 |
| Zece fecioare... |
Evanghelia Matei 25,1-13: În acel timp, Isus
le-a spus discipolilor săi această parabolă: „Atunci împărăţia cerurilor va fi
asemenea cu zece fecioare care, luându-şi candelele, au ieşit în întâmpinarea
mirelui. Cinci dintre ele erau nechibzuite, iar cinci, înţelepte. Cele nechibzuite şi-au luat candelele, dar nu au luat cu ele untdelemn, însă cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat untdelemn în vasele lor. Întrucât mirele întârzia, au aţipit toate şi au adormit. Iar la
miezul nopţii s-a auzit un strigăt: «Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!» Atunci s-au ridicat toate acele fecioare şi şi-au pregătit candelele. Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: «Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci
candelele noastre se sting!» Dar cele înţelepte au răspuns zicând:
«Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă! Mergeţi mai bine la cei
care vând şi cumpăraţi-vă!” Dar, plecând ele să cumpere, a venit
mirele. Cele care erau pregătite au intrat cu el în sala de nuntă şi uşa s-a
închis. Mai târziu au venit şi celelalte fecioare şi au zis: «Stăpâne,
stăpâne, deschide-ne!» Dar el, răspunzând, le-a zis: «Adevăr vă
spun, nu vă cunosc». Vegheaţi, aşadar, pentru că nu ştiţi nici
ziua, nici ceasul!”
Omilie
Ne apropiem de sfârşitul anului
liturgic. Textele biblice vor să ne da ocazia să ne întoarce la sfârşitul
timpului. Acest lucru va fi o mare trecerea spre această lume nouă pe care o
numeşte Isus Împărăţia lui Dumnezeu. În această lume, va fi deplină comuniunea
între creaţie şi Dumnezeu. Evanghelia acestei duminici ne invită să veghem
pentru că nu ştim ziua, nici ceasul întoarcerea lui Cristos.
De la prima lectură, înţelegem că
Înţelepciunea lui Dumnezeu este Cristos care vine să ne întâlnească. El aduce
tuturor celor care îl caută lumina, bucurie şi speranţă. Iluminează viaţa
noastră şi ne arată drumul. Cristos ne face capabili să primim atunci când se
prezintă în viața noastră. El se prezintă în fiecare zi şi suntem invitaţi să-l
primim cu iubire şi perseveranță. Credinţa noastră trebuie să fie o căutare, o
dorinţă a lui Dumnezeu, o deschidere spre noi înşine, care ne pune pe drumuri
în fiecare zi.
Acesta este mesaj de speranţă pe
care sfântul Paul vrea să-l transmită tinerei comunități din Tesalonic. A
existat mult doliu. Creştinii din aceasta comunitate simt tristețea că speranţa
învierii nu pare să se schimbe în mod esențial. Și apostolul Paul se angajează
să le deschidă ochii lor în ceea ce se întâmplă după moarte. Aceasta face parte
în numele chiar al credinței: „Noi credem că Isus a murit şi a înviat”. Aceasta
este inima mărturisirii credinţei creştine.
Paul indică concluzia care decurge de aici: pentru că l-a înviat pe Isus,
Dumnezeu nu poate să ne abandoneze în moarte pe aceea pentru care Fiul său i-a
dat viaţa; el îi va reuni cu el; ei vor trăi în comuniunea sa; vom fi
întotdeauna cu el. Acest mesaj al sfântului Paul se distinge de vechile
speculaţii privind un nedeslușit val de supravieţuire sau chiar de reîncarnare.
Speranţa noastră în Isus cel înviat este înrădăcinată în mărturia apostolilor
care și-au dat viaţa pentru el.
În Evanghelie, Isus vorbeşte venirea
Împărăţiei lui Dumnezeu şi a întoarcerea lui Mesia. În parabola noastră de
astăzi, el se prezintă ca mirele aşteptat de zece fecioare. Acestea veghează
pentru a împărtăși bucuria sărbătorii. Nu este deci timp teribil al pedepsei,
dar mai degrabă timpul bucuriei. Dar mirele întârzie să vină; ele trebuie să
vegheze, să aibă inima în stare de veghe. Lampa trebuie să rămână aprinsă: este
cea a iubiri noastre. Uleiul nu trebuie să lipsească: este Cuvântul lui
Dumnezeu şi al sfintelor sacramente care ne hrănesc viaţa. Dacă nu avem acest
ulei, lampa noastre se stinge, viaţa noastră nu poartă nici un fruct.
Istoria acestor fecioare prevăzătoare şi imprudente ne face să ne gândim la
o altă parabolă din Evanghelie: aceea a omul prevăzător care ascultă de Cuvântul
lui Dumnezeu şi îl pune în practică. El este asemenea un om care a construit
casa sa pe stâncă şi care nu se teme nici de vânt, nici de puhoi. Din contra,
cel nechibzuit, cel nepăsător, și-a construit casa pe nisip: se expune ruinării.
În loc să-și construiască viaţa sa pe Dumnezeu, el și-a construit viața pe
valorile care nu înseamnă nimic, pe bravuri. Ne face să ne gândim la cel care a
spus: „Când voi avea timp, trebuie să-mi pun viața în ordine”. Pentru ce să-mi
repun viața în ordine „când voi avea timp” sau „când voi fi pensionar?”
Această Evanghelie ne trimite
înapoi deci la viaţa noastră: de care parte suntem noi? A prevăzătorilor sau a
nepăsătorilor? Cel nechibzuit și-a construit viaţa sa pe nisip. El este victimă
nebuniei celor care se opun lui Dumnezeu şi care l-au pus pe Dumnezeu în afara
vieţii lor. S-a întors cu spatele la Dumnezeu. Cei înțelepți, cei prevăzători
sunt aceia care au ales să trăiască viața în fidelitate: s-au hrănit cu Cuvântul
lui Dumnezeu şi cu sfintele sacramente; ei dau timp rugăciunii.
Uleiul din această lampă trebuie
să rămână aprins; este iubirea lui Dumnezeu care trebuie să impregneze întreaga
noastră viaţă. Astfel vom întreține dorinţa noastră pentru Dumnezeu şi pentru Împărăţia
sa. Această provizie de ulei prețios ne este oferită în fiecare duminică la
Liturghie. Cuvântul lui Dumnezeu şi Euharistia sunt o hrană care ne menține în
stare de veghe. În fiecare zi Domnul vine să ne întâlnească pentru a ne modela
după chipul său. În această zi, ne rugăm stăruitor: „Tu ești Lumina, Tu ești
Iubirea, pune în întuneric nostru Duhul tău de iubire”. Amin.
(pr. Jean
Compazieu [2017]; tradus din limba franceză de pr. Isidor Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org/7188-7188/).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu