Păcatul este un eşec existenţial, vital, personal

(foto:https://www.facebook.com/cristofori.ro).

 

Referindu-se la păcat,

acesta e văzut nu drept o călcare a legii,

ori chiar a poruncii în sine,

ci înseamnă un „eşec existenţial”,

o cădere la nivelul existenţei,

o rupere, un refuz, al relaţiei cu Dumnezeu.

E o dimensiune accentuat personală în dinamica păcatului,

ceea ce, de altfel, face posibilă şi ridicarea, pocăinţa.

Viziunea lui Yannaras – fidelă spiritualităţii ortodoxe –

elimină zgura ideologică ce s-a cuibărit

în anumite medii teologice şi bisericeşti,

unde există o tiranie a păcatului,

o instituţionalizare, chiar substanţializare a lui.

Nu, nimic din toate acestea.

Este, spune Yannaras, eşec personal, de relaţie,

iar acest fond, al relaţiei vii, în desfăşurare,

dă şi putinţa ridicării, întoarcerii.

 

„Păcatul nu este o natură, una rea

care există fundamental ca pol de existenţă

opus existenţei divine şi vieţii iubirii.

Nimic din creaţia lui Dumnezeu

nu este în mod fundamental şi natural rău,

nici măcar diavolul.

Păcatul este un eşec, existenţial şi vital,

al persoanelor neînstare să-şi atingă ţinta,

să confirme şi să păstreze

întru iubire unicitatea ipostasului lor”

 

(YANNARAS C., Libertatea moralei, p. 28).