 |
Isus ispitit de diavol -
de Carl Heinrich Bloch.
|
Dacă eşti fiul lui Dumnezeu, atunci îl vei asculta pe Tatăl...
[anul A]
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora: 8:00 (5 martie 2017)
Lecturi: Genezei 2,7-9;
3,1-7; Romani 5,12-19; Evanghelia Matei
4,1-11.
În această primă duminică din Postul Mare, trei sunt lecturi
care ilustrează tema istoriei mântuirii și toate trei se îndreaptă spre același
scop: tentațiile. Ispitele trăite de Adam şi Eva sunt trăite acum de fiecare om
și de Isus Cristos. Dar să vedem cum…
În prima lectură luată din cartea Genezei (Gen 2,7-9; 3,1-7), ni se spune
că proiectul lui Dumnezeu aspura omului și întregii creații este cuprins de viață,
bucurie, armonie și fericire. Dumnezeu vrea binele nostru şi al lumii întregi. În
schimb, o a doua scenă, din capitolul al treilea din Geneză, ne spune că, în spatele
ispitirilor, se află cineva, numit „diavol”, străvechiul şarpele, care se furişează
în inima omului ca o seducție când se instaurează un raport cu fiecare
realitate. Abia omul se pune în relație cu realitatea că e tentat s-o devoreze,
s-o posede, s-o domine, fără a recunoaște limitele creaturale naturale şi
încearcând să se considere drept un creator, nu o creatură, revindecând
autonomia absolută față de Dumnezeu. Adam şi Eva sunt prinși în această cursă
de către „şarpe”, voind să fie „ca dumnezei”. Este omul care vrea să apuce
fructul „pomului cunoașterii binelui și răului”: expresie care înglobează toată
sfera experenței morale și religioase. Pusă la începutul lumii, relatarea ne
aminteşte că ispitirea este ceva legat de fragilitatea naturii noastre umane. De
aici căderea, păcatul, alegerea unei căi de moarte. Cedând ispitei, s-a trezit
într-o situaţie mizerabilă: nu s-au realizat, ba a pierdut adevătata libertate
– nu total – dar devenind supuși răului, morții, țârând în această ruină tot
universul.
În a doua lectură luată din Scrisoarea către Romani (Rom 5,12-19), sfântul Paul vine „învăluit
de o lumină din cer”, pe când se apropia de Damasc (Fap 9,3), prin care vede că Cristos cel înviat este intervenția lui
Dumnezeu în istoria mântuirii, smulgând omul din abisul mizeriei și al morții în
care era căzut de la început. Paul vede universalitatea păcatului ca un val năvalnic,
impetuos, care cuprinde și târăște totul. „Printr-un singur om a intrat păcatul
în lume, şi, prin păcat, moartea şi astfel moartea a trecut la toţi oamenii”
(v. 12). Apostolul afirmă și documentează că cele două puteri pline de dușmănie
– păcatul și moartea – sunt distruse și învinse la rădăcină lor de către Cristos
cel înviat. Isus a învins păcatul și moartea, dând în mod gratuit omenirii
justificarea, adică mântuirea, și deci plinătatea vieții inaugurate de înviere.
Dar darurile lui Dumnezeu sunt mai mari decât păcatele noastre: acolo „unde s-a
înmulțit păcatul, s-a revărsat cu prisosință harul pentru ca, după cum păcatul
a domnit prin moarte, la fel harul să domnească” (vv. 20-21). Vestea cea bună
pe care Isus ne-o oferă este harul care cântărește mai mult decât moartea. Apostolul
aminteşte creştinilor că acolo unde păcatul a dus moartea, Isus a adus harul şi
viaţa. Se înrădăcinează, prin crucea şi învierea lui Cristos, speranţa noastră într-o
victorie asupra morţii şi a păcatului.
În Evanghelia (Mt 4,1-11) de astăzi, Isus – noul și ultimul Adam – este
supus ispitei, dar el va triumfa
învingându-l pe Satana. Este propunerea satanică, din fragmentul ispitirilor.
Isus, solidar cu omul, îi sunt propuse modele de mesianism „adamic”, adică
păcătos. Diavolul, un maestru al înșelătoriei, vrea să-l abată pe Isus de la
calea sacrificiului, propunându-i să ia un drum mai ușor, al succesului şi
puterii. Diavolul îi sugerează lui Isus de a parcurge drumul mesianic conform așteptărilor
populare ale lui Mesia. Conformându-se la așteptările poporului sau să urmeze
cuvântul lui Dumnezeu? Iată, aici este proba…
Prima ispită. Diavolul îi sugerează lui Isus: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu,
spune ca pietrele acestea să se prefacă în pâini”. Deci... nu
ar trebui să înduri foamea. Un fiu nu are oare dreptul să fie sătul la masă? Dacă înduri foame... mai eşti
acel fiu preaiubit al Tatălui? Care este logica celui rău? Dacă Dumnezeu mă
iubeşte, el trebuie să mă ajute să mă simt bine. Dacă nu, înseamnă că
nu mă iubeşte. Ei! Bunăstarea mea este criteriul de care mă folosesc pentru a
vedea iubirea lui Dumnezeu. Răspunsul lui Isus: „Este scris: «Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi
cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu»” (v. 4). Este ceva
mai profund decât „pâinile”...
A doua ispită. Diavolul sugerează: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos” (v. 6). Sărind de pe templu poate fi un gest care să-i arată măreţia puterii lui Dumnezeu. Dar nimic sau foarte puţin spune despre identitatea adevăratul Dumnezeu, care este iubire. Sărind de pe templu este un spectacol, nu o revelație. Care este logica celui rău? Dacă Tatăl va asculta rugăciunea mea aşa cum o vreau eu, înseamnă că mă iubeşte. Cine este aici, cel care trebuie să asculte: Tatăl ascultă de Fiul sau Fiul de Tatăl? Răspunsul lui Isus: mai întâi trebuie să ascult de Tatăl, apoi pot să-mi adresez cererile mele.
A treia ispită. Satana „l-a dus apoi pe un munte foarte înalt, i-a arătat toate împărăţiile lumii şi gloria lor şi i-a spus: «Îţi voi da toate acestea dacă vei cădea înaintea mea şi mă vei adora»” (vv. 8-9). Este calea puterii, înțeleasă ca voință de dominare ce se impune cu forța. În această a treia propunere a ispititorului este de reţinut cuvântul gloria sau măreție: „toate împărățiile... toate aceste lucruri”. Împărățiile pământului nu aparţine lui Satana. Dar aroganţa lor, desigur că da. Vrei să domini lumea: este o idolatrie. Diavolul este sincer: «Dacă te închini mie». Care este logica celui rău? Fii autonom. Lasă-l în pace pe Tatăl. Dacă iubirea acestui Tată înseamnă să-ţi fie foame, să fii sărac şi luat în râs... mai bine supune-te mie. Oferă-ţi viaţa celui care-ţi oferă mai multă onoare, putere, prestigiu. Acela merită să fie „stăpânul” tău. Răspunsul lui Isus: Numai lui Dumnezeu trebuie să-i oferim viaţa, altuia niciodată şi nicidecum. Puterea lui Dumnezeu este să iubească, să slujească, nu pentru a avea sau a se afirma…
Respinge cu decizie toate ispite. Repetă cu fermitate
decizia sa de a rămâne fidel Tatălui său. El nu acceptă nici un compromis cu
păcatul, nici cu logica din lume. Şi mai presus de toate, el nu dialoghează cu
Satana, ca Eva în Paradisul pământesc. Știe foarte bine că cu Satana nu poți
vorbi. Se refugieze în Cuvântul lui Dumnezeu.
„Domnul
Isus a fost ispitit de diavol în pustiu. Sigur Cristos a fost ispitit de
diavol, dar în Cristos ai fost ispitit şi tu. Pentru că Isus a luat de la
tine trupul său, dar de la sine mântuirea ta, de la tine moartea, de la sine
viaţa ta, de la tine umilirea, de la sine gloria ta, aşadar a luat de la tine
ispitirea sa, de la sine victoria ta” – comentează sfântul Augustin.
În acest timp al Postului Mare
este bine să privim spre Isus și spre modul său de a răspunde ispitirilor din
pustiu, căci ele apar foarte frecvent – dacă nu chiar zilnic – în viaţa
noastră. Dacă eşti fiu al lui Dumnezeu, atunci îl vei asculta pe Tatăl.
Să ne ajute Domnul!
[bibliografia
(anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981].
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu