 |
| Poatra oilor. |
Evanghelia Ioan 10,1-10: În acel timp, Isus
le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: Cine nu intră în staulul oilor pe poartă, ci
sare prin altă parte, acela este un hoţ şi un tâlhar; dar cel care
intră pe poartă este păstorul oilor. Acestuia portarul îi deschide
şi oile ascultă glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume şi le conduce afară. Când le-a scos pe toate ale sale, merge înaintea lor, iar oile îl urmează
pentru că îi cunosc vocea. Pe un străin nu l-ar urma, ci ar fugi
de el, pentru că nu cunosc vocea străinilor”. Isus spusese această
asemănare pentru ei, dar ei nu au înţeles ceea ce le vorbea. Atunci, Isus a zis din nou: „Adevăr, adevăr vă spun: eu sunt poarta oilor. Toţi cei care au venit înainte de mine sunt hoţi şi tâlhari, dar oile nu i-au
ascultat. Eu sunt poarta. Dacă cineva intră prin mine, va fi
mântuit. Va intra şi va ieşi şi va găsi păşune. Hoţul nu vine
decât să fure, să înjunghie şi să ucidă. Eu am venit ca să aibă viaţă şi să o
aibă din belşug”.
Omilie
Textele biblice din această
duminică ne arată începutul predicării lui Petru, înconjurat de ceilalţi
apostoli. Au ieșit dintr-un loc unde se ascundeau pentru a anunța vestea cea bună
a Evangheliei: „Dumnezeu l-a făcut Domn şi Cristos pe acest Isus pe care voi
l-aţi răstignit”. Răspunsul a fost imediat: „Ce să facem, fraţilor?” Oamenii au
fost marcați de predica lui Petru. Mulţi au fost botezaţi. Pentru ei, este „bucuria
Evangheliei”. Când l-am primit, nimic nu poate fi ca înainte.
În prima sa scrisoare, Petru se
adresează comunităților care au dificultăți. Îi îndeamnă să apeleze spre acest
model care este Cristos: în ziua botezului său în apele Iordanului, el a intrat
în apă pentru toate păcatele noastre; a fost purtător de toate păcatele lumii. El
le-a luat pentru a ne elibera pe noi. Tratat nedrept, el se încredințează lui Dumnezeu.
Prin rănile sale suntem vindecați. Asuprit el este conştient că împărtășește menirea
Domnului său; niciodată nu este sclavul nimănui. Descoperă că Domnul este păstorul
său şi că cu el, nu duce lipsă de nimic (cf. Ps
22).
Este exact imaginea păstorului pe
care Isus o foloseşte în Evanghelia din această duminică. Pe tot parcursul
slujirii sale, îl vedeam parcurgând oraşele şi satele pentru a anunţa vestea
bună. Întâlnește mulţimile care sunt „ca nişte oi fără păstor”. Este mișcat
până în adânc de situaţia lor dureroasă. Autoritățile religioase care ar fi trebuit
să se ocupe de ele practic i-a abandonat. Profetul Ieremia denunţă pe acești „mizerabili
păstori care fac să piară şi să se împrăștie turma pășunii” (Ier 23,1). Azi, Cristos condamnă pe fariseii
care împinge afară oile turmei lui Dumnezeu.
Ce trebuie să înţelegem: că Isus se
prezintă ca unicul păstor adevărat. Este de netăgăduit că episcopii și preoții se
prezentă ca păstori ai poporului care le-a fost încredinţat. În grupul de
rugăciune, este și un păstor. Această este cu adevărat pentru toți cei care își
exercită responsabilităţi în diferite domenii. Dar și unii și alții nu pot fi păstori
dacă nu sunt legați de Cristos. Noi suntem doar simpli administratori.
În Evanghelia de astăzi, Isus se
compară cu „poarta oilor”. Prin ea trebuie să trecem dacă vrem să fim cu adevărat
păstori. Cei care nu trec prin poartă sunt „hoți și tâlhari”. Acestea din urmă vin doar pentru a fura, a ucide
şi a distruge. Nu este cazul lui Isus: el a venit pentru „a caută şi a salva
ceea ce era pierdut”. Vrea ca toţi oamenii să aibă viaţă: viață din plin. În
timpul Paştelui, am ascultat dialogul lui Isus cu Nicodim: „Atât de mult a
iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut!”
Suntem trimiși pentru a continua
ceea ce a făcut Isus. Nimic nu este posibil fără el. El este trecerea
obligatorie. Toată munca comunităţilor creştine trebuie să treacă prin el.
Misiunea noastră este nu să lucrăm pentru
Domnul, dar să facem lucrarea Domnului.
De la el primim mântuirea şi viaţa din abundență. Trebuie să primim această Evanghelie
ca pe o invitaţie de a încredința lui Cristos centrul vieţii noastre şi a ne
lăsa conduși de către el.
În cea de-a patra duminică a Paștelui
se celebrează ziua de rugăciune pentru vocaţii. Ne gândim la episcopi, preoţi, călugări,
călugărițe... Da, desigur. Dar vocaţia nu este doar o afacere a unora. Chemarea
Domnului este pentru toți. Ea se bazează pe unul fiecare dintre noi pentru a fi
martorii şi mesagerii iubirii sale în toată lumea de astăzi. Astfel vom putea
să participăm la activitatea de adunare: „După cum Tatăl mi-a trimis, aşa vă
trimit și eu pe voi”. Să ne înţelegem bine: nu ne trimite singuri dar unul cu
altul şi mai ales cu el. Vocația celor botezați este vocaţia de a deveni
discipoli ai lui Cristos. În Biserică participăm la misiunea de a vesti
Evanghelia în lume.
La fiecare liturghie, suntem
invitaţi să ne împărtășim cu Trupul şi Sângele lui Cristos. Acesta este hrana
pe care ne-o dă în virtutea misiunii. Prin el putem mărturisii mântuirea pe
care el a venit spre a o oferi lumii. În comuniune unii cu alții şi cu întreaga
Biserică, putem cânta şi proclama: „Tu eşti păstorul meu, o, Doamne, nu voi
duce lipsă de nimic dacă mă conduci tu”. Amin.
(pr. Jean Compazieu [2017]; tradus din limba franceză de pr. Isidor Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org/6821-homelie-du-4eme-dimanche-de-paques-a/).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu