pr. Isidor
Chinez – Izvoarele [IS] ora 11:00 (30 septembrie 2018)
Lecturi: Numerilor 11,25-29; Iacob 5,1-6; Evanghelia Marcu
9,38-43.45.47-48; lecturiOmilie
Lecturile biblice din această
duminică mișcă sufletul să se deschidă spre toți oamenii – așa cum îi stă bine
comunității creștine – și să nu monopolizeze pe Dumnezeu excluzându-i pe cei
care nu fac parte din grupul nostru. Face
parte din Biserică nu numai papa, preoții și toate surorile – cum ar gândi
cineva – dar toți oameni de bunăvoință care-l caută pe Domnul. Iubirea este
descoperirea lui Dumnezeu în sărăcia noastră…
Prima lectură (Num 11,25-29) prezintă episodul în care Moise îl ceartă pe Iosue pentru că doi oameni [Eldad și Medad] profețesc în tabăra. Moise a fost ales de Dumnezeu pentru a-i conduce pe evrei spre libertate. Dar sarcina devenea prea grea: el împărțind puterea și numind responsabili pentru popor. Dumnezeu a promis că va revărsa duhul său asupra celor șaptezeci de bărbați dintre bătrânii lui Israel adunați la „cortul întâlnirii”. Dar apare o problemă: doi bărbați nu erau la cort – dar erau înscriși printre ei – profețesc. Autorul nu spune: „Dumnezeu a luat duhul lui Moise”. Cei doi oameni au direct de la Dumnezeu darul duhului, fără mijlocitori. Ei devin profeți și rămân, nu ca acei care „au început să profeţească; dar după aceea n-au mai profeţit” (v. 25). Iosue, care îi slujea lui Moise încă din tinereţe – un sever extremist – i-a denunțat. Nu reușea să cuprindă cu mintea sa raportul personal și liber cu Dumnezeu fără mijlocitori, fără instituții. El le reproșează că nu fac parte din rândul responsabililor lui Israel, ce se reuniseră în fața cortului întâlnirii. Îi strigă lui Moise cu indignare: „Moise, oprește-i!” (v. 28). Dar Duhul lui Dumnezeu suflă unde vrea; nu poate nimenea să-l împiedice. Nimeni nu are monopol asupra lui. Moise nu încearcă să păstreze doar pentru sine autoritatea și duhul dat lui de Dumnezeu. Recunoaște că Domnul poate da și altora oricât ar fi de mulți. I-a răspuns lui Iosue: „Eşti gelos în locul meu? De-ar trimite Dumnezeu duhul său peste toţi, ca să facă din tot poporul său un popor de profeţi!” (v. 29). Răspunsul lui Moise este celebrarea splendorii libertății și a generozității lui Dumnezeu! Este plin de bucurie pentru binele semănat în fiecare om! Moise recunoaște libertatea lui Dumnezeu și știe să aprecieze darurile sale oricui le-ar da să le primească.
Prima lectură (Num 11,25-29) prezintă episodul în care Moise îl ceartă pe Iosue pentru că doi oameni [Eldad și Medad] profețesc în tabăra. Moise a fost ales de Dumnezeu pentru a-i conduce pe evrei spre libertate. Dar sarcina devenea prea grea: el împărțind puterea și numind responsabili pentru popor. Dumnezeu a promis că va revărsa duhul său asupra celor șaptezeci de bărbați dintre bătrânii lui Israel adunați la „cortul întâlnirii”. Dar apare o problemă: doi bărbați nu erau la cort – dar erau înscriși printre ei – profețesc. Autorul nu spune: „Dumnezeu a luat duhul lui Moise”. Cei doi oameni au direct de la Dumnezeu darul duhului, fără mijlocitori. Ei devin profeți și rămân, nu ca acei care „au început să profeţească; dar după aceea n-au mai profeţit” (v. 25). Iosue, care îi slujea lui Moise încă din tinereţe – un sever extremist – i-a denunțat. Nu reușea să cuprindă cu mintea sa raportul personal și liber cu Dumnezeu fără mijlocitori, fără instituții. El le reproșează că nu fac parte din rândul responsabililor lui Israel, ce se reuniseră în fața cortului întâlnirii. Îi strigă lui Moise cu indignare: „Moise, oprește-i!” (v. 28). Dar Duhul lui Dumnezeu suflă unde vrea; nu poate nimenea să-l împiedice. Nimeni nu are monopol asupra lui. Moise nu încearcă să păstreze doar pentru sine autoritatea și duhul dat lui de Dumnezeu. Recunoaște că Domnul poate da și altora oricât ar fi de mulți. I-a răspuns lui Iosue: „Eşti gelos în locul meu? De-ar trimite Dumnezeu duhul său peste toţi, ca să facă din tot poporul său un popor de profeţi!” (v. 29). Răspunsul lui Moise este celebrarea splendorii libertății și a generozității lui Dumnezeu! Este plin de bucurie pentru binele semănat în fiecare om! Moise recunoaște libertatea lui Dumnezeu și știe să aprecieze darurile sale oricui le-ar da să le primească.
La fel este pentru noi cei de
astăzi. Se credea că papa, episcopi și preoți sunt singurii care au dreptul de
a vorbi în numele lui Dumnezeu. Astăzi vedem creștini care formează pentru a
exercita responsabili în învățământul religios, în colegii, în licee sau
spitale. Este extraordinar că Duhul dă de lucru și în Biserică și în afară ei, în
inima oamenilor, celor o altă religie, numai să fie binevoitori, să caute pe
Dumnezeu. Duhul are nevoie de spații largi în care să lucreze.
În lectura din Scrisoarea sfântul Iacob (Iac 5,1-6) este o pagină care a devenit
celebră pentru vehemența și curajul său: este vorba despre invectiva [ocară] foarte
dură împotriva celor bogați. Denunțul este explicit și direct. Nu are nevoie de
comentarii care să-l îndulcească. Trebuie să păstreze toată forța sa
zdrobitoare. Acuză pe cei care acumulează pentru ei bogății. Atacă pe cei care
exploatează pe lucrătorii. Aceste bogății „sunt putrede”, înșeală. Apostolul
denunţă discriminare între bogaţi şi săraci, la care toţi asistă impasibili,
fără să ia poziţie. Cine profită de cei săraci este un egoist. Pentru Dumnezeu
este insuportabil. Asupra rușinii nedreptății, sfântul Iacob anunță judecata
lui Dumnezeu. „Iată, plata pe care voi aţi reţinut-o de la lucrătorii care au
secerat ogoarele voastre strigă, iar strigătele secerătorilor au ajuns până la
urechile Domnului Sabaot” (v. 4). O judecată neînduplecată. Și de Dumnezeu
nimeni nu poate fugi. Dacă Dumnezeu ne dă multe bunuri, acestea sunt pentru a
ne face fericiți. Ceea ce face valoarea unei vieți este iubirea…
În drumul său spre Ierusalim,
Isus catehizează de mai multe ori pe discipolii săi. În Evanghelie de astăzi după
sfântul Marcu (Mc 9,38-43.45.47-47) este
pusă problemă de a nu-l monopoliza pe Dumnezeu. Să ne amintim: au venit ca să dispute
primele locuri [din evanghelia din duminica trecută]. Acum discipolii pretind
că sunt singurii care acționează în numele lui Isus și că îl reprezintă. Sunt
contrariați că au văzut un om scoțând diavoli în numele lui Cristos. „Ioan i-a zis
lui Isus: «Învăţătorule, am văzut pe unul care alunga diavoli în numele tău şi
i-am interzis, pentru că nu ne urmează»” (v. 38). Evanghelistul are o „victimă”:
pe apostolului Ioan care într-o zi ajunge să spună că „Dumnezeu este iubire”.
Obiecția lui are tonul unei persoane închisă în micimea ghetoului; în spatele
protestului său se vede clar egoismul unui grup. Ioan se scandalizează de acest
fapt. Pentru ucenici, mântuirea este monopolul unei singure clase de aleși. Cristos
nu este de aceeași părere. Nu sunt singurii deținători ai puterii lui Cristos.
Isus este al tuturor. Important este ca mesajul său să se răspândească. „Nu-l
opriţi; căci nimeni care face o minune în numele meu nu poate îndată să mă
vorbească de rău!” (v. 39). Isus vrea să-i facă pe ucenici să înţeleagă cât de
ne la locul ei este atitudinea lor. Toleranţa şi mărinimia sunt
caracteristicele lui Cristos. Vrea ca discipolii săi să aibă un spirit deschis,
să se înalţe deasupra strâmtei mentalităţi a unui grup. Are dreptate Gandhi
când scria: „Adevărul este unul singur, dar are multe fețe ca un diamant”. Creştinul
adevărat este fiul lui Dumnezeu, dar nu vede în ceilalţi duşmani de combătut, ci
fraţi de primit şi de iubit.
În continuarea evangheliei se
arată avertismentele grave în ceea ce privește pericolul de credință a celor „mici”.
Cei mici, în terminologia neotestamentară, par să fie credincioșii cu o
credință fragilă și încă nesigură. Astfel sunt dezorientați: responsabilitatea este a fraților! Scandalul este
tot ceea ce împiedică pe cineva să-l urmeze pe Domnul pentru a ajunge la
mântuire. Isus lansează un apel în privința celor „mici” care au nevoie de o
mână care să-i susțină, de un ochi care să-i lumineze, de picioare care să-i
sprijine pașii șovăielnici. Dacă mâna devine cauză spre greșeală, dacă ochiul
devine călăuză spre întuneric, dacă piciorul se abate să-l facă să cadă,
atunci, eu sunt Satană, care-l ispitesc pe frate sau sora și condamnarea este
mare căci pericolul credinței este aici. Textul din Marcu are un avânt oriental
și trebuie citit cu un ochi obișnuit la acest stil.
Isus îi invită pe discipolii
să-și controleze comportamentul social – picior și mână – și pe cel personal –
ochi – pentru a evita orice rădăcină a răului. Condamnarea este tăioasă și se
exprimă în vocabularul biblic semitic: piatră de moară, mare, gheenă, focul
care nu se stinge niciodată, vierme. Este simbolul pedepsirii celui nelegiuit. Tocmai
pentru acest motiv, Isus osândește cu vehemenţă scandalul.
Viața lui Dumnezeu se deschide la
toți oamenii. Nu este un joc unde totul se „aranjează”: s-ar putea termina cu
un „rateu” ireversibil. Să ne ferească Dumnezeu de așa ceva!
bibliografia (anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa
R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci
A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi
T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986;
Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it);
Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario
meditato, EDB Bologna 1974; Commento
della Bibbia liturgica, Edizione
Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati
dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle
letture festive. Ciclo B, Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1996; Biblia, Sapientia, Iași 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu