 |
| Părintele Isidor Mîrț în misiunea din Kenya. |
A 90-a Zi Mondială a Misiunilor
Biserică
misionară, martoră a milostivirii
Iubiți frați și surori,
Jubileul Extraordinar al
Milostivirii, pe care Biserica îl trăiește, oferă o lumină deosebită și Zilei
Misionare Mondiale din 2016: ne invită să privim la misiunea ad gentes
ca o mare, imensă operă de milostivire atât spirituală cât și materială. De
fapt, în această Zi Misionară Mondială, suntem invitați toți să „ieșim”, ca discipoli
misionari, fiecare punând în slujbă propriile talente, propria creativitate,
propria înțelepciune și experiență în ducerea mesajului duioșiei și compasiunii
lui Dumnezeu întregii familii umane. În virtutea mandatului misionar, Biserica
se îngrijește de cei care nu cunosc evanghelia, pentru că dorește ca toți să
fie mântuiți și să ajungă să trăiască experiența iubirii Domnului. Ea „are
misiunea de a vesti milostivirea lui Dumnezeu, inimă pulsantă a evangheliei”
(Bula Misericordiae vultus, 12) și să o proclame în fiecare colț al
pământului, încât să ajungă la fiecare femeie, bărbat, bătrân, tânăr și copil.
Milostivirea procură bucurie intimă inimii Tatălui atunci când întâlnește fiecare creatură umană; încă de la început, el se adresează cu iubire și celor mai fragile, pentru că măreția sa și puterea sa se revelează tocmai în capacitatea de a se întruchipa în cei mici, cei rebutați, cei asupriți (cf. Dt 4,31; Ps 86,15; 103,8; 111,4). El este Dumnezeul binevoitor, atent, fidel; devine aproape pentru cel care este în nevoie pentru a fi aproape de toți, mai ales de cei săraci; se implică în realitatea umană cu duioșie exact cum ar face un tată și o mamă în viața copiilor lor (cf. Ier 31,20). La sânul matern face trimitere termenul folosit de Biblie pentru a exprima milostivirea: deci la iubirea unei mame față de copii, acei copii pe care ea îi va iubi întotdeauna, în orice împrejurare și orice s-ar întâmpla, pentru că sunt rod al sânului ei. Acesta este un aspect esențial și al iubirii pe care Dumnezeu o nutrește față de toții copiii săi, în mod deosebit față de membrii poporului pe care i-a născut și pe care vrea să-i crească și să-i educe: în fața fragilităților și infidelităților lor, interiorul său se înduioșează și freamătă de compasiune (cf. Os 11,8). Și totuși, el este milostiv față de toți, iubirea sa este pentru toate popoarele și duioșia sa se extinde asupra tuturor creaturilor (cf. Ps 145,8-9).
Milostivirea își are manifestarea
cea mai înaltă și împlinită în Cuvântul întrupat. El revelează chipul Tatălui
bogat în milostivire, „vorbește despre ea și o explică prin folosirea de
asemănări și de parabole, dar mai ales el însuși o întrupează și o personifică”
(Ioan Paul al II-lea, Enciclica Dives in misericordia, 2). Primindu-l și
urmându-l pe Isus prin evanghelie și sacramente, cu acțiunea Duhului Sfânt, noi
putem deveni milostivi precum Tatăl nostru ceresc, învățând să iubim așa cum el
ne iubește și făcând din viața noastră un dar gratuit, un semn al bunătății
sale (cf. Bula Misericordiae vultus, 3). Biserica, în mijlocul omenirii,
cea dintâi este comunitatea care trăiește din milostivirea lui Cristos: mereu
se simte privită și aleasă de el cu iubire milostivă, și din această iubire
scoate stilul mandatului său, trăiește din ea și o face cunoscută neamurilor
într-un dialog respectuos cu orice cultură și convingere religioasă.
Pentru a mărturisi această iubire
de milostivire, ca în primele timpuri ale experienței ecleziale, sunt atâția
bărbați și femei de orice vârstă și condiție. Semn elocvent al iubirii materne
a lui Dumnezeu este o considerabilă și crescândă prezență feminină în lumea
misionară, alături de cea masculină. Femeile, laice sau consacrate, și astăzi
chiar multe familii, realizează vocația lor misionară în cele mai diferite
forme: de la vestirea directă a evangheliei la slujirea caritativă. Alături de
opera evanghelizatoare și sacramentală a misionarilor, femeile și familiile
înțeleg adesea mai adecvat problemele oamenilor și știu să le înfrunte în mod
oportun și uneori inedit: în grija față de viață, cu o atenție deosebită mai
mult față de persoane decât față de structuri și punând în joc orice resursă
umană și spirituală în construirea armoniei, relațiilor, păcii, solidarității,
dialogului, colaborării și fraternității, fie în cadrul raporturilor
interpersonale fie în cadrul mai amplu al vieții sociale și culturale, și
îndeosebi al îngrijirii săracilor.
În multe locuri evanghelizarea
pornește de la activitatea educativă, căreia opera misionară îi dedică angajare
și timp, ca viticultorul milostiv din evanghelie (cf. Lc 13,7-9; In
15,1), cu răbdarea de a aștepta roadele după ani de formare lentă; se generează
astfel persoane capabile să evanghelizeze și să facă să ajungă Evanghelia acolo
unde nu s-ar aștepta să se vadă realizată. Biserica poate să fie definită
„mamă” și pentru cei care vor putea ajunge într-o zi la credința în Cristos. De
aceea doresc ca poporul sfânt al lui Dumnezeu să exercite slujirea maternă a
milostivirii, care ajută atât de mult să-l întâlnească și să-l iubească pe
Domnul popoarele care încă nu-l cunosc. De fapt, credința este dar al lui
Dumnezeu și nu rod al prozelitismului; însă crește grație credinței și
carității evanghelizatorilor care sunt martori ai lui Cristos. Mergând pe căile
lumii se cere discipolilor lui Isus acea iubire care nu măsoară, ci care mai
degrabă tinde să aibă față de toți aceeași măsură a Domnului; să vestim darul
cel frumos și cel mai mare pe care el ni l-a oferit: viața sa și iubirea sa.
Fiecare popor și cultură are
dreptul să primească mesajul de mântuire care este dar al lui Dumnezeu pentru
toți. Acest lucru este cu atât mai necesar dacă luăm în considerare câte
nedreptăți, războaie, crize umanitare așteaptă astăzi o soluție. Misionarii
știu din experiență că evanghelia iertării și a milostivirii poate aduce
bucurie și reconciliere, dreptate și pace. Mandatul evangheliei: „Așadar,
mergeți, și faceți ucenici din toate națiunile, botezându-i în numele Tatălui
și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-i să țină toate câte v-am poruncit”
(Mt 28,19-20) nu s-a epuizat, dimpotrivă ne angajează pe toți, în
scenariile prezente și în provocările actuale, să ne simțim chemați la o
reînnoită „ieșire” misionară, cum indicam și în Exortația apostolică Evangelii
gaudium: „Fiecare creștin și fiecare comunitate va discerne care este
drumul pe care Domnul îl cere, însă toți suntem invitați să acceptăm această
chemare: să ieșim din propria comoditate și să avem curajul de a ajunge la
toate periferiile care au nevoie de lumina evangheliei” (20).
Chiar în acest An Jubiliar este a
90-a aniversare a Zilei Misionare Mondiale, promovată de Opera Pontificală a
Răspândirii Credinței și aprobată de papa Pius al XI-lea în 1926. De aceea
consider oportun să amintesc indicațiile înțelepte ale Predecesorilor mei, care
au dispus că acestei Opere să fie destinate toate ofertele pe care fiecare
dieceză, parohie, comunitate călugărească, asociație și mișcare eclezială, din
orice parte a lumii, pot să le adune pentru a ajuta comunitățile creștine care
au nevoie de ajutoare și pentru a da forță vestirii evangheliei până la
marginile pământului. Și astăzi să nu ne sustragem de la acest gest de
comuniune eclezială misionară. Să nu închidem inima în preocupările noastre
particulare, ci să o lărgim la orizonturile întregii omeniri.
Maria Preasfântă, icoană sublimă
a omenirii răscumpărate, model misionar pentru Biserică, să-i învețe pe toți,
bărbați, femei și familii, să genereze și să păstreze pretutindeni prezența vie
și misterioasă a Domnului Înviat, care reînnoiește și umple de milostivire
bucuroasă relațiile dintre persoane, culturi și popoare.
Dat la Vatican la 15 mai 2016,
Solemnitatea Duhului Sfânt.
Papa Francisc
(traducător: pr. Mihai Pătrașcu).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu