperiul grec și regatul seleucizilor [323-100 î.C.]
ce domina Siria, Palestina și Israelul și întregul imperiu persan. Nici un
imperiu nu a fost uman. Profetul Daniel nu vine cu un al cincilea imperiu pentru că Dumnezeu
va da împărăția Fiului Omului (cf. Dan 7,9-14). Îi vizează pe evrei,
apoi, prin ei, pe Isus Cristos, regele regilor. În lectură de astăzi este
timpul strâmtorării, al persecuției. Este preludiul victoriei lui Dumnezeu și a
binelui. Domnul este stăpânul istoriei. „În acel timp, va fi salvat poporul:
oricine va fi găsit scris în carte” (v. 1) vieții. Domnul are un plan bun
destinat să se realizeze. De aceea omul și poporul nu se tem nici de eșecul
total, nici de abandon. Profetul invită la speranță, deoarece victoria aparține
binelui și nu răului. Aduce răspunsuri care înviorează credința în învierea
morților: „mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor trezi” (v.
2). Arhanghelul Mihai năvălește în istorie pentru a împlini proiectul lui
Dumnezeu. Necazurile sunt multe și trecătoare. Dar cei drepți „vor străluci ca
firmamentului”, ca „stelele în veci şi pentru totdeauna”. Aceasta este
descoperirea sau revelația lui Dumnezeu pentru noi.
Autorul Epistolii către Evrei (Evr 10,12-14) scrie unei comunități
disperate. Adresându-se creștinilor, el vrea să reaprindă speranța. Subliniază
eficacitatea sacrificiului lui Cristos. Isus s-a oferit o dată pentru totdeauna
ca jertfă pentru păcatele noastre. Autorul pune în față preoția iudaică,
exercitată în templul din Ierusalim cu cea a lui Cristos, Mare Preot, ce acum
își exercită în cer. Jertfa sa ne umple pe toți. El aşteaptă să sosească
momentul în care, după hotărârea Tatălui, să ia în primire pe cei buni şi să
îndepărteze pe cei răi. Vine să ne adune pentru a fi cu el. În timp ce
constatăm evenimente zguduitoare ce ne tulbură şi marchează drumul istoriei, trebuie
să fim siguri că Domnul se apropie de noi cu puterea milostivirii sale
mântuitoare, mijlocește pentru toți oamenii din toate timpurile iertarea
păcatelor. Astfel putem spune că Isus ne introduce într-o religie întemeiată pe
iubire și nu pe teamă. Să-i încredințăm lui Cristos viața noastră ca s-o ducă
în glorie…
Evanghelia după Marcu (Mc 13,24-32) are unui limbaj special – cel apocaliptic – dar surprindem mesajul lui Isus, cel care le transmite apostolilor, invitația la speranță. Este intenția ce apare de a liniști o comunitate tulburată și înspăimântată de unii dintre profeți care, în urma evenimentelor ce au avut loc în Iudeea în anii 70 – distrugerea templului din Ierusalim și persecuția comunității creștine – se folosesc de cuvintele lui Isus despre sfârșitul lumii. „Când ieșea din templu, unul dintre discipolii săi i-a spus: «Învățătorule, iată ce pietre și ce construcții!» Isus i-a zis: «Vezi aceste construcții mărețe? Nu va rămâne piatră peste piatră care să nu fie dărâmată». Apoi, stând pe Muntele Măslinilor, în fața templului, Petru, Iacob, Ioan și Andrei l-au întrebat aparte: «Spune-ne, când se vor întâmpla acestea și care este semnul când toate acestea vor avea să se împlinească?»” (Mc 13,1-4). Întrebarea discipolilor este cheia pentru a înțelege tot discursul său.
Tema este sfârșitul lumii și
venirea Fiului Omului: „în zilele acelea, după acea nenorocire, soarele se va
întuneca, iar luna nu-şi va mai da strălucirea ei; stelele vor cădea de pe cer,
iar puterile cerului se vor zgudui” (vv. 24-25). Soarele, luna, stelele sunt
indicii ale divinităților cosmice, adorate în fiecare zi: cultul astrelor. Ele
vor fi zdrobite. Falșii zei vor fi nimiciți. „Atunci îl vor vedea pe «Fiul
Omului venind pe nori» cu putere mare şi glorie” (v. 26). Este imaginea
apocaliptică a lui Isus, dar conținutul este total deschis salvării lumii atât
de iubită de Cristos. La sfârșitul lumii se deschide o creație nouă…
Până atunci, la a doua venire a
lui Isus, ce trebuie să facă creștinii? Să rămână în așteptare și să vegheze. Parabola
smochinului este o invitație tocmai pentru a veghea și a citi semnele timpului.
Comparația este edificatoare: când smochinul înfrunzește nu se poate spune că a
început vara, ci numai că ea este aproape. Și chiar acest cuvânt – aproape
– este cheia de boltă pentru a înțelege
parabola. Împotriva falșilor profeți care ar vrea imediat sfârșitul lumii, Isus
afirmă că aceste semne vestesc numai apropierea sfârșitului. Datoria a veghea, a-l
aștepta ca Dumnezeu – Mesia glorios – este chemarea sa continuă: vegheați!
Vestirea întoarcerii lui Cristos
în glorie nu are scopul de a trezi nelinişte şi teamă în cel care se
străduieşte să trăiască iubirea de Dumnezeu şi de semeni; ea trezeşte încredere şi
speranţă.
Primii creştini au înţeles bine aceasta,
de aceea repetau deseori în adunările lor liturgice: Marana-tha!, cuvânt care înseamnă „Vino, Doamne, Isuse!” Nu
este oare o veste bună a şti că nu ne îndreptăm spre o prăpastie imensă şi rece
care înghite totul, dar spre o întâlnire cu Domnul Cristos care ne iubeşte şi
ne-a răscumpărat cu sângele său?... Să ne gândin puțin…
bibliografia (anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa
R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org);
Armellini F. (http://www.qumran2.net); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Thabut Marie-Noëlle (http://thierry.jallas.over-blog.com); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986;
Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it);
Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario
meditato, EDB Bologna 1974; Commento
della Bibbia liturgica, Edizione
Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati
dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle
letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1996; Biblia, Sapientia, Iași 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu