marți, 28 februarie 2017

Un timp al convertirii și al încrederii în Dumnezeu [Miercurea Cenușii - 1 martie 2017]


Un timp al convertirii și al încrederii în Dumnezeu
[Miercurea Cenușii]
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] (1 martie 2017)

Lecturi: Ioel 2,12-18; 2Corinteni 5,20-6,2; Evanghelia Matei 6,1-6.16-18.

Începem astăzi drumul Postului Mare. Un timp potrivit, care durează patruzeci de zile. La capătul său este Paştele. Este un timp de pocăință, vrea să spună timp convertire şi luptă împotriva spiritului rău. Şi mai este şi un timp care ne invită să ne întoarcem la Domnul cu toată inima, cu post şi rugăciune. Iată, a ajuns timpul mântuirii sau al reconcilierii, al împăcării cu Dumnezeu. „Întoarceţi-vă la mine din toată inima voastră, cu post, cu plâns şi cu jale!” (Il 2,12). Cu aceste cuvinte pătrunzătoare ale profetului Ioel, începe liturgia Postului Mare, indicând convertirea inimii, caracteristica acestui timp de har.


În prima lectură, un dezastru agricol sau o invazie de lăcuste, îi oferă profetului Ioel (Ioel 2,12-18) ocazia de a anunța convertirea într-un cadru de liturgie penitențială. Nu face aluzie la nici o greșeală concretă. Dar cine este curat în ochii lui Dumnezeu? Adevăratul sens al convertirii se face din toate inima. Două cuvinte intră în joc: „întoarecerea la Dumnezeu” – pentru că prin păcat s-a îndepărtat de Domnul, și „cu toată inima” – pentru că această reîntoarcere nu poate fi ocazională, interesată sau simulată. Este vorba despre cuvântul ebraic shub adică privind înapoi, întoarcere spre proprii pași. Este un act fizic care schimbă direcția, e o invitație la convertire a omului întreg, cu toată inima și chemat să se ridice, să se înălțe.


Ce motive le oferă profetul pentru această convertire? Sunt trei specifice: unul, din partea lui Dumnezeu; doi, din partea rănilor cu care loviseră poporul și trei, din patrea tuturor popoarelor care cunosc Israelul. În termenii Vechiului Testament se zice despre Dumnezeu că el este „milostiv şi îndurător, încet la mânie şi plin de bunătate și se înduioșează de orice nenorocere” (v. 13). Acesta este fundamantul speranței și al rugăciunii. Nimic nu e pierdut definitiv. Din partea rănilor care a lovit Israelul, dar nu l-au distrus încă: „cine ştie, poate se va întoarce şi va ierta? şi va lăsa după el o binecuvântare!” (v. 14).  În sfârșit, profetul pune în discuție pe Dumnezeu însuși: dezastrul asupra lui Israel va fi în ochii popoarelor un spectacol care îl dezonorează pe Dumnezeu și îl face incapabil să-l salveze. „De ce să se spună printre popoare: «Unde este Dumnezeul lor?» (v. 17). În definitiv, nu-i atât de important nenorocirea și pedeapsa poporului – mereu păcătos – ci mai degrabă onoarea lui Dumnezeu care intră în joc. „Domnul este gelos pe ţara lui şi îi este milă de poporul său” (v. 18). Răspunsul Domnului este pozitiv. Dumnezeu răspunde poporului său promițându-i belșug a tot ce a distrus lăcustele. Să uităm că pentru a ajunge aici trebuie să facem efortul suprem al convertirii și al încrederii în Dumnezeu. „Îndură-te, Doamne, de poporul tău!”



În Scrisoarea a doua către Corintieni (2Cor 5,20-6,2), apostolul Paul ne adresează o chemare de a ne lăsa reconciliați cu Dumnezeu. Această împăcare nu este o inițiativă a noastră. Totul este legat de cuvântul împăcării, al reconcilierii, care provine de la Tatăl și se manifestă dramatic în persoana lui Isus Cristos, care „s-a făcut păcat pentru noi” – el care nu a păcătuit – „pentru ca noi să cunoaştem justificarea lui Dumnezeu” (v. 21). Apostolul se prezintă ca ambasador a lui Cristos. „Vă rugăm pentru Cristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” Sfântul Paul ne invită să nu refuzăm această împăcare. Este „timpul potrivit”, este „ziua mântuirii”. Timpul Postului Mare este oferit pentru a primi milostivirea lui Dumnezeu.


În Evanghelia de astăzi (Mt 6,1-6.16-18), Isus ne arată care trebuie să fie atitudinea noastră față de corectitudiniea interioară, oferindu-ne şi mijlocul de a creşte în această purificare de intenţii: intimitatea cu Tatăl. Evanghelia ne spune care este orientarea însăşi a Domnului, care „nu făcea nimic pentru a fi admirat de oameni, dar trăia în intimitate cu Tatăl său”. Evanghelistul Matei ne prezintă trei exemple: pomana, rugăciunea şi postul şi scoate în evidenţă în toate trei o tentaţie comună. Când facem ceva bun, imediat apare în noi dorinţa de a fi stimaţi pentru această faptă bună și admiraţi, adică de a avea recompensă: o recompensă falsă întrucât e glorie umană, satisfacţie, plăcerea noastră. Ne închide în noi înşine, în timp ce ne poartă în afara noastră, pentru că să trăim proiectaţi spre ceea ce gândesc alţii despre noi. Domnul ne cere să facem binele pentru că e bine şi pentru că Dumnezeu e Dumnezeu şi ne dă şi modul pentru a trăi astfel: a trăi în raport cu Tatăl. Pentru a face binele noi avem nevoie să trăim în iubirea cuiva. Dacă trăim în iubirea Tatălui, vom face binele cu umilinţă și cu sinceritate.


Înţelegem acum semnificaţia gestului cu care începem drumul nostru de patruzeci de zile spre Paşti: impunerea cenuşii. Ruperea alianţei cu Dumnezeu din partea omului a avut drept urmare moartea, simbolizată de cenuşa pusă pe capul nostru. Plecându-ne capul, recunoaştem acest adevăr al nostru: suntem creaturi care am renunţat de la începutul la fundamentul vieţii, suntem destinaţi morţii. Noi purtăm cenuşa nu pentru a ne proclama sfinţenia ci în semn de recunoaştere a apartenenţei noastre la comunitatea păcătoşilor care caută pocăinţa şi reînnoirea.

Să ne ajute Tatăl milostiv!



[bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981].


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu