pr. Isidor
Chinez – Izvoarele [IS] (6 august 2018)
Omilie
Toate bisericile din Orient și Occident astăzi, pe
6 august, sărbătoresc ziua dedicată Schimbării la față a Domnului. Este un mare
mister asupra căruia suntem invitați să-l contemplăm împreună cu cei trei
apostoli pe care i-a luat cu sine Isus pe „muntele înalt”, despre care evanghelia
nu ne dă alte indicaţii: considerat a fi muntele Tabor, aflat în mijlocul Galelii,
dominând câmpia de jur-împrejur. Sărbătoarea
a fost celebrată mai întâi în Orient dar a fost extinsă la toată biserica de
papa Calist al II-lea pe 6 august 1456 și a fost ridicată la rangul de
mare sărbătoare în amintirea victoriei repurtate de armatele creştinilor împotriva
turcilor la Belgrad, data când vestea victoriei a ajuns la Roma. Însă, deja din
timpul papei Leon cel Mare (440-461), misterul Schimbării la faţă a fost ales
în tradiţia creştină apuseană ca pericopă evanghelică pentru a doua duminică din
Postului Mare.
În prima lectura profetul Daniel (Dan 7,9-10.13-14) ne pregătește o înțelegere a Schimbării la fața a Domnului într-o formă biblică a apocalipsei: este viziunea bătrânului și a Fiului Omului. Daniel ni-l prezintă pe Dumnezeu ca un „Bătrân”: „bătrân de zile” – este imaginea Domnului plin de ani, indicând astfel veșnicia. „Hainele lui erau ca zăpada şi părul capului său, ca lâna curată” (v. 9). Amândouă caracteristicile sunt semnul purității și, deci, a transcendenței sau a sfințeniei lui Dumnezeu. El stătea pe norii cerului, în plinătatea gloriei sale. „Mii de mii îi slujeau şi […] stăteau înaintea lui” (v. 10), însemnând că toată oștirea cerului sunt în slujba lui. Acestui Dumnezeu îi este prezentat un personaj sosit de „pe norii cerului” (v. 13): este „Fiul Omului”. Expresia indică un om care depășește în mod misterios condiția umană și poate fi luată în sens personal, așa cum a luat-o Isus, aplicând-o propiei sale persoane. Prin răscumpărare el are în „stăpânirea gloria şi domnia şi toate popoarele, neamurile şi limbile îl slujesc. Stăpânirea lui este o stăpânire veşnică, ce nu va trece, şi domnia lui nu va fi distrusă” (v. 14). Această profeție este în cheie cristologică: Isus este cu adevărat Dumnezeu și om adevărat. Cristos a folosit acest apelativ pentru a-i ajuta pe ascultătorii săi să reflecteze asupra persoanei sale atât ca figură apocaliptică a marelui Rege și Judecător ceresc cât și a celui ce suferă, moare și învie, stă la dreapta Tatălui și se va manifesta în gloria sa divină primind putere asupra tuturor.
În Scrisoarea sfântului Petru (2Pt 1,16-19) putem asculta un martor ocular
asupra experenței de credință, care devine pentru noi speranță ce o așteptăm în
viața fără sfârșit, când vom fi asemenea lui, cu totul în lumină: „noi
nu v-am făcut cunoscută puterea Domnului nostru Isus Cristos şi venirea lui pe
baza unor basme bine ticluite, ci pentru că am fost martori oculari ai măreţiei
lui” (v. 16). Cu Petru noi
asistăm la acest eveniment unic în viața lui Isus. Schimbarea la față a Domnului
l-a marcat așa de mult încât după perioade lungi vorbește despre aceasta [în lectura a
doua]. Petru își aminteşte
aceste cuvinte auzite din cer în timp ce se afla pe munte; i-au rămas
întipărite: „acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit
plăcerea” (v. 17). Este
descoperirea adevăratului Cristos: acea
„candelă ce străluceşte în loc întunecos până când se va lumina de ziuă şi va
răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre” (v. 19).
În Evanghelia după Marcu (Mc 9,2b-10), „Isus i-a luat pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, i-a dus
deoparte, pe un munte înalt, numai pe ei, şi i s-a schimbat înfăţişarea
înaintea lor” (v. 2). Cei trei
discipoli au văzut ceea ce s-a întâmplat: „Hainele lui au devenit
strălucitoare, atât de albe cum niciun albitor de pe pământ nu le putea albi” (v.
3). Evenimentul
schimbării la față a Domnului constă pentru Isus în a se manifesta în toată
splendoarea și gloria sa divină. În centrul acestei liturgii este Cristos
cel glorios. Isus vrea să arate cât mai clar posibil că el este Dumnezeu. Tot ceea ce
este uman în el rămâne cu adevărat uman. Dar totul prinde un aspect deosebit care
depășește în plenitudine tot ceea ce mintea omului ar putea concepe despre el. Miraculosul
în schimbarea la faţă este că un om, cu un trup ca al nostru, răspândeşte o
lumină divină. Această luare în stăpânire a lui Isus de către gloria luminoasă
a lui Dumnezeu se va realiza la înviere, a cărei prevestire este schimbarea la
faţă.
Muntele este locul biblic al
întâlnirii cu Dumnezeu de pe înălţimea căruia se admiră frumuseţea creaţiei.
Ştim din cărţile biblice că Moise şi apoi Ilie au stat în prezența Domnului pe muntele
Sinai sau Horeb. Astăzi ei apar pe Tabor alături de Isus schimbat la față. Ei
vorbesc cu el („vorbeau cu Isus” [Mc 9,4]) „despre plecarea sa pe care urma să
o săvârşească la Ierusalim", precizează evanghelistul Luca (Lc 9,31),
adică despre Paştele său. De aceea evenimentul de pe Tabor este în strânsă
legătură cu moartea lui Isus pe cruce pe un alt munte: Calvar.
„Petru, luând cuvântul, i-a spus lui Isus: «Învăţătorule, e bine că suntem aici; să facem trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie!» De fapt, nu ştia ce să spună; căci îi cuprinsese frica” (vv. 5-6). Într-adevăr, Petru era fericit! Vrea să dureze mult timp de acum în colo. Pentru aceasta vrea să facă trei corturi. Vrea ca Isus, Moise și Ilie să rămână acolo în fața lui, în strălucirea și splendoarea gloriei; vrea să fie în fața lui pentru totdeauna; să fie amintit mult timp. Petru vrea construirea unor colibe asemănătoare celor de la Sărbătoarea Corturilor, când evreii, în amintirea peregrinării prin pustiu, ridicau corturi sau colibe din frunze de palmier în care stăteau opt zile. O referinţă la cortul prezenţei lui Dumnezeu: shekhina în limba ebraică înseamnă prezența divină. Petru tinde să pună pe același plan Cuvântul lui Dumnezeu: legea lui Moise, profeția lui Ilie și pe Isus din evanghelie.
„Apoi a venit un nor care i-a învăluit în umbră şi din nor a fost un glas: «Acesta este Fiul meu cel iubit, ascultaţi de el!»” (v. 7). Evenimentul se va termina cu un cuvânt al Tatălui, un cuvânt care-l arată pe Fiul său și-i invită să asculte de el. Cuvântul Tatălui va încheia această viziune. Schimbarea la față a lui Isus este doar un pas, o cale spre gloria cerului. În urma lui Petru, Iacob și Ioan, noi toții trebuie să ascultăm de Cristos, Fiul lui Dumnezeu care dezvăluie prezenţa sa. El niciodată nu încetează să îndeplinească cuvântul și iubirea sa.
Misterul transfigurării poate fi proclamat pretutindeni și peste tot. Nu
ezitați de a-l face cunoscut pe Isus. Cristos ne invită să ne punem toată
încrederea în el! „Ascultați-l!” Deși cei trei apostoli încă nu știau
ce înseamnă „a învia” din morți. Nu ne va scuti nici de durere, nici de necazurile
vieții. Prin toate aceste încercări, el ne va conduce la muntele schimbării până
la gloria învierii sale și a noastră...
[bibliografia
(anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,
Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino)
1996; Biblia, Sapientia, Iași 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu