vineri, 16 noiembrie 2018

† Duminica a 33-a de peste an (B): Isus este aproape de noi [18 noiembrie 2018]

Fiul Omului! - de Bernardette Lopez.
Isus este aproape de noi
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (18 noiembrie 2018)
 
Lecturi: Daniel 12,1-3; Evrei 10,11-14.18; Evanghelia Marcu 13,24-32; lecturi

Omilie

La sfârșitul anului liturgic liturgia bisericii ne oferă speranță. Daniel privea spre viitor profetizând: „în acel timp, va fi salvat oricine va fi găsit scris în carte” vieții. În discursul despre ultimele lucruri [escatologic], Isus vede împlinindu-se profețiile din Vechiul Testament: „Fiul Omului… va aduna pe toţi aleşii săi”. Autorul Scrisorii către Evrei contemplează pe Cristos șezând la dreapta lui Dumnezeu, așteptând de acum ca duşmanii săi să fie puşi sub picioarele sale. Lecturile de astăzi ne invită să fim atenți la ultimele realități ale vieții, la sfârșitul lumii și a timpului. Este venirea definitivă a lui Isus Cristos. Cuvântul Domnului ni se comunică astăzi prin imagini zguduitoare ce pot nelinişti inimile şi tulbura gândurile. Dar, el este aproape de noi.



Lectura din cartea profetului Daniel (Dan 12,1-3) este cunoscută ca fiind de natură apocaliptică, adică e un cuvânt grec care înseamnă revelație sau descoperire. Cartea a fost scrisă în jurul 160 î.C., dar numele este de la eroul principal, Daniel, care a trăit în Babilon în timpul domniei ultimilor regi din secolul al VI-lea î.C. Profetul prezintă viziunea sa despre istoria umană [în cap. 7] ce se încheie cu venirea împărăției lui Dumnezeu. Într-o vedenie privește patru imperii ce se succed și prezintă, în imagini, patru animale mitologice orientale: „patru fiare mari au ieșit din mare” (Dan 7,3). De ce „fiare”? Pentru că aceste imperii sunt de-a dreptul crude și dezumanizante. Începe cu leu, simbolul puterii: e regele Babilonului, Nabucodonosor (604-562 î.C.), în timpul căruia a avut loc deportările iudeilor și nimicirea Ierusalimului și a templului [598 î.C.]. Apoi vine ursul care e mai tare decât leul și domină întreaga lumea: sunt mezii cu capacitatea lor de distrugere [cucerirea Babilonului de către Cirus cel Mare (559-529 î.C.), în 539 î.C.; el şi-a luat titlul de „regele mezilor”]. Al treilea este leopardul, foarte agil: sunt perșii. Persia s-a transformat în cel mai vast şi puternic imperiu al Orientului (539-331 î.C.), voind să cucerească Grecia. Dar cel mai fioros este Alexandru cel Mare sau Macedonul [336-323 î.C.]. El nu este nici măcar amintit, pentru că nu există altul mai violent și impulsiv decât acesta. L-a înfrânt pe Darius III (336 î.C.-330 î.C.) [regele perșilor], aducând domnia greacă asupra lumii. Este imperiul grec și regatul seleucizilor [323-100 î.C.] ce domina Siria, Palestina și Israelul și întregul imperiu persan. Nici un imperiu nu a fost uman. Profetul Daniel nu vine cu un al cincilea imperiu pentru că Dumnezeu va da împărăția Fiului Omului (cf. Dan 7,9-14). Îi vizează pe evrei, apoi, prin ei, pe Isus Cristos, regele regilor. În lectură de astăzi este timpul strâmtorării, al persecuției. Este preludiul victoriei lui Dumnezeu și a binelui. Domnul este stăpânul istoriei. „În acel timp, va fi salvat poporul: oricine va fi găsit scris în carte” (v. 1) vieții. Domnul are un plan bun destinat să se realizeze. De aceea omul și poporul nu se tem nici de eșecul total, nici de abandon. Profetul invită la speranță, deoarece victoria aparține binelui și nu răului. Aduce răspunsuri care înviorează credința în învierea morților: „mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor trezi” (v. 2). Arhanghelul Mihai năvălește în istorie pentru a împlini proiectul lui Dumnezeu. Necazurile sunt multe și trecătoare. Dar cei drepți „vor străluci ca firmamentului”, ca „stelele în veci şi pentru totdeauna”. Aceasta este descoperirea sau revelația lui Dumnezeu pentru noi.



Autorul Epistolii către Evrei (Evr 10,12-14) scrie unei comunități disperate. Adresându-se creștinilor, el vrea să reaprindă speranța. Subliniază eficacitatea sacrificiului lui Cristos. Isus s-a oferit o dată pentru totdeauna ca jertfă pentru păcatele noastre. Autorul pune în față preoția iudaică, exercitată în templul din Ierusalim cu cea a lui Cristos, Mare Preot, ce acum își exercită în cer. Jertfa sa ne umple pe toți. El aşteaptă să sosească momentul în care, după hotărârea Tatălui, să ia în primire pe cei buni şi să îndepărteze pe cei răi. Vine să ne adune pentru a fi cu el. În timp ce constatăm evenimente zguduitoare ce ne tulbură şi marchează drumul istoriei, trebuie să fim siguri că Domnul se apropie de noi cu puterea milostivirii sale mântuitoare, mijlocește pentru toți oamenii din toate timpurile iertarea păcatelor. Astfel putem spune că Isus ne introduce într-o religie întemeiată pe iubire și nu pe teamă. Să-i încredințăm lui Cristos viața noastră ca s-o ducă în glorie…


Evanghelia după Marcu (Mc 13,24-32) are unui limbaj special – cel apocaliptic – dar surprindem mesajul lui Isus, cel care le transmite apostolilor, invitația la speranță. Este intenția ce apare de a liniști o comunitate tulburată și înspăimântată de unii dintre profeți care, în urma evenimentelor ce au avut loc în Iudeea în anii 70 – distrugerea templului din Ierusalim și persecuția comunității creștine – se folosesc de cuvintele lui Isus despre sfârșitul lumii. „Când ieșea din templu, unul dintre discipolii săi i-a spus: «Învățătorule, iată ce pietre și ce construcții!» Isus i-a zis: «Vezi aceste construcții mărețe? Nu va rămâne piatră peste piatră care să nu fie dărâmată». Apoi, stând pe Muntele Măslinilor, în fața templului, Petru, Iacob, Ioan și Andrei l-au întrebat aparte: «Spune-ne, când se vor întâmpla acestea și care este semnul când toate acestea vor avea să se împlinească?»” (Mc 13,1-4). Întrebarea discipolilor este cheia pentru a înțelege tot discursul său.

Tema este sfârșitul lumii și venirea Fiului Omului: „în zilele acelea, după acea nenorocire, soarele se va întuneca, iar luna nu-şi va mai da strălucirea ei; stelele vor cădea de pe cer, iar puterile cerului se vor zgudui” (vv. 24-25). Soarele, luna, stelele sunt indicii ale divinităților cosmice, adorate în fiecare zi: cultul astrelor. Ele vor fi zdrobite. Falșii zei vor fi nimiciți. „Atunci îl vor vedea pe «Fiul Omului venind pe nori» cu putere mare şi glorie” (v. 26). Este imaginea apocaliptică a lui Isus, dar conținutul este total deschis salvării lumii atât de iubită de Cristos. La sfârșitul lumii se deschide o creație nouă…

Până atunci, la a doua venire a lui Isus, ce trebuie să facă creștinii? Să rămână în așteptare și să vegheze. Parabola smochinului este o invitație tocmai pentru a veghea și a citi semnele timpului. Comparația este edificatoare: când smochinul înfrunzește nu se poate spune că a început vara, ci numai că ea este aproape. Și chiar acest cuvânt – aproape –  este cheia de boltă pentru a înțelege parabola. Împotriva falșilor profeți care ar vrea imediat sfârșitul lumii, Isus afirmă că aceste semne vestesc numai apropierea sfârșitului. Datoria a veghea, a-l aștepta ca Dumnezeu – Mesia glorios – este chemarea sa continuă: vegheați!

Vestirea întoarcerii lui Cristos în glorie nu are scopul de a trezi nelinişte şi teamă în cel care se străduieşte să trăiască iubirea de Dumnezeu şi de semeni; ea trezeşte încredere şi speranţă.

Primii creştini au înţeles bine aceasta, de aceea repetau deseori în adunările lor liturgice: Marana-tha!, cuvânt care înseamnă  „Vino, Doamne, Isuse!” Nu este oare o veste bună a şti că nu ne îndreptăm spre o prăpastie imensă şi rece care înghite totul, dar spre o întâlnire cu Domnul Cristos care ne iubeşte şi ne-a răscumpărat cu sângele său?... Să ne gândin puțin…




bibliografia (anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Armellini F. (http://www.qumran2.net); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Thabut Marie-Noëlle (http://thierry.jallas.over-blog.com); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,  Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996;  Biblia, Sapientia, Iași 2013.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu