 |
| Suntem invitați la o alegere.... |
pr. Isidor
Chinez – Izvoarele [IS] ora 11:00 (26 august 2018)
Omilie
Lecturile biblice din această duminică ne cheamă la o alegere
esenţială pentru viaţa: adresează un
apel foarte puternic de a alege sau pentru sau împotriva lui Dumnezeu. Este
vorba de opţiunea credinţei: a crede sau nu în Cristos, Fiul lui Dumnezeu; a-l
urma sau a-l părăsi pe Isus; a accepta sau a respinge oferta lui Cristos care
revelează iubirea Tatălui. Suntem invitați la credință în faţa lui Isus, a naturii
sale divine, a misiunii sale de mântuire dar şi în Biserică şi în sfintele
Sacramente.
În prima lectură luată
din Cartea lui Iosue (Ios 24,1-2.15-17.18),
găsim adunate toate triburile lui Israel la Sihem ajunse în Țara Făgăduită. Este
vorba de promisiunea țării și realizarea acestei promisiunii. Vorbește Iosue,
reprezentantul lui Dumnezeu pe care îl pusese Moise. El cheamă poporul și îi
pune în față responsabilitățile sale. La început, îi arată ceea ce a făcut
Domnul pentru popor: l-a eliberat din sclavia Egiptului; a făcut alianță cu el
pe muntele Sinai. Este un popor liber. Trebuie să aleagă dacă crede sau nu în
Dumnezeu. Care este răspunsul poporului? La Sihem, Iosue îi invită să
împlinească alegerea lor religioasă: să slujească Domnului sau să adopte
cultele păgâne a popoarelor vecine; le amintește tot ceea ce trebuie ales. „Dacă
[…] slujiţi Domnului, alegeţi pentru voi astăzi pe cine să slujiţi: dacă pe
dumnezeii pe care i-au slujit părinţii voştri […] sau pe dumnezeii amoreilor! […]
Dar eu şi casa mea îl vom sluji pe Domnul!” (v. 15). Toți răspund unanim: „Departe de noi să-l părăsim pe Domnul şi să
slujim altor dumnezei! […] Şi noi îl vom sluji pe Domnul, căci el este
Dumnezeul nostru” (vv. 16.18). Răspunsul
este „a sluji”. În vocabularul biblic „a sluji” înseamnă o aderare liberă și
bucuroasă la Dumnezeul cel adevărat, părăsind idolatria sclaviei egiptene. Dacă
Iosue insistă mai mult este pentru că el este conștient de necredința poporului
său. Aceste triburi rămân marcate de cârtelile din deșert; mai mult, sunt
atrași de idoli... Dar astăzi, este Domnul cel pe care l-au ales să-l
slujească; l-au ales pe Dumnezeul eliberator și nu pe idoli. Azi, suntem
invitați să refacem alianța de la Sihem, căci pe Domnul voim să-l slujim...
Pentru a vorbi despre această alianță dintre Dumnezeu și om, sfântul Paul
se folosește de imaginea bărbatului și a femeii în Scrisoarea către
Efeseni (Ef 5,21-32). Sacramentul
căsătoriei unește soțul cu soția reciproc, dar și cu Dumnezeu. „Bărbaţilor,
iubiţi-vă soţiile aşa cum Cristos a iubit Biserica şi s-a dat pe sine pentru ea”
(v. 25). Acest text începe cu o chemare
la supunere reciprocă: „Fiţi supuşi unii altora în frica lui Cristos” (v. 21). Să ne înțelegem bine: nu este o
supunere de sclavie, dar o supunere a iubirii. Paul compară această iubire ca
aceea a lui Cristos pentru Biserica sa. El a voit să o salveze cu prețul
propriei vieți: „pentru a o sfinţi, purificând-o prin baia apei în
cuvânt, ca să şi-o prezinte sieşi ca o Biserică glorioasă, fără să aibă vreo
pată sau rid sau ceva asemănător, ci să fie sfântă şi neprihănită!” (vv.
26-27). Este o iubire care face mereu primul pas spre altul, o iubire care ascultă, împarte,
iartă, se dăruiește pentru alții. Toate acestea ne spun câte ceva despre
iubirea lui Dumnezeu... În
lumea de astăzi mulți zic că sunt dezamăgiți de Biserică... Dar trebuie să știm
că părăsind Biserica, îl părăsesc pe Cristos. Din nou, avem de a face cu o alegere:
sau împotriva lui Isus sau pentru Cristos… prin Biserică...
Iată că se încheie cu această
duminică Evanghelia după sfântul Ioan
(In 6,60-69). Este concluzia
discursului lui Isus despre „pâinea vieții” pe care el l-a explicat în sinagoga
din Cafarnaum. Astăzi vedem că multă lume refuză să creadă și s-au lăsat de el.
Mulți dintre discipolii săi se scandalizează din cauza întorsăturii pe care o
iau cuvintele lui Cristos: „Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are
viaţa veşnică”. Scriind după învierea
lui Isus, sfântul Ioan se adresează creștinilor în special. Unii consideră
cuvintele lui Cristos despre Euharistie că sunt dificil de acceptat: „mulţi
dintre discipolii lui Isus au zis: «Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l
asculte?»” (v. 60). Îl pun pe om în fața unei alegeri decisive. Cadrul acestei
decizii este de acum în interiorul Bisericii, așa că au început să părăsească comunitatea creștină. Este vorba
despre „discipolii” care au renunțat la urmarea lui Isus. Necredinţa nu este numai a mulţimilor sau a iudeilor, dar
cuprinde şi cercul ucenicilor: „Isus, cunoscând în sine că discipolii lui
murmurau pentru aceasta, le-a zis: «Vă scandalizează acest lucru?»” (v. 61). „Scandalul”
indică piatra care provoacă cădere sau poticnirea împiedicând mersul spre ținta
proprie. În câmp religios, „scandal” este să te îndepărtezi de drumul
mântuirii. Discipolii găsesc ocazia negativă care îi distrag de la salvarea
însăși. Ei „murmură” împotriva lui, exact așa cum a făcut poporul lui Israel în
pustiu.
Care este motivul acestei
necredinţe? Relaţia lui Isus și a discipolilor trece printr-o criză profundă.
Ceilalţi evanghelişti – sinopticii: Matei, Marcu și Luca – situează acest
moment de criză chiar în centrul mărturisirii lui Petru la Cezarea lui Filip,
unde Isus îi întreabă: „Dar voi, cine spuneţi că sunt eu?” (cf. Mc 8,27-33; Mt 16,13-22; Lc 9,18-22).
Cine este Isus pentru ucenici… pentru fiecare dintre noi?... Ceea ce a şocat pe
cea mai mare parte dintre ucenici nu este că Isus pretinde să le dea trupul său
să-l mănânce [în sens propriu al termenului]. Ei au înţeles că el nu vrea ca ei
să fie canibali, au presupus că este poate o metaforă pe care el o foloseşte. N-aveau
atunci cum să se gândească la Euharistie. Ceea ce i-a deranjat este faptul că
el pretinde că este de origine divină: este
Fiului lui Dumnezeu. Isus încearcă să-i facă să creadă: „dar dacă l-aţi vedea
pe Fiul Omului urcându-se acolo unde era mai înainte?” (v. 62).
În concluzie la discursului lui
Isus despre Euharistie apar două situații aflate la extremități opuse: fie
repulsie, fie adeziune la persoana lui Cristos. Repulsia este prezentată la
unii ucenici ca împotrivire la limbajul lui Isus prea dur și dificil. Să nu
uităm că evreu practicant are această credinţă: cel care împlineşte Legea [Torah] se bucură de realizarea
promisiunilor făcute de Dumnezeu... Isus spune: nu! Numai cel care „mă mănâncă
pe mine” are viaţa veşnică, adică este făcut părtaş nu numai la promisiunile
lui Dumnezeu [care sunt binecuvântare, belşug, bunăstare, sănătate…], ci chiar
de acum, din această viaţă pământească, este făcut părtaş la viaţa lui
Dumnezeu, la viaţa veşnică.
Să nu uităm că Isus face această
cateheză – ne spune evanghelistul Ioan – la Cafarnaum. Aici toţi îl cunoşteau
că este fiul tâmplarului din satul vecin, la Nazaret. Iar el le spune: „Voi
puteţi să intraţi în împărăţia lui Dumnezeu numai prin mine, adică, dacă mă
primiţi pe mine!”
Cele trei texte biblice din această duminică sunt, deci, o chemare la
credință. Suntem invitați să mergem cu Domnul și să trăim în comuniune cu el. A
fi creştin, înseamnă a sta în fiecare zi cu aceste întrebări şi a răspunde,
asemenea sfântului Petru, care mărturiseşte: „Doamne, la cine să mergem? Tu ai
cuvintele vieţii veşnice, iar noi am crezut şi am cunoscut că tu eşti Sfântul
lui Dumnezeu!” (vv. 68-69). Prin Isus
și în el intrăm în viața de veci…
[bibliografia
(anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,
Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino)
1996; Biblia, Sapientia, Iași 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu