 |
| Alungarea vânzătorilor din templu. |
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (4 martie 2018)
Lecturi: Exodului
20,1-3.7-8.12-17; 1Corinteni
1,22-25; Evanghelia Ioan
2,13-25.
Evanghelia Ioan 2,13-25: Paştele iudeilor era aproape, iar Isus a urcat la Ierusalim. Şi a găsit în templu vânzătorii de boi, de oi şi de porumbei şi pe schimbătorii de bani şezând acolo. Făcând un bici din funii, i-a alungat pe toţi din templu, la fel ca şi oile şi boii; a împrăştiat monedele schimbătorilor de bani şi a răsturnat mesele, iar celor care vindeau porumbei le-a zis: „Luaţi acestea de aici! Nu faceţi casa Tatălui meu casă de negustorie!” Discipolii lui şi-au adus aminte că fusese scris: „Zelul pentru casa ta mă mistuie”. Aşadar, l-au întrebat iudeii şi i-au zis: „Ce semn ne arăţi că ai dreptul să faci acestea?” Isus le-a răspuns: „Dărâmaţi acest templu şi în trei zile îl voi ridica!” Aşadar, i-au zis iudeii: „Acest templu a fost construit în patruzeci şi şase de ani şi tu în trei zile îl vei ridica?” Însă el vorbea despre templul trupului său. Deci, când a înviat din morţi, discipolii lui şi-au amintit că a spus aceasta şi au crezut în Scriptură şi în cuvântul pe care îl spusese Isus. Pe când era în Ierusalim, la sărbătoarea Paştelui, mulţi, văzând semnele pe care le făcea, au crezut în numele lui. Dar Isus nu se încredea în ei, pentru că el îi cunoştea pe toţi. Şi nu avea nevoie ca cineva să aducă mărturie despre om, pentru că el cunoştea ce era în om.
Omilie
Textele biblice din această
duminică ne invită să considerăm cu atenție și să primim semnele pe care Domnul
ni le dă: să descoperim un Dumnezeu eliberator care s-a făcut aproape de noi și
este bogat în milostivire.
Primul semn de descoperit este darul Legii lui Dumnezeu. În prima lectură, după alianța cu Noe și Abraham, vine alianța de pe muntele Sinai din Cartea Exodului (Ex 20,1-17). Este alianța lui Dumnezeu cu omul. Decalogul sau „Zece Porunci” nu începe cu o normă, dar cu o declarație la libertate: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa sclaviei” (v. 2). Dumnezeu se angajează să le ofere darul libertății. Iubirea presupune libertate. Dumnezeu, care este iubire și libertate, propune câteva legi de observat. Este cadoul lui Dumnezeu pentru a menține în Israel libertatea învățându-i căile libertății adevărate. Cele „Zece Cuvinte” – după expresia poporului evreu – sunt păstrate în forma cea mai veche; pot să vină din epoca lui Moise. În deșert, poporul evreu se pregătește pentru întâlnirea sa cu Dumnezeu trebuind să se încreadă numai în Domnul, cel care se arătase mai puternic decât faraon și armata sa. Legea Domnului, deşi sculptate pe „table de piatră” nu rezultă de aici tăria sa, nici respectul formal al „literei” nu contează, dar ceea ce contează este acordul interior al „inimii” la cuvântul lui Dumnezeu. Opt porunci din zece sunt în formă negativă. Această listă de interziceri poate irita pe cineva. Domnul pune anumite restricţii. Este oprit numai ceea ce împiedică pe noi și pe alții spre adevărata libertate: violența, asasinul, adulterul, furtul, mărturia strâmbă. În rest, Dumnezeu nu obligă ce trebuie să facem. Este lăsat la libertatea noastră. Doar două porunci sunt afirmative: adu-ţi aminte să sfinţeşti ziua Domnului și cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. De fiecare dată când poporul stă în fața Dumnezeului său recunoaște milostivirea divină. Domnul vrea să ne salveze pe toți. Israel răspunde cu adeziunea de credință.
Al doilea semn pe care îl
descoperim astăzi este acela al crucii. Sfântul Paul îndeamnă în Scrisoarea către Corintieni (1Cor 1,22-25) să nu ne lăsăm descurajați
de greci și evrei care privesc de sus în jos pe cei care „îl predică pe Cristos
cel răstignit” (v. 23). În apărarea lui, Paul nu apelează la „înțelepciunea discursului”,
dar la fidelitatea față de Crucea lui Cristos care nu trebuie să „devină
zadarnică” (v. 17). Paul insistă pe caracterul de neînchipuit al sfintei Crucii.
Aparenta nebunie creștină ce predică pe un Dumnezeu crucificat este scandal pentru
iudei și o nebunie pentru greci. Dar – precizează apostolul – aparenta nebunie
a lui Dumnezeu este în realitate „mai puternică decât oamenii” (v. 25). Adevăratul
Dumnezeu s-a revelat aici, unde oamenii văd numai înjosire şi înfrângere.
Semnul crucii se prezintă ca singură atestare [mărturie] a unui Dumnezeu al
cărui nume este „milostivire”.
După legea şi cruce, Evanghelia după Ioan (In 2,13-25) ne prezintă un al
treilea semn al iubirii lui Dumnezeu: templul. Astăzi vedem că Isus sosește la Templul
din Ierusalim. Rămânem impresionaţi de gestul hotărât şi critic al lui Isus
care alungă vânzătorii din templu: „făcând un
bici din funii, i-a alungat pe toţi din templu, la fel ca şi oile şi boii; a
împrăştiat monedele schimbătorilor de bani şi a răsturnat mesele” (v. 15). Isus
a urcat la Ierusalim cu ocazia sărbători Paștelui ebraic, intră în templu –
locul de întâlnire a lui Dumnezeu cu omul – dar constată că nu este respectat templu ca
templu, ci ca pe un centru de interese obscure; devenise
tot mai mult o piaţă în care mergeai pentru a vinde şi a cumpăra; un loc
comercial, trafic de „bănci”, piață unde domnea doar idolul banului.
Suntem în Templul de la
Ierusalim, al doilea templu refăcut de regele Irod cel Mare prin anul 19
înainte de Cristos și terminat în anul 64 după Cristos: o construcție
somptuoasă. Dacă Ierusalimul a devenit „cetate
sfântă” era pentru că avea în centrul ei templul. Importanţa faptului nu
vine din caracterul său istoric, ci din sensul pe care cea de-a patra
evanghelie îl dă acestui eveniment. Prin gestul de purificare a templului, Isus
se înscrie într-o lungă tradiție străveche a profeţilor ce au criticat cultul
practicat la templu. Profeţii aminteau în continuu că
cultul nu este numai jertfă, ci și misiune şi convertire. Cu atât mai mult cu
cât elementul esenţial al cultului la templu era ascultarea cuvântului, iar
aceasta angajează viaţa, relaţiile dintre oameni, adică practicarea
dreptăţii faţă de săraci şi nevoiaşi. Mai ales
profeţii aminteau că în templu este întâlnit Dumnezeu cel viu: nu un Dumnezeu închis în templu şi preocupat de sine,
dar un Dumnezeu interesat de ceea ce are loc afară. Realizarea unui asemenea viitor nu putea fi decât
opera lui Mesia.
Dar
evanghelistul Ioan nu se mulţumeşte să ni-l prezinte pe Isus care, în felul
profeţilor antici, ne cheamă la adevăratul cult. Răspunzând celor care
îi cereau semne convingătoare că are dreptul de a reforma viaţa de la templu,
Isus a zis: „Dărâmaţi acest templu şi în trei zile îl voi ridica!” (v.
19). Afirmă că el este adevăratul templu: „Însă
el vorbea despre templul trupului său” (v. 21).
Ce înseamnă a afirma că Isus este adevăratul templu? În Vechiul Testament templul este locul întâlnirii cu
Dumnezeu şi locul de adunare a poporului. Isus vrea să ne ajute să găsim
semnificația prezenței lui în inima omenirii. Este crucificat: sacrificiul
victimei. Dar nu va fi sfârșitul istoriei. Apare un noul sanctuar: este Trupul
lui Cristos cel înviat. Domnul este prezent în trupul umanității Fiului. Abia
când a înviat din morţi, discipolii şi-au adus aminte că le spusese cuvintele
acestea. Numai cu această credință pascală reușim să-l recunoaștem pe Cristos
cel glorios care este plinătatea misterului templului. Credincioșii se adună în jurul
crucii lui Isus, semn al iubirii sale necondiționate. În
Isus putem face o adevărată experienţă despre Dumnezeu și milostivirea sa.
[bibliografia
(anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,
Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino)
1996; Biblia, Sapientia, Iași 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu