 |
| Euharistia - sfânta Liturghie. |
Pâinea
vieții – Euharistia
pr. Isidor
Chinez – Izvoarele [IS] (5 august 2018)
Omilie
Avem nevoie de Dumnezeu? Este
întrebarea pe care ne-o pune Isus! Dincolo de necesitățile noastre zilnice în
inima noastră mai este spațiul pentru Domnul? Cristos se dă oricui îi este
foame! „Eu sunt pâinea vieții. Celui care vine la mine nu-i va mai fi foame!” Lecturile
biblice din această duminică precizează sensul minunii înmulţirii pâinilor,
propusă de evanghelia duminicii trecute după sfântul Ioan. Tema centrală o
constituie revelaţia pe care Isus o face despre „pâinea vieţii”.
În Biblie, în Exod, mântuirea nu e văzută ca simplu
triumf a lui Dumnezeu asupra tuturor, ci depășirea rezistenței forțelor ostile
mântuirii, în diferitele sale faze, din Egipt până în țara promisă: în robia
egipteană este puterea politică a faraonului, falsa știință a magilor,
elementele cosmice care sunt apa, marea…; de-a lungul drumului este deșertul
devorator de oameni, șerpii, foamea… în fine, în țara promisă sunt popoarele
din Canaan, regii țării care se opuneau Israelului ca popor. În special în
drumul prin pustiu, poporul se arătă reticenți sau șovăitori la acțiunile lui
Dumnezeu. Semnificația „murmurările” poporului este tocmai această opoziție la
intervenția mântuitoare a Domnului. Poporul murmură împotriva lui Moise și a
lui Aaron în pustiu, după ce l-a scos din pământul sclaviei: „De-am fi murit de
mâna Domnului în ţara Egiptului, când şedeam lângă oalele cu carne, când mâncam
pâine pe săturate! Dar voi ne-aţi scos în pustiul acesta, ca să moară de foame
toată această adunare” (v. 3). ‘Suntem istoviţi de a te mai urma prin pustiu.
Prea mult ne-a costat până acum această libertate’, citim din Cartea Exodului (Ex 16,2-4.12-15),
azi prima lectură. Dar Dumnezeu intervine în favoarea poporului său: „Iată, eu
voi face să plouă pentru voi pâine din ceruri!” (v. 4). Israeliţii surprinşi de acea mâncare
neobişnuită au zis unul către altul: „Man
hu” „Ce este aceasta?”, căci nu ştiau ce era. Atunci Moise le-a explicat că
„aceasta este pâinea pe care v-o dă Domnul ca s-o mâncaţi” (v. 15). Expresia
ebraică ar fi la baza etimologiei cuvântului „mană”: „casa lui Israel i-a pus
numele «mană». Era ca o sămânță de coriandru, albă, și gustul ei era ca o turtă
cu miere” (Ex 16,31), dar
semnificaţia exactă este necunoscută. Mană este fructul unui arbust din
deșertul Sinai [tamerix mannifera]
din a cărui scoarță încrustată se coagulează o sevă cu o mare putere nutritivă.
Este hrana nomazilor. Ceva minunat, sacru, atribuit intervenției miraculoase a iubirii
lui Dumnezeu.
În viață ce ne împinge să
acționăm? Apostolul Paul ne revelează secretul vieții creștine: Isus este călăuza
care face din noi oameni noi. În a doua lectură luată din Scrisoarea către Efeseni (Ef
4,17.20-24) sfântul Paul
evidenţiază necesitatea de a urma adevărul care este însuși Cristos. Rezultatul
va fi o reînnoire profundă a vieţii. Omul vechi – simbolul trecutului de păcat
– cedează în fața experienței baptismale a omului nou, creatură transformată
„în dreptate și în sfințenie adevărată” (v. 24): „voi nu l-aţi cunoscut așa pe
Cristos!” (v. 20). Isus vă instruiește, vă îmbracă într-un veșmânt nou, acela
al botezului! „Înnoiţi-vă duhul minţii voastre şi îmbrăcaţi-vă cu omul cel nou,
cel creat după asemănarea lui Dumnezeu în dreptate şi în sfinţenia adevărului!”
(vv.23-24). Omul cel nou corespunde planului creației, cere o reînnoită
mentalitate – o metanoia – o
convertire continuă. Este cateheza baptismală pe care Biserica o vestește
neîncetat!
Evanghelia după Ioan (In 6,24-35) – pe care tocmai am citit-o –
ne situează imediat după „semnul” pe care l-a făcut Isus înmulțind pâinile
pentru cinci mii de persoane. Ca urmare a acestui miracol, știți că Isus a
scăpat de mulțimea care ar fi vrut să-l păstreze și să-l facă rege, fugind el
singur pe munte (cf. In 6,15). Dar
mulțimea l-a găsit a doua zi la Cafarnaum (cf. In 6,24). Și va fi pentru Isus posibilitatea de a face o cateheză foarte
lungă (cf. In 6,26-59).
Ce le spus Cristos în această
predică? În esență: mă căutați pentru că v-am dat să mâncați. Dar când am
împărțit pâinea și peștele, eu v-am făcut un „semn”, și voi nu a-ți mâncați.
Voi v-ați oprit la realitatea materială. Eu am făcut un „semn” pentru voi. Ați
remarcat că, luând pâinea, i-am mulțumit lui Dumnezeu, am binecuvântat-o.
Pentru că pâinea pe care am dat-o s-o mâncați – această pâine materială –
însemnă un alt aliment: este trupul meu, este sângele meu, este viața mea, eu
însumi mă dau vouă! Atunci, depășiți această foamea a voastră…
Isus își începe predica cu o
contrapoziție: la „hrana care piere” – pâinea –, el opune „hrana care durează
pentru viața veșnică”. Este „semnul” – valoarea teologică a gestului săvârșit. Este
„pâinea” care vine din cer: este Euharistia, sfânta Liturghie. Cristos este
această pâine care satură pe deplin foamea de orice altă hrană, el potolește
foamea și setea de viață pe care fiecare om le are în sine. Isus prezintă
divinitatea sa: „Eu sunt pâinea vieţii. Celui care vine la mine nu-i va mai fi
foame şi celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată” (v. 35). Omul
– prizonier al slăbiciunii sale – nu mai trebuie să caute o mântuire limitată
și relativă, ci trebuie să alerge la Cristos pentru a nu mai simți foame și
sete. Isus se prezintă ca îndestulare și pace pentru oricine „vine la el” și
pentru cine „crede în el”. Rămâne prioritară credinţa de a-l accepta pe Isus ca
„dar de viaţă”. „Pâinea” este, deci, o persoană concretă. Este Cristos care se
dăruieşte oamenilor din toate timpurile. După cum a dat mană părințiilor
în pustiu, Dumnezeu și acum se dă. Dumnezeu nu întreabă, ci dăruiește. Dumnezeu
nu pretinde, ci oferă. Dumnezeu nu cere nimic, dar dă totul...
Să ne întrebăm despre dorința
noastră: este pentru lucruri, este pentru persoane, sau este pentru unul singur
care poate potoli foamea și setea noastră? O întrebare bună pentru vacantă. Să
încercăm să aprofundăm sensul Liturghiei în viața noastră. Este timpul liber,
timpul tăcerii, a odihnei,… să stăm în umbră, să nu facem nimic, și să ne
întrebăm de unde vă este această foame sau sete, sau acest dor de ceva… Și să
încercați să vă exprimați aceste dorințe în fața Aceluia care este în măsură să
satisfacă orice dorință, mult dincolo de orice vă puteți imagina: dorința după
Dumnezeu…
[bibliografia
(anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,
Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino)
1996; Biblia, Sapientia, Iași 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu